Cartea de vizită

„Într-o frumoasă dimineaţă din luna mai, o elegantă amazoană parcurgea, pe o superbă iapă alezană, aleile înflorite din Bois de Boulogne...”

[ Text din "Străinul, Ciuma, Căderea, Exilul şi Împărăţia", de Albert Camus, Ed. Rao 1993 - din romanul Ciuma, pag. 181 şi următoarele fraze se referă tot la acţiunea din acest roman şi bună parte este copiat de acolo.
alezan, ~i, alezană, ~e adjectiv, roşcat, roib; iapă alezană. [din fr. alezan] - Noul Dicţionar Universal al Limbii Române, Ed. Litera Internaţional 2006 ]  

În acest fel mi-am descris cartea mea de vizită, ca mai apoi să mă întreb de ce nu am scris și adresa, numărul de telefon și calitatea pe care o am dând această cartea de vizită mai departe.

În acest fel mi-am amintit de Camus, de felul în care un scriitor decrepit încearcă să se identifice într-o frază, într-un oraș numit Oran, bântuit de ciumă, de necunoaștere în final.

Acest bătrân reia fraza, o rescrie la nesfârșit, iar prin acest circuit, Camus creează iluzia unei protecții, a unui cerc magic prin care salvarea se va datora perfecțiunii, unei fonetici sau sintaxe, în final unei morfologii perfecte. Ceea ce nu mulți știu, că în momente de criză, perfecțiunea moare, asemeni atletului care trecând linia de sosire sucombă în urma atacului de cord datorat drogurilor dinamice. Sigur că putem țese la nesfârșit imagini nefolositoare în așteptarea izbânzii finale, excepția Penelopei nu este valabilă în societatea deschisă, așteptările nu sunt individuale, la fel ca împlinirile. Ne aflăm în fața unui val informatic ce ține de turmă, de buchet, de lan, de pădure; nu poți scrie o carte de vizită unui tip, sau unei persoane, nici măcar unui grup, te adresezi comunității globale de care aparții.

Și dacă eu am descris și am tipărit o carte de vizită pentru acei care doresc să mă cunoască, această carte de vizită fiind neperceptibilă și incognoscibilă celorlalți? chiar dacă aceștia din urmă o au în fața lor, la îndemână, eu sunt invizibil, eu cum demonstrez asta?