Asasinii delicați

Executarea unui tânăr comunist, Berlin, 1919

Albert  Camus:

Anul 1878 e anul naşterii terorismului rus. O fată foarte tînără, Vera Zasulici, a doua zi după procesul celor o sută nouăzeci si trei de narodnici, din 24 ianuarie, îl ucide pe generalul Trepov, guvernatorul Sankt-Petersburgului. Achitată de juraţi, ea va scăpa apoi poliţiei ţarului. Acest foc de armă declanşează o cascadă de represiuni şi de atentate, care îşi răspund unele altora şi cărora e lesne de ghicit că doar oboseala le-ar putea pune capăt.

În acelaşi an, un membru al „Voinței poporului”, Kravcinski, face din teroare un principiu în pamfletul său Moarte pentru moarte. Consecinţele nu întîrzie. În Europa, împăratul Germaniei, regele Italiei şi regele Spaniei sînt victimele unor atentate. Tot în 1878, Alexandru al Il-lea creează, prin Ohrana, arma cea mai eficace a terorismului de stat. Începînd de acum, secolul al XIX-lea se încoronează cu crime, în Rusia şi în Occident.

În 1879, un nou atentat împotriva regelui Spaniei şi un atentat ratat împotriva ţarului. În 1881, asasinarea ţarului de către teroriştii din „Voinţa poporului”,  Sofia Perovskaia, Jeliabov și tovarăşii lor sînt spînzuraţi. În 1883, atentat împotriva împăratului Germaniei, al cărui ucigaş piere sub secure. În 1887, executarea martirilor din Chicago şi congresul de la Valencia al anarhiştilor spanioli, care lansează avertismentul terorist: „Dacă societatea nu cedează, trebuie ca răul şi viciul să piară, chiar de va fi să pierim şi noi o dată cu ele".

Anii 90 marchează în Franţa punctul culminant al ceea ce se numea propaganda prin fapte. Performanţi lui Ravachol, Vaillant şi dHenry prefaţează asasinarea lui Carnot. Numai în anul 1892 numărăm mai mult de o mie de atentate cu dinamită în Europa şi aproape cinci sute în America. În 1898, uciderea Elisabetei, împărăteasa Austriei, în 1901, asasinarea lui Mackinley, preşedintele S.U.A. În Rusia, unde atentatele împotriva reprezentanţilor de mîna a doua ai guvernului n-au încetat, se naşte, în 1903, Organizata luptă a partidului socialist revoluţionar, care grupează figurile cele mai extraordinare ale terorismului rus. Uciderea lui Plehve de către Sazonov şi a marelui duce Serghei de către Kaliaev, în 1905, marchează punctele culminante ale acestor treizeci de ani de apostolat sîngeros şi încheie, pentru religia revoluţionară, epoca martirilor.

Albert Camus, Omul revoltat, ed, Sophia, pag.179-180.