Gabriel García Márquez - R.I.P. în Memoria Focului

Gabriel García Márquez cu un ochi tânăr și-altul vânăt

≪
1982 / Stockholm
Romacierul Gabriel García Márquez primește
Premiul Nobel și vorbește despre pămînturile noastre
condamnate la un veac de singurătate

... Îndrăznesc să cred că realitatea aceasta ieșită din comun și nu numai expresia ei literară a meritat anul acesta atenția Academiei Suedeze de Litere. Este o realitate care nu există doar pe hîrtie, ci trăiește alături de noi și ne determină fiecare clipă a nenumăratelor noastre morți cotidiene, alimentînd un izvor nesecat de creație, plin de nefericire și de frumusețe, din care columbianul acesta rătăcitor și nostalgic nu este decît o cifră ajutată de soartă. Poeți și cerșetori, muzicanți și profeți, luptători și nemernici, toți fiii acestei realități fără pereche a trebuit să-i cerem foarte puțin imaginației, pentru că cea mai mare provocare a fost pentru noi insuficiența resurselor convenționale pentru a ne face credibilă viața.

Aceasta este, prieteni, miezul singurătății noastre.

... Interpretarea realității noastre cu scheme străine ne face doar să fim încă și mai neînțeleși, tot mai puțin liberi, mereu mai solitari... Nu : violența și durerea nemăsurată a istoriei noastre sînt rezultatul nedreptăților seculare și al amărăciunilor fără sfîrșit, și nu o fabulație urzită la trei mii de leghe de casele noastre. Și totuși mulți conducători și gînditori politici europeni au crezut asta, cu infantilismul bunicilor care au uitat nebuniile rodnice ale tinereții, de parcă n-ar fi cu putință un alt destin decît acela de a trăi la cheremul celor doi mari stăpîni ai lumii.

Aceasta este, prieteni, măsura singurătății noastre...
 ≫

din Memoria Focului de Eduardo Galeano, ed. Politică,1988, pag.656;
text apărut și în Luceafărul nr.1, ianuarie 1983, Singurătatea Americii Latine, discurs cu ocazia înmînării Premiului Nobel.

- cele trei sublinieri în bold îmi aparțin.