 |
| brothers in arms |
≪Sam, îți voi mărturisi ceva - pentru prima oară din copilărie, în noaptea asta am plîns. Cine ar fi crezut una ca asta? Dar e adevărat. Margaret era aici. Era sîmbătă seara. Mi-am aprins o țigară și m-am plimbat prin casă. Pustiu! M-am așezat pe pat. Dintr-odată m-am gîndit la mama mea și la toate celelalte mame, și brusc, am înțeles umanitatea. Am văzut într-o lumină clară: UMANITATEA!
...Toată legenda plină de forță a tinerilor îndrăgostiți care se căsătoresc, cu familiilor, cu tot regretul și toată bucuria etc. Am văzut Umanitatea ca pe ceva ce nu poate fi distrus de nimic, ca pe o familie de îndrăgostiți.
(Mă gîndesc acum la cei care îi caută pe piloții doborîți.)
(Mă gîndesc acum la familiile destrămate din Europa.)
(Îi văd pe capitaliști ca pe niște membri ai Umanității care înșală pentru familiile lor.)
(Mă gîndesc la întreaga rasă umană, ce suferă și își întinde brațele iubitoare în toiul suferinței ei.)
E atît de simplu. E atît de sfîșietor, de nemuritor... Eram singur. Nu știu de ce, Sam, dar spune-mi: de ce am început să plîng? Îți spun că am plîns...≫
Jack Kerouac, Oceanul e fratele meu, Polirom, 2012, pag.489.
Pentru că pomenea de umanitate, aş întreba aşa ca în "de ce am plâns?" de ce răul face parte din miracolul ăsta care se numeşte existenţă?
RăspundețiȘtergerePentru că este unul dintre aducătorii, aducătoarele de suferinţă, într-o formă atroce, cea a războiului.
O scrisoare din 1943, pe când Kerouac era înrolat.
RăspundețiȘtergere