Episodul sovietic - finlandez

Liddell Hart
≪După împărțirea Poloniei, Stalin avea de gînd să apere flancul baltic al Rusiei împotriva unei viitoare amenințări din partea partenerului său temporar, Hitler. În consecință, guvernul sovietic s-a grăbit să obțină un control strategic asupra vechilor teritorii-tampon ale Rusiei în Marea Baltică. La 10 octombrie, încheiase deja pacte cu Estonia, Letonia și Lituania, care îi permiteau să-și instaleze garnizoane în punctele-chei din țările respective. În ziua de 9 octombrie au început tratativele cu Finlanda. La 14 octombrie, guvernul sovietic și-a formulat pretențiile. Acestea vizau trei obiective principale.

În primul rînd, împiedicarea accesului pe mare spre Leningrad:
(a) prin blocare Golfului Finic cu artilerie de pe ambele coaste, pentru a nu permite intrarea în Golf a navelor de transport și de război inamice;
(b) prin împiedicarea accesului inamicului din Golful Finic situate la vest și nord-vest față de intrarea spre Leningrad. În acest scop, finlandezilor li se cerea să cedeze insulele Hogland, Seiskari, Lavanskari, Tytarskari și Loivisto, în schimbul altor teritorii; totodată, ei urmau să concesioneze pe o perioadă de treizeci de ani portul Hangö, astfel încît rușii să-și poată construi acolo o bază navală cu artilerie de coastă, capabilă -împreună cu baza navală de la Padalki, de pe coasta opusă -să blocheze accesul în Golful Finic.

În al doilea rînd, se urmărea îmbunătățirea căilor de acces pe uscat spre Leningrad, deplasînd mai în spate granița finlandeză din Istmul Karelia pînă la o linie de unde tirul artileriei grele nu ar fi putut atinge Leningradul. Reajustările frontierei ar lăsa, totuși, intacte principalele posturi de apărare de pe Linia Mannerheim.

În al treilea rînd, trebuia să fie mai bine trasată granița în Nordul îndepărtat, căci în regiunea Petsamo, aceasta consta numai dintr-o linie dreaptă ce traversa istmul îngust al peninsulei Rybachim, retezînd capătul vestic al peninsulei. La prima vedere o asemenea modificare era menită să asigure paza căilor de acces pe mare spre Murmansk, împiedecîndu-l pe inamic să se instaleze în peninsula Rybachi.

În schimbul acestor ajustări teritoriale. Uniunea Sovietică se oferea să-i cedeze Finlandei ținuturile Repola și Porajorpi - schimb prin care, chiar și potrivit Cărții Albe Finlandeze, aceasta ar fi primit o suprafață de 5.530 Km pătrați drept compensație pentru cedarea unor teritorii însumînd 2.760 Km pătrați.

O examinare obiectivă a acestor condiții sugerează că erau concepute pe o bază rațională, pentru a oferi o mai mare securitate teritoriului rusesc, fără a periclita în vreun fel pe cea a Finlandei. Evident, asemenea măsuri ar fi împiedicat utilizarea Finlandei drept trambulină pentru un atac german asupra Rusiei. Într-adevăr, teritoriul pe care Rusia se oferea să-l cedeze Finlandei i-ar fi lărgit considerabil zona mediană.

Animați de un puternic sentiment național, finlandezii nu puteau accepta reglementarea propusă de ruși. Exprimîndu-și disponibilitatea de a ceda toate insulele în afară de Hogland, s-au arătat implacabili în privința renunțării la portul Hangö de pe țărmul continental - pe motiv că acest lucru ar însemna o încălcare a politicii lor de strictă neutralitate. Rușii s-au oferit să cumpere teritoriul respectiv, susținînd că o asemenea tranzacție n-ar contraveni obligațiilor de neutralitate ale Finlandei. Cu toate acestea finlandezii au refuzat oferta. Discuțiile au devenit violente, comentariile din presa rusească au căpătat un ton amenințător, iar pe 28 noiembrie guvernul sovietic a anulat tratatul de neagresiune din 1932. În ziua de 30 noiembrie [1939] a început invazia rușilor în Finlanda.≫

Liddell Hart, Istoria celui de-al doilea Război Mondial, vol. I, ed. Orizonturi, 1996, pag.64-67.