Unica certitudine a drumului mi-a fost creată de semne. Flacăra unei lumini, apusul soarelui, au fost primele semne pe care nu trebuia să le evit. Ulterior s-au suprapus cu fumul și cu răsăritul stelelor, norii ce au fost prezenți au fost eliberați, astfel cunoașterea a devenit globală -în lipsa obstacolelor atmosferice.
Am parcurs drumul prin pădure, acolo unde lumina este drămuită cu grijă de frunzele fagului ascuțit, sau a stejarului dăruit. Sunt arini palm-aurii sau tei străvezii. Prin mesteceni și aluni am văzut poteca lucind în lumina soarelui aburind.
În toate aceste nocturne poezii am trezit un orizont clar și ferm al unui viitor pizdiu.
Luna, unde-i luna, de unde-i luna, ce-i luna...
