Racord

Lachanou beach

Un cer mat, din care o lumină difuză lipsește de umbre înălțimile vecine cu privitorul; reușește să trezească, chiar pentru un timp scurt gândul prin care viața, cu toate suișurile și coborâșurile ei poate părea plată, chiar dacă apa te udă sau nisipul printre degete îți trezește disconfortul, viața poate fi constant monotonă. Nu-i val să nu ude malul și nici frunză să nu simtă vântul, nu-ți adie și nu vezi, nici geometria nu are paralele, nici arii de parcurs, nici unghiuri de cuprins: viața-i o numărătoare, care la fiecare ciclu îți deschide o fereastră și-ți închide o ușă, bătrân fiind nu mai poți să sari, dar poți să te apropii de hău.

O desfășurare de forțe

Lachanou beach, Koroni, Peloponesse, Greece

Cerul strâns între nori, între munți.
Marea cuprinsă de țărmuri stâncoase, de faleze amețitoare, luminată într-o dungă de lanternă a unui soare apune, obosit.
Totul este viu, extrem; aerul lucește, vibrează, suntem în sudul peninsulei Messinia, la Koroni, ce se află după faleza luminată din centrul imaginii.

Plaja este îngustă, dar poate fi parcursă pe o distanță de kilometri, în dreapta, în faleza înaltă se află sedimente de milioane de ani, se pot număra scoicile încastrate. Se poate face o plimbare contemporană pe lângă trecutul geologic al pământului.

Depozitele sunt la cinci-șase metri față de nivelul mării actuale, cele ușor vizibile, dar sunt și mai sus. Printre rădăcinile măslinilor centenari se află scoici milionare.

Apa izbită de valuri sapă în țărmul înalt prăbușindu-l, s-ar părea că dorește să-și ia înapoi tezaurul îngropat de mișcările telurice, independente de ea. Există o dinamică pe care omul nu reușește să o bage de seamă în decursul vieții sale, ține de „titanism”, de forțe imense ce sunt puse în mișcare de rotația pământului, de atracția lunii, de atracția soarelui, de modul în care galaxia își rotește spirala.

Vulcanii ascunși pervertesc ieșirea la suprafață, își trimit cutremurele drept spioni, gazele ce ies din adâncul crăpăturilor colindă pământului, anunțând apocalipsa. Și mai departe imaginația poate merge înainte... ah! m-am înțepat într-o scoică nouă, de câțiva ani, sigur, dar ustură...

Blowind

On the south of messinian beach

Neliniștea cuprindea privirea, la fel ca înaintea amețelii finale date de beție, înaintea somnului apucat de oboseală, dorinței împlinite și răsturnată de frustrare: vântul, în final; a cules cearceafurile de la amiază și le-a înnodat în jurul unui arbust, valul la rândul său s-a împiedicat în stâncile fortuite de la mal și apa a fiert spre nisipul mozaicat de pietre rotunjite și scoici celebre.

Pe faleză, iarba grea s-a zburlit și firele de praf și-au intersectat traiectoriile spre oboseala ochilor.
Nimic cutremurător, nimic ieșit din comun, doar o clipă răsucită de-a lungul unei plaje înguste în sudul unei peninsule celebre a lumii antice.

Golful meu

Dacă ajunge atât?