luni, 22 noiembrie 2010

Ne cad zidurile ca dinţii

Ne cad zidurile ca dinţii,
Ne pierdem dreptul la mestecat.
Vom muri-n final ca dacii, cu capul împăcat.


Un cerc petrece un alt cerc;
Un calendar,
Apoi, vecin cu el, tăcut, stă un cerc solar.


Nu-i loc de emoţii,
Sfinte pietre împrăştiate peste tot,
Aşa ca morţii.


Cădem,
Ne-a venit din nou rândul,
Pentru că suntem orbi şi nu vedem.


Ne cad zidurile ca dinţii,
Ne pierdem dreptul de-a juca.
Vom muri-n final ca dacii, rupţi ca o nuia.

2 comentarii:

  1. Un vot că ți-ai adus aminte de niște pietre pe care le-au tratat cu indiferență toți miniștrii culturii, cărora, până acum, le-au supraviețuit.

    Căci la turism ne mulțumim cu frunza, sătuli de atâta poștă și sare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţam de interes.
    Sus la Sarmisegetuza Regia se moare încet, în tăcere, în vânt, nimănui nu-i mai pasă. Dacă în trecut s-a exagerat într-o privinţă, astăzi suntem în partea cealaltă, a nepăsării până la uitare, căci guvernanţii fac asta!

    Thx pentru comment.

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc