Imaginea supraviețuiește datorită ființei, nefiind geloasă pe imagine; ființa se perpetuează la infinit prin asta. Când încerci; când nu contează decât gestul creației, minusculul caracterizat în contemporanul tău de către ceilalți face ca importanța gestului să fie egală cu a creatorului; fiind el un Dumnezeu al unui Univers propriu, neînțeles decât de câțiva, puțini, neînsemnați, și pe cale de dispariție.
Vreau doar să scriu, că în urma unui vaiet anonim pe care artistul în disperare reflecta creația, vine copilul cu umbra degetelor, aruncate din antebrațul lipsit de oboseala erudiției, a exercițiului aproape zilnic, dar care devine vital acum și recrează umbra: ceea ce artistul, nu numai că nu mai poate, dar nici nu mai vrea.
Am fost acolo și-am văzut umbra artistului chinuindu-se în spatele zidurilor cetății, întâlnindu-se cu cei asemenea lui, care cu mult timp înainte au clădit cetatea și-au întors cărămida; să dea boltă, să dea coloană.
Nimic nu este în zadar, în goana unui cal, sau pe cal, vine umbra copilului și memoria ei, și gestul ei, și ea însăși în toată puterea care va izbucni: va erupe mai târziu. Este suficient că ea a văzut și-a colorat în umbra ei, din acel moment o memorie ancestrală va fi tipărită.
Te felicit mare artist că ai reușit!
