marți, 23 noiembrie 2010

Viziunea domnului Vighi şi părerea mea

Acum câteva ore am auzit la radio, între semafoare, o poziţie a lui Daniel Vighi în ceea ce priveşte literatura, ca formă de creaţie şi ca material didactic, împărţită între talent şi idee. Un monolog de câteva minute în care domnia sa îşi exprima mirarea, ca să nu scriu că se plângea de faptul că studenţii de la Universitate, nu văd în profesorii de literatură şi a accentuat asta, valoarea scriitorului, căci aproape toţi sunt de fapt şi scriitori. În continuare dânsul a pomenit de Ion Caraion, critic autoexilat, controversat politic, care dădea un exemplu în catedra Sutton de la Harvard, catedră de literatură pură, dar condusă de fiecare dată de câte un pictor sau alt artist neliterat, prin asta se dovedea acolo - în America, principiul căruia talentul este mai important decât depozitul de cunoştiinţe, căci a scrie trebuie numai cu mult talent. Apoi domnul Daniel Vighi a pomenit de tablourile lui Rene Margritte şi de forţa acestora în idee, încheiind cu recomandarea de a se vedea filmul Anul trecut la Marienbad, al marelui regizor Alain Resnais, şi atunci după toate acestea de a ne apuca de scris.

Am înţeles şi forţa ideii, şi a talentului, dar am rămas pradă înţelegerii tuturor acestora. Cum aş putea să mă uit la tablouri celebre, la filme clasice, să văd chiar şi un nor pe cer, fără să-i fi citit cu luare aminte pe înaintaşi, să merg acolo unde ei au trăit, au scris, au plâns şi-au râs, să învăţ latina, greaca, să învăţ tot timpul, chiar dacă nu totul...
Închei că nu se poate scrie fără o cultură vastă în spate, cei care o fac riscă mai târziu să intre în acea ceaţă a lipsei de creaţie şi dacă au să se întrebe de ce? răspunsul vine oricum prea târziu.

Nu ştiu de ce mi-a venit asta să scriu acum, sper că de bine.

26 de comentarii:

  1. Daniel Vighi mi-a fost intamplator profesor in facultate. Simpatic si non-conformist individ. Nu am sa uit niciodata cum decurgea un examen al dansului, adevarate Marius-Tuca-Show-uri dezlantuite.
    Materia pentru examen era desigur o carte scrisa de dansul, desi la examen se discuta cu totul altceva. La mine tin minte exact ca am avut de studiat pentru examen Valahia lui de Mucava. :)
    Pe scurt, baga 5-6 studenti in amfiteatru si arunca din neant cate o intrebare aparent fara nici o legatura cu nimic, menita sa antreneze invataceii in dispute. intotdeauna mi-a placut sa am un motiv suficient de bun, incat sa simt nevoia sa deschid gura si sa spun ceva.:)

    in ceea ce priveste ce-ai scris tu mai sus, sunt absolut de-acord ca talentul se lucreaza in timp, se slefuieste, se pune in valoare si ca e imposibil sa faci toate astea fara o vasta experienta de viata, fara o minima cultura, in sensul foarte larg al cuvantului, in spate.

    nu poti sa creezi arta, pana nu inveti, pana nu intelegi in toata splendoarea, pana nu apreciezi din suflet hai sa-i spunem "munca" pentru ca eu asa o consider, a celor dinaintea ta.

    e ca si cum ai spune ca o virgina este capabila sa scrie romane erotice, doar pentru ca are fantezie. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Helena, în ceea ce "ai divulgat" ( :) ), cam aşa se întâmplă mai peste tot, la toate nivelele (nivelurile) educaţionale:

    intră domn profesor şi zice "Ştiţi?",
    ei zic:

    "Nu!"

    şi s-a dus dracului totul...

    pentru tine voi posta ceea ce mulţi nu ştiu, dar merită amintit şi,compoziţia mea nu va supăra pe nimeni, pentru că eu ce scriu, în fapt nu supără pe nimeni :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Așa cum spune un clasic în viață (Žižek, cu care tocmai m-am delectat), rolul psihanalizei astăzi nu mai e să spună "depășește limitele și savurează plăcerea" unui individ care, o dată depășind preceptele, simte vinovăția în plăcerea de "dincolo", ci să creeze un spațiu în care individul (care acum se simte vinovat că nu se bucură, că nu e "liber", că nu trăiește plăcerea) să aibă voie să nu juiseze (chiar și literar, în cazul de față).

    RăspundețiȘtergere
  4. Cred ca talentul e suficient petru a scrie exploziv. Iata-l pe Creanga, iata-l pe Dinescu la debut. Literatura nu e mestesug, ci e e har. E sau nu.

    RăspundețiȘtergere
  5. @adriatikus
    Dacă acceptăm că lumea se schimbă, atunci se schimbă totul, inclusiv literatura.
    Dacă înainte se făcea o fotografie, acum să nu uităm, că meşteşugul devine altfel, în spatele aparatului de fotografiat stă aparatul de filmat şi împreună fac artă. Mulţi nu vor să schimbe asta.

    Eu sunt vinovat de tot ce scriu! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Pentru a nu parea radicala, desi sunt, voi nuanta: fara indoiala ca e nevoie de lecturi, dar nu din lecturi (oricat de multe si de aprofundate) se va naste textul mare. Scriu din viata (douamiisti) vs scriu din carti (optzecistii). E o dihotomie inoperanta, conventii culturale si nimic mai mult. Literatura se scrie din tine in singurate

    RăspundețiȘtergere
  7. @Ioana Dunea
    Exact, precum spui, explozie şi după aceea?
    Asta a fost şi Dinescu!

    Îmi scrie cineva cât a citit Nichita Stănescu?
    Vă răspund eu mai repede...mult, foarte mult, îl citea pe Marcus Aurelius, îi citea pe grecii antici...

    Talentul, Ioana, este un borcan cu miere, ştii, ăla de după cununie, care se termină cel mai repede :) !

    RăspundețiȘtergere
  8. Îţi scrie cineva care l-a citit pe Nichita integral. De ce a rămas: că e erudit sau genial?

    RăspundețiȘtergere
  9. Nichita Stănescu este un erudit pentru că a fost genial prin asta!

    RăspundețiȘtergere
  10. La 19 ani s-a lasat de scris. Cât citise până atunci?

    RăspundețiȘtergere
  11. Iar cu Dinescu, cu Iaru: prefer explozii unor morti asistate de cititori

    RăspundețiȘtergere
  12. Rimbaud este cel mai controversat, am pomenit de el pe blog, s-a plictisit să scrie poezie şi a făcut trafic de arme... în final şi la el s-a cam terminat geniul...

    RăspundețiȘtergere
  13. Tocmai asta am şi susţinut că geniul ţine puţin, o explozie, nu?! Trebuie să fie susţinut prin muncă!

    RăspundețiȘtergere
  14. Şi te pomeni că e vina cititorilor că Dinescu, sau Iaru, sau alţii, nu mai sunt citiţi, sau nu mai scriu nimic.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Vai, s-a plictisit sa scrie. Nu pot sa cred. A trait o drama. Neputinta scrisului similara cu a lui Eminescu. E o drama, nu o plictiseala. "Si-a mea cantare s-au inasprit, s-au stins".

    RăspundețiȘtergere
  16. Nu intelegi. E un act de respect fata de tine. In momentul in care nu mai poti sa scrii, nu mai scrii. A scrie nu e o obligatie, e o necesitate.

    RăspundețiȘtergere
  17. Am fost politicos prin asta, scriind de plictiseală, nici de dramă nu poate fi vorba şi pur şi simplu de secătuire. Să seci precum un izvor sfânt, asta duce chiar la impuritate, pentru că nu te mai porţi curăţa şi murdăria te cuprinde!

    RăspundețiȘtergere
  18. Vorbeam zilele trecute cu adriatikus despre ce face un autor mare, despre cum se scrie un text. El vorbea si eu invatam (ascultam). De ce e necesar sa te informezi cum o face Cartarescu in Orbitor pentru a fi credibil, de ce e important ca un text sa fie curat, sa tai din el pana devine scheletic in nonpatetismul lui...
    O zi buna sa ai

    RăspundețiȘtergere
  19. De ce vă certați, copii? (@Scorchfield >>>) Ce am spus eu vizavi de distincția formal/informal (sau erudiție/talent etc.) are sens ținând cont de locul unde se manifestă discursul. (<<<) Astfel, aștept un erudit la catedră, și un talentat între coperte. De ce? Pentru că natura discursurilor este diferită.

    Pe de o parte formalismele (reale sau umaniste deopotrivă), prin natura lor structurată, prin bazele lor logice, își pierd consistența când emitentul nu respectă convenția limbajului pe care îl folosește și introduce simboluri care nu pot fi reformulate exact (și mecanic) în simboluri deja existente (recurența mergând până la axiomele și definițiile care au născut respectivul limbaj). Inovația, în acest caz, ținând de acumulare, de structurarea logică a discursului în corespondență cu o realitate nouă pe care o descrie.

    Pe de altă parte, discursul informal, "de talent", comunicarea artistică, atacă bazele formale ale bunului simț, ale spațiului simbolic comun (care includ și presupozițiile neraționalizate, involuntare). El reîmparte după alte tipare feliile de realitate care au etichete simbolice în cuvinte, ceea ce face ca textul produs (fie că e literatură, desen, sunet) să nu fie reductibil unuia formal. În asta constă noutatea lui.

    Ex.: De ce universitățile scot critici, "specialiști", și nu scriitori (de literatură), pictori (care produc artă, nu bannere) sau compozitori (de muzică, nu de tonuri de telefon)? De ce un "creator" are nevoie în genere de un maestru (incarnat sau nu), de un discurs informal, afectiv, revelator, iar nu de un cadru formal, de un antrenament logico-mecanic, pentru a se naște?

    RăspundețiȘtergere
  20. @adriatikus
    Scriu ca să nu crezi că n-am înţeles, în liceu fugeam de poezia lui Nichita Stănescu, după mult timp l-am redescoperit, acum anii aceştia pot spune că am avut o revelaţie în ceea ce el a creat. Un om care a avut o dimensiune universală, nu poetul plin de abstracţiuni pe care-l cunosc majoritatea.

    RăspundețiȘtergere
  21. Mulţumesc, dar n-a intrat nimic, acum mă uit, era la spam, de la transfer.ro... descarc, citesc şi postez OK

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc