Ultimul decor

Ultimul decor în calea prostiei este transparent, dacă până acum s-au întrebuințat toate materialele ce aveau un efect necruțător asupra acestui asalt al lipsei de inteligență, totuși; în posibilitatea evadării prostiei, a fost creat un mediu lipsit aparent de blocaje, de obstacole, de mentalități și alte conjuncții morale.

Celor care, prin oportunitate și coincidență a împrejurărilor au reușit să atingă nivele nesperate în societate li s-a înmânat o diplomă, o bucată de plastic transparent de format A4 pe care trebuiau să o poarte permanent cu ei, pentru a-și etala inteligența, și care la momentul în care nu aveau nimic de spus, de povestit, de contrazis, de amintit, de descris, trebuiau ca această diplomă să o ridice în fața feței lor, astfel încât, cei care priveau, să vadă ceea ce se poate vedea dincolo de transparență. În prima clipă, datorită acestor evenimente,  acest obiect, ridicat la nivelul ochilor era cuprins de mătuire, de ceață. În felul acesta martorii deveneau orbi, prostia se ascundea în spatele ei.

Acest ultim decor a trebuit să fie interzis, fiind catalogat ca fiind elitist.
În final a fost salvat de Artă, un consilier care a propus contrariul, ca obiectul în sine să fie purtat de toți și să devină transparent în momentul comunicării, al transmiterii informației reale, adevărate, lipsite de prejudecată, de mentalitate, de proastă educație etc.

O poză

Old door masked by a poster

Sunt sigur că de partea cealaltă a ușii era marinarul acela din port, cel care privindu-mă zilele trecute mi-a spus: „Fiule tu ai mai fost p-aicea!”.

Cu o mare sinceritate pot să vă scriu că în spatele ușii nu era decât o dărăpănătură de casă căzută, prin al cărei acoperiș cocoșat soarele străpungea podeaua. Ferestrele păreau atârnate de obloanele ce se odihneau diagonal deschise la soare. Pragul ușii intrase în pământ; trebuia să te apleci pentru a intra în semiîntunericul ce mirosea a smirnă. O amforă spartă, sprijinită, străjuia canatul ușii în dreapta acesteia, din ea, un leandru roșu își rostogolea florile pe piatra din fața casei, ocolind-o spre mare. În spatele casei erau trepte ce coborau pe o plajă îngustă de nisip, o umbrelă adăpostea în umbra ei tainică o ființă ghemuită ce părea a se naște din nisip. Am ocolit să-i văd chipul în soare... atunci m-am trezit din vis.

 

The other side of view

Din satelit acțiunile par altfel: no escape, o groază de filme ne-au învelit privirea într-o celulă de staniol din care lumina nu poate evada decât atacând retina.

Primesc orice explicație ce ține de legile fizicii, privind diferența de densitate ce a dus la crăpăturile radiale în jurul țestei de nucă.

Filmul ne arată ceea ce se întâmplă sub gheață, sub raza de lumină, în umbra nucului. De aceea în final filmul poate fi mai bun decât orice explicație din satelit, decât orice experiment dintr-un laborator ce ține de mecanica fluidelor, toate acestea pentru că filmul ne arată cealaltă parte a inexplicabilului, la care și un fizician renumit pune botul.

Alien

Trebuie să mă limitez de Giger și de minunatul său alien, preluat de Ridley Scott, de anvergura filmelor în franciză, de frigul de afară, de imaginația mea, prin care am reușit să prind într-un zero absolut, capul, doar partea superioară, nuca cum se spune, a celebrului monstru înainte de a ieși din ape.

Sau poate că n-aș fi știut asta și nici nu aș fi bănuit că există dacă acest mit contemporan nu ar fi fost atât de extrapolat și diversificat de la sublim la ridicol. (Du sublime au ridicule, il n'y a qu'un pas)

Totuși, peste felurile în care ceea ce te-a întors, ca gândire sau apetit de cunoaștere, țeasta asta de nucă mi-a trasat radial felul în care trăiesc în prezent și mă raportez universal la lume. Încă țin steagul sus.

Map - aici ești

„Aici ești !” și mâna mamei se rotea în jurul buricului.
Certitudinea existenței mele era datorată conștiinței mamei mele.
Existam în trupul ei lăuntric prin dorință.

Lumina ce mi-a invadat viața s-a datorat nașterii, martoră fiind mama mea.
„Te iubesc !”mi-a spus ea atunci când eu am înțeles ceva din asta.

Ce roman este viața mea, ce foileton în umbra calmă a unui trecut lipsit de personajele celor care mi-au dat viață.
Ce prezent apăsat de-o existență folosită în achitarea ratelor și a taxelor ce privesc viitorul copiilor mei, trăiesc în urma celor ce au crezut că odată cu mine se va naște o nouă lume.

”Aici !„ este ultima destinație, de aici nu a plecat nimeni. Amăgirea în fapt provine că în plecarea celor care înaintea noastră ne-au provocat existența ar fi folositoare cuiva. Amăgire transformată în așteptare, în ceea ce urmașii noștri ar putea ridica la rang de servitute toată experiența și cultura noastră, ca un drum bătătorit în ceea ce numim progres.

„Aici ești !” este doar o amintire a felului în care preexistam, de ceea ce a urmat nu sunt vinovat.

Cartea de vizită

„Într-o frumoasă dimineaţă din luna mai, o elegantă amazoană parcurgea, pe o superbă iapă alezană, aleile înflorite din Bois de Boulogne...”

[ Text din "Străinul, Ciuma, Căderea, Exilul şi Împărăţia", de Albert Camus, Ed. Rao 1993 - din romanul Ciuma, pag. 181 şi următoarele fraze se referă tot la acţiunea din acest roman şi bună parte este copiat de acolo.
alezan, ~i, alezană, ~e adjectiv, roşcat, roib; iapă alezană. [din fr. alezan] - Noul Dicţionar Universal al Limbii Române, Ed. Litera Internaţional 2006 ]  

În acest fel mi-am descris cartea mea de vizită, ca mai apoi să mă întreb de ce nu am scris și adresa, numărul de telefon și calitatea pe care o am dând această cartea de vizită mai departe.

În acest fel mi-am amintit de Camus, de felul în care un scriitor decrepit încearcă să se identifice într-o frază, într-un oraș numit Oran, bântuit de ciumă, de necunoaștere în final.

Acest bătrân reia fraza, o rescrie la nesfârșit, iar prin acest circuit, Camus creează iluzia unei protecții, a unui cerc magic prin care salvarea se va datora perfecțiunii, unei fonetici sau sintaxe, în final unei morfologii perfecte. Ceea ce nu mulți știu, că în momente de criză, perfecțiunea moare, asemeni atletului care trecând linia de sosire sucombă în urma atacului de cord datorat drogurilor dinamice. Sigur că putem țese la nesfârșit imagini nefolositoare în așteptarea izbânzii finale, excepția Penelopei nu este valabilă în societatea deschisă, așteptările nu sunt individuale, la fel ca împlinirile. Ne aflăm în fața unui val informatic ce ține de turmă, de buchet, de lan, de pădure; nu poți scrie o carte de vizită unui tip, sau unei persoane, nici măcar unui grup, te adresezi comunității globale de care aparții.

Și dacă eu am descris și am tipărit o carte de vizită pentru acei care doresc să mă cunoască, această carte de vizită fiind neperceptibilă și incognoscibilă celorlalți? chiar dacă aceștia din urmă o au în fața lor, la îndemână, eu sunt invizibil, eu cum demonstrez asta?

Home sweet home

„Locuința ta seamănă cu un vagon de tren, numai că-i ceva mai scurtă și n-are decît o singură fereastră la fiecare capăt. La fereastra din față sînt gratii puse de proprietăreasă pentru a împiedeca derbedeii din acest cartier plăcut să pătrundă înăuntru ; iarna, încăperea este rece și întunecoasă, pereții mustesc de o transpirație lipicioasă, vara transpiri doar tu, dar din abundență, să te saturi ; se face o căldură ca-n iad.”

pag.11 sus.

                                                                       Thomas Wolfe

Vălul

Taygetos, view from Messinia peninsula, north near Koroni

O după-masă întreagă un văl des de nori au umbrit vârful Profitis Ilias.
O dungă de soare-apune brăzda mijlocul munților Taygetos asemeni torsului unui luptător îmbrățișat înaintea bătăliei. Norii prin culoare vesteau întunericul, umbra lor fiind neîntoarsă, noaptea ce vine va fi senină în lipsa lor. Spre dimineață, deasupra vârfului semeț apare Cassiopeia. Constelația arată nordul, direcția spre Argos, locul nașterii lui Perseus.

În Grecia toate se leagă, nimic nu rămâne de nedescris, scria în acest fel Camus.
Atâta timp cât munții au fost un obstacol nimic nu a venit de acolo.
Atenție, când cel mai înalt zid de apărare este trecut, dușmanul ce vine peste el, este mai puternic.
Cel mai înalt vârf din Taygetos are un nume comun și predestinat Greciei; Profitis Ilias.

Blowind

On the south of messinian beach

Neliniștea cuprindea privirea, la fel ca înaintea amețelii finale date de beție, înaintea somnului apucat de oboseală, dorinței împlinite și răsturnată de frustrare: vântul, în final; a cules cearceafurile de la amiază și le-a înnodat în jurul unui arbust, valul la rândul său s-a împiedicat în stâncile fortuite de la mal și apa a fiert spre nisipul mozaicat de pietre rotunjite și scoici celebre.

Pe faleză, iarba grea s-a zburlit și firele de praf și-au intersectat traiectoriile spre oboseala ochilor.
Nimic cutremurător, nimic ieșit din comun, doar o clipă răsucită de-a lungul unei plaje înguste în sudul unei peninsule celebre a lumii antice.