Inefabilul ca fiind ceva fragil, dar și trecător

pentru Robert S, - cel pământean

Cuibul nostru

Ploaia ce-a trecut și-a lăsat o după-amiază atât de frumoasă, a fost benefică luminii, care, devenind orizontală, reflectată de betonul ud al curții mele, a reușit să-mi arate inefabilul.

Timp de o lună o pereche de păsărele (bănuiesc că sticleți) au tot cercetat să-și facă un cuib undeva deasupra bucătăriei (nou construite) pe grinzile de brad proaspăt geluite. Sunt sigur că mirosul sigur al pădurii le-a atras. Sunt sigur că munca lor era pe jumătate îndeplinită și de aceea, cam acum două luni, într-o duminică, dimineața devreme, le-am construit repede un palier și-apoi am șters-o toți de-acasă. Toată duminica a fost a lor, a păsărilor, în recunoașterea noii arhitecturi minimaliste, dar și structuriste (structuraliste -pentru cei aspri) a cuibului lor.

Astăzi, cu ajutorul unui soare moale, cu ajutorul nebănuit și trecător a unei lumini izvorâte dintr-un sol rigid și neted, lins de apa unei ploi de vară, am reușit să pătrund inefabilul.

Inefabilul este de fapt ceva foarte fragil, este limba care bâlbâie în căutarea spre exprimarea unei mari treceri; de aceea susțin că inefabilul este și trecător.