Suprarealism și revoluție

Le sang païen revient ! L'Esprit est proche, pourquoi Christ ne m'aide-t-il pas, en donnant à mon âme noblesse et liberté. Hélas ! l'Évangile a passé ! l'Évangile ! l'Évangile.

J'attends Dieu avec gourmandise. Je suis de race inférieure de toute éternité.

Me voici sur la plage armoricaine. Que les villes s'allument dans le soir. Ma journée est faite ; je quitte l'Europe. L'air marin brûlera mes poumons ; les climats perdus me tanneront. Nager, broyer l'herbe, chasser, fumer surtout ; boire des liqueurs fortes comme du métal bouillant, — comme faisaient ces chers ancêtres autour des feux.

Je reviendrai, avec des membres de fer, la peau sombre, l'œil furieux : sur mon masque, on me jugera d'une race forte. J'aurai de l'or : je serai oisif et brutal. Les femmes soignent ces féroces infirmes retour des pays chauds. Je serai mêlé aux affaires politiques. Sauvé.

Maintenant je suis maudit, j'ai horreur de la patrie. Le meilleur, c'est un sommeil bien ivre, sur la grève.

http://abardel.free.fr/tout_rimbaud/une_saison_en_enfer.htm  

Sîngele păgîn revine. Spiritul e-aproape, de ce nu mă ajută Cristos, dând sufletului meu noblețe și libertate? Vai! Evanghelia s-a dus! Evanghelia! Evanghelia!

Îl aștept pe Dumnezeu cu lăcomie. Sunt prost din vecii vecilor.

Iată-mă pe plaja armoricană. Aprindă-se orașele în seară! Ziua mea s-a sfârșit; părăsesc Europa. Aerul mării îmi va arde plămânii; îndepărtatele climate mă vor tăbăci. Să înot, să strivesc iarba, să vânez, să fumez mai ales; să beau licori tari ca metalul în clocot -cum făceau strămoșii aceia dragi în jurul focurilor.

Mă voi întoarce cu brațele și picioarele de fier, cu pielea întunecată, cu privirile furioase: sub mască, mă vor socoti dintr-un neam puternic. Voi avea aur; voi fi trândav și brutal. Femeile îi îngrijesc pe-acești feroci infirmi întorși din țările calde. Mă voi amesteca în treburile politice. Mântuit.

Acum sunt blestemat, mi-e scârbă de patrie. Mai bine să dorm, beat mort, pe țărmul mării.

Arthur Rimbaud, Un anotimp în infern, ed. Paralela 45, 2008, pag.13.

Nu-i corect ce fac, decupez doar propoziții care-mi convin din Omul revoltat de Albert Camus, o fac cu bună știință, cu rea conștiință.

„Abia, dacă va fi vorba aici de Rimbaud. Despre el, s-a spus totul, și încă ceva pe deasupra, din nefericire.
[...]
Rimbaud a fost zeificat pentru că a renunțat la geniul său, ca și cum renunțarea ar presupune o virtute umană.
[...]
În momentul în care, purtînd în adîncul său iluminarea și infernul, insultînd și slăvind frumusețea, el face dintr-o contradicție ireductibilă un cîntec dublu și alternant, în acest moment el este poetul revoltei, și cel mai mare.
[...]
Tăcerea lui Rimbaud nu este pentru el un nou mod  de a se revolta.
[...]
Abisinia măcar este o mînăstire, Christos a fost acela care a închis gura lui Rimbaud?
[...]
Acesta să fie eroul mitic propus atîtor tineri bărbați care, ei, nu scuipă asupra lumii... 
[...]
...putea fi , într-adevăr, întrezărit în opera sa, dar sub forma ultimei renunțări. „Cel mai bun, un somn complet beat, pe plajă.”
[...]
Tăcerea lui Rimbaud pregătește și tăcerea Imperiului care planează deasupra spiritelor resemnate cu orice, în afară de luptă.
[...]
Apocalipsul crimei, așa cum este el este întruchipat de Rimbaud în prințul care își ucide neîncetat supușii, îndelungul desfrîu sînt temele revoltate pe care le vor regăsi suprarealiștii.
[...]
Suprarealismul, într-adevăr, la capătul acestei mari mișcări de revoltă, nu e semnificativ decît pentru că el a încercat să-l continue pe singurul Rimbaud care merită afecțiunea.
[...]
Din toate aceste motive, decît să repetăm comentariile interminabile care se fac în jurul operei lui Rimbaud, pare de preferat să-l regăsim și să-l urmărim la moștenitorii lui.”

Albert Camus, Omul revoltat, ed. Sophia, 1994, pag.100-103.

This is the end
Beautiful friend
This is the end
My only friend, the end 
Of our elaborate plans, the end 
Of everything that stands, the end 
No safety or surprise, the end 
I'll never look into your eyes...again

Jim Morrison

http://www.lyricsfreak.com/d/doors/the+end_20042686.html

În apropiere de Akropolis, Athina, sunt vestigii de peste 2000 de ani la tot pasul, se văd din locuințe

La sfârșitul slujbei a început ploaia, încet. Preotul ne-a convins prima dată că am avut nemurirea la degetul mic, dar Adam și Eva ne-au cam tras-o. Mai departe ne-a convins că sufletul este de fapt nemuritor. În toate aceste convingeri n-a uitat o clipă de judecata ce are să vină; judecată de care au avut parte și Adam și Eva. Diferența este că acești părinți strămoșești ai noștri erau în viață când au primit judecata.

Lângă mine, cu un pas în față, o doamnă pensionară era vizibil prinsă de Parkinson, tremurul capului, lateral, dintr-o parte în alta, pornea la câteva minute, uneori se repeta brusc după câteva secunde. Am fost atent, prea atent; de fiecare dată când preotul îl aducea pe Dumnezeu în fața noastră, doamna se pornea.

Sicriul a fost purtat pe un catafalc cu roți de bicicletă.

Mormântul era bine strecurat printre alte morminte. Cioclii au avut parte de o adevărată cursă cu obstacole, a vreo zece morminte zidite și acoperite cu plăci de beton, peste care sicriul a executat un impecabil off-road. La sfârșit, a fost o oarecare nedumerire în care sicriul trebuia pus oarecum deoparte - până cioclii să se poată repoziționa pentru a-l așeza perfect în poziția gropii, a fost o adevărată artă ca să nu-l lase jos.

Ploua bine când am plecat. Lumânările nu s-au putut aprinde deloc, vântul n-a încetat să bată o clipă.