Ultimul decor

Ultimul decor în calea prostiei este transparent, dacă până acum s-au întrebuințat toate materialele ce aveau un efect necruțător asupra acestui asalt al lipsei de inteligență, totuși; în posibilitatea evadării prostiei, a fost creat un mediu lipsit aparent de blocaje, de obstacole, de mentalități și alte conjuncții morale.

Celor care, prin oportunitate și coincidență a împrejurărilor au reușit să atingă nivele nesperate în societate li s-a înmânat o diplomă, o bucată de plastic transparent de format A4 pe care trebuiau să o poarte permanent cu ei, pentru a-și etala inteligența, și care la momentul în care nu aveau nimic de spus, de povestit, de contrazis, de amintit, de descris, trebuiau ca această diplomă să o ridice în fața feței lor, astfel încât, cei care priveau, să vadă ceea ce se poate vedea dincolo de transparență. În prima clipă, datorită acestor evenimente,  acest obiect, ridicat la nivelul ochilor era cuprins de mătuire, de ceață. În felul acesta martorii deveneau orbi, prostia se ascundea în spatele ei.

Acest ultim decor a trebuit să fie interzis, fiind catalogat ca fiind elitist.
În final a fost salvat de Artă, un consilier care a propus contrariul, ca obiectul în sine să fie purtat de toți și să devină transparent în momentul comunicării, al transmiterii informației reale, adevărate, lipsite de prejudecată, de mentalitate, de proastă educație etc.

Ca o ultimă respirație

Floare de magnolia înainte de

Este inutil să respingem ceea ce pentru mulți ar fi ca o ultimă respirație; drog, alcool, sânge, praf, apă, aer... toate reprezintă în acel moment o ultimă suflare: a răsuflării.

Cât trăim respirăm.
Răsuflarea este toxică, neinteresantă. Femeile din Roma antică se sărutau la fiecare întâlnire, fie ea de zece ori pe zi, pentru a simți fiecare răsuflarea celeilalte: că n-au băut vin.

Florile respiră asemeni unui delfin ce vine la suprafață, mamifer obișnuit cu orizontul atmosferic, apoi subacvatic ține doar de antrenament, de supraviețuire chiar. În cazul nostru, respirația este o chemare și asta am învățat-o de la flori, mai târziu cu gura-n închisă nu mai chemăm pe nimeni.