Unica certitudine a drumului mi-a fost creată de semne. Flacăra unei lumini, apusul soarelui, au fost primele semne pe care nu trebuia să le evit. Ulterior s-au suprapus cu fumul și cu răsăritul stelelor, norii ce au fost prezenți au fost eliberați, astfel cunoașterea a devenit globală -în lipsa obstacolelor atmosferice.
Am parcurs drumul prin pădure, acolo unde lumina este drămuită cu grijă de frunzele fagului ascuțit, sau a stejarului dăruit. Sunt arini palm-aurii sau tei străvezii. Prin mesteceni și aluni am văzut poteca lucind în lumina soarelui aburind.
În toate aceste nocturne poezii am trezit un orizont clar și ferm al unui viitor pizdiu.
Luna, unde-i luna, de unde-i luna, ce-i luna...
Deci, si tu te pregatesti pentru aselenizare? Si eu. Deja mi-am cumparat vreo 3 butelii de oxigen si vreo citeva kile de gravitatie si mai multe tone de apa uscata. Eu n-am aflat inca ce temperatura este pe acolo. Mai am citiva ani sa ma pregatesc. Dar, ma intorc. Doar sunt o zeita paminteana. O sa redau oamenilor nemurirea, dar nu pe pamint ci in....cer
RăspundețiȘtergereNemurirea există, nu-i un secret; ea există după !
RăspundețiȘtergereUn dupa cam ermetic.
RăspundețiȘtergereN'ai de un' să ştii, rămâne de văzut, asta cu viitorul şi ce zici de el. Ce ştii e cum şi de unde ai început drumul, mergând prin semne ca prin transparenţa unor lucruri.
RăspundețiȘtergereRestul, neîntâmplatul, rămâne de văzut.
Camelia
RăspundețiȘtergereNeîntâmplata ține de meserie, și de puțin talent ...