De acolo...

Kiparissia Castle, Peloponesse, Greece

... vin toate.

Unghiul acela, ce prindea larg, un ținut fabulos, era asemeni unei vele; care umflată prindea -la fel de fabulos, tot vântul din lume.
Soarele rupea norii și lumina lui scandaliza niște valuri care, oprite și ele o clipă, întrerupeau circulația vapoarelor. Zidul acela acvatic pomenit de Moise la trecerea Mării Roșii era valabil și aici.

Când te gândești că totul era datorită ferestrei și preocupării ei în a îți arăta lucruri nemaivăzute.
Fereastra de fapt îți arată interiorul ei, asemeni hăului căscat de Marea Balenă Albă vânată de Ahab. Odată pătruns în castel, trecând de poartă, ai trecut de fanoane.

Moby Dick a purtat generații întregi de oameni de pe un țărm, pe celălalt al oceanului, căscându-le de fiecare dată fereastra. De fiecare dată le-a arătat cunoașterea.

Kiparissia Castle

Treci prin fața ferestrei, prin fața necunoscutului, în interior o lume supraviețuiește doar datorită atenției tale. Dacă nu o vezi, ea moare. Asemeni unei culori la semafor, dacă nu o vezi, cineva poate să moară. Drumul nostru este plin de culoare, observația nu ține de cromatică, ci doar de atenție, de felul în care Oblio știa să nu se rătăcească. Cu toate că uneori, personal, îmi doresc rătăcirea.