Lumina care cade

Castani canadieni albi

O urmă albă pe cer asemeni unui laser cosmic trasează traiectoria unui avion.
Sunt zile în care păstrez cerul în imagini luate cu aparatul numai pentru urmele atât de diferite, de întretăiate, de fugare, ca cele lăsate de reactoare.
Tot timpul, de mic copil, m-am întrebat asupra celor ce călătoresc atât de des cu avionul, asupra satisfacției lor de-a vedea lumea, de sus.
Tânăr fiind, erau rare știrile despre avioane căzute. Până odată ce eram în Retezat, undeva la tăul Peleguța și într-o dimineață s-au auzit zgomote asemănătoare trăsnetelor, afară fiind senin. Un avion AN-24 se prăbușise peste Custura, spre Lupeni. Evenimentul l-am traversat, însă știrea am aflat-o mult mai târziu. Se pare că era un avion de marfă nu cu pasageri, oricum echipajul murise, era; cred prin 1987.

Am citit undeva în dorințele unui copil; „Să nu se mai prăbușească avioane...”

Fuga umbrelor culorilor

Piața Unirii - str. Ghe. Lazăr, casa stil Gaudi

Există o transpirație a zidului, care prin mirosul lui alungă umbrele. În fuga lor, umbrele, uită culorile, izvoarele lor.

Nici o umbră nu este destul de neagră pentru a nu ști cărei culori aparține. Evadarea asta ține o clipă. O ștergere.

Ne umflăm că vedem totul; lumea exoftalmică.
Ceea ce ne scapă este tocmai urma. Urma umbrelor culorilor.

Stars war

Areopagul, Athina, 2012

Am întrebat de locul acela.
Am întrebat de piatra aceea.
Iarba mai crește-n umbra ei?

Râul care curge-n apropiere,
N-a prăvălit piatra?
În iarbă sau zăpadă
Mai este urma?

O privire asupra ființei

Unghiurile din care privim ființa ne dau renumita privire de ansamblu, ne fac fericiți. Am ales bine unghiul, uite ce bine se vede, mai un pic și se vedea și coada, deh, a zburat.

Ființa se vede cel mai bine sub diferite unghiuri, de aceea confuzia dispare.
Ființa vânătoare care sunt, a vânat ființa ciocănitoare.
Vânătoarea s-a încheiat acasă când toate imaginile, din toate unghiurile vânătorii au fost vizibile, ceea ce a fost ilizibil a fost șters. A fost șters în sensul ființei, ființa nu se vedea, imaginea nu era în neascundere. Așa am citit că metafizicieni materialiști antici greci vedeau ființa. [Asta cu metafizicienii este ca și cu muzicienii (sic!)]

Nu este un secret al lui Janus cu ființa trădată ce se ascunde în cealaltă parte.
Ceea ce ar fi interesant pentru contemporani, nu că am fi curioși, este că ființa nu subexistă. Ființa, chiar cuprinsă de nebunie, de autism, de schizofrenie, ea există. Ființa este de fapt cea care lasă urme.

Privire de felină

Pisica de iarnă

Sentimentul că ești urmărit sau că ai fost detectat că urmărești pe cineva este confuz în mintea fiecărui om. Privind o persoană, dacă aceasta se întoarce, cauți cu privirea în altă parte. În mașină -la semafor, privești profilul de lângă tine, din stânga, din cealaltă mașină, privit fiind mai apoi, te simți dat de gol.


Întocmai la fel pe internet, încercăm să navigăm, fără ca cineva să-și dea seama ce vedem, ce citim. Intrăm din browser-ul by default, nicidecum din pagina noastră de blog; să citim anonim, să privim la fel. Discreția face parte din maniere.

Fuga

Suntem un tren în noapte, pentru noctambuli.
Suntem un tren în zi, pentru diurni.


În fața noastră -a trenului, pare că nimic nu se întâmplă; o opoziție simplă pe care o călcăm fără să băgam de seamă.
În spatele nostru; urma, și mai ales ce urmă lasă existența noastră!