Să fim confuzi, să fim colaterali, ireductibili, naturi prime ale unor inexactităţi de reproducere, adică în final nici noi să nu ştim ce-am dorit să se exprime; prin scrisul nostru sau exprimarea noastră.
Să traversăm cuvinte de tip formal, să le alegem cu grijă şi astfel să încingem cip-urile serverelor de căutare. Adică, în ceea ce noi simţim dorinţă să-i lăsăm pe alţii să caute, adică (să mă repet) dorim să devenim poeţi, aşa pe nepregătite, fără nici măcar alţii să ştie. Alţii fiind cei care au aşteptări de la noi. Alţii fiind cei care ne înconjoară atât de simplu şi noi îi eliminăm atât de complicat.
Unde vreau să ajung?
La A.
A este alfa, prima alegere, primul născut, primul căzut.
A este furia.
"Într-o bună zi am să reţin numai furia lui A
proprie capacităţii mele de erori măsurabile
şi salutând furia lui A voi rămâne
singur pe un aeroport pustiu cu o pisică adormită în braţe." *
Pentru că adormirea este confuzia, prin asta confundăm A cu Alb şi albul cu un alt alb. Nimeni să nu ştie ce deştepţi devenim într-o confuzie de mesaj. Să spui copilului vino şi să-l ocoleşti repede, ca mai apoi să-i strigi: întoarce-te ! Tahionică mişcarea, căci tachys înseamnă rapid în greacă; mai mult, noi dorim să ajungem mai repede decât am plecat.
În final pentru cele scrise de mine A este A, căci mintea noastră aşa l-a aflat, ca o mamă unică. Iar Albul este alb, ca simpla zăpadă eternă dorită de sărbători.
"Nuntă a absenţelor. A fără A, A fugit din toate cuvintele, A virgin" **
____________________________________________________
* Gellu Naum, Despre identic şi felurit, Antologie, Polirom 2004, pag. 198;
** Nichita Stănescu, amintiri despre viitor, Sport-Turism, 1985, pag. 228.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc