O poză

Old door masked by a poster

Sunt sigur că de partea cealaltă a ușii era marinarul acela din port, cel care privindu-mă zilele trecute mi-a spus: „Fiule tu ai mai fost p-aicea!”.

Cu o mare sinceritate pot să vă scriu că în spatele ușii nu era decât o dărăpănătură de casă căzută, prin al cărei acoperiș cocoșat soarele străpungea podeaua. Ferestrele păreau atârnate de obloanele ce se odihneau diagonal deschise la soare. Pragul ușii intrase în pământ; trebuia să te apleci pentru a intra în semiîntunericul ce mirosea a smirnă. O amforă spartă, sprijinită, străjuia canatul ușii în dreapta acesteia, din ea, un leandru roșu își rostogolea florile pe piatra din fața casei, ocolind-o spre mare. În spatele casei erau trepte ce coborau pe o plajă îngustă de nisip, o umbrelă adăpostea în umbra ei tainică o ființă ghemuită ce părea a se naște din nisip. Am ocolit să-i văd chipul în soare... atunci m-am trezit din vis.