The other side of view

Din satelit acțiunile par altfel: no escape, o groază de filme ne-au învelit privirea într-o celulă de staniol din care lumina nu poate evada decât atacând retina.

Primesc orice explicație ce ține de legile fizicii, privind diferența de densitate ce a dus la crăpăturile radiale în jurul țestei de nucă.

Filmul ne arată ceea ce se întâmplă sub gheață, sub raza de lumină, în umbra nucului. De aceea în final filmul poate fi mai bun decât orice explicație din satelit, decât orice experiment dintr-un laborator ce ține de mecanica fluidelor, toate acestea pentru că filmul ne arată cealaltă parte a inexplicabilului, la care și un fizician renumit pune botul.

arta vizuală ca subiect al subiectului

cercului meu pierdut 

experimentul nu este dus niciodată până la capăt,
definirea experimentului ca experiment introduce confuzia asupra subiectului ca subiect.

ceea ce se vede este greu de definit și greu de povestit;
este lumina ce este reflectată dintr-o găleată de apă pe un zid.

pe fundul găleții...

Povestea cu pisica

Am înțeles că mulți nu o știu:

Mai ales că alții o știu mai bine:
http://knowyourmeme.com/memes/schrodingers-cat/photos

Nova literatura

Fata-n culori

Poetul nordic Leopold Gaspar Dorth, fiul unui dadaist și-a unei inginere chimiste, a renegat toată arta poetică ivită până în anul nașterii sale. S-a aplecat asupra lucrurilor și faptelor nebănuit de prezente în viața omului, dar ocolite, neevidențiate ca fiind adevăruri imuabile ale lumii în care trăim.

Volumul său de debut, Tren chei macaze („Lest yfir lykla”) cu un număr de 17 poezii, reușește să capteze atenția cititorului care cititor, devine astfel pradă ușoară unui mecanism eteric ce-i induce o stare de frustrare asupra vieții.

„Să fiu roată de tren,
nu copită de ren.
Să fiu din greu oțel,
Nu pui de cățel.
Mai bine să fiu o cheie,
Purtată-n geantă de piele.
Să mă strecor în motor,
Să simt gazul călător,
Al exploziei fum,
Ce se lasă-n drum.”

Din Nova Literatura nu lipsește nici poeta balcanică Iulia Indusa, care prin periplu ei meridional, călătorie ce a durat peste cinci ani, scrie o mână bună de schițe pe care le grupează într-un volum cu un titlu atavic: „Cum mi-am privit de fiecare dată căcatul”. Scriitura poetei este curgătoare, proza se abate de la standardele normale și prospectează cu luare aminte intestinele organice, umplerea și golirea acestora.

„Am privit marea catedrală [este vorba de Sf. Petru şi Pavel n.e.] din mijlocul Vaticanului, luasem un laxativ mai devreme, și uimită de înălțimea turnurilor ce-mi lungeau gâtul am simțit că vine marea scurgere. I-am dat drumul stând cu picioarele depărtate. Cei doi pamperși imenși, unul peste celălalt, s-au umplut, o căldură-mi străbătu trupul. Acasă am admirat fluturele maroniu și mi-am restabilit emoțiile.”

Nu trebuie să-l uităm nici pe marele traducător de filme porno, francezul Jean Pierre LaTont. Subtitrările sale devin explicații ale scenelor, ale imaginilor ce ne umplu cu nesaț poftele. Traducători de prestigiu s-au aplecat asupra textelor acestuia pentru a reda frumusețea carnagiului sexual în limbile materne, lucru uneori imposibil.

„Marele Penetrator a intrat. A intrat în marea lui chemare și-n toate golfurile ivite-n zare. Fetele s-au zbânțuit în soare, în lumină de geam și far de cameră. Ooo, cameră de locuit, cameră de filmat, cameră de scuipat, cameră de încălecat...”

Îmi pare rău că nu pot reda imaginile.
Data viitoare îi vom trece în revistă pe rușii Igor Levitatov și Natașa Sperianski și pe cehul Gores Slava.