Ulise și Penelopa - mitul unei înțelegeri

http://lemmasoft.renai.us/forums/viewtopic.php?f=46&t=204&start=4200

Lumea-n vânt. Cutezarea. Călătoria, fie ea cu vântul potrivnic, n-o face mai dorită, ci doar mai grea.
Ulise pleacă din Itaca lui cea dragă la război, lăsându-și nevasta -Penelopa, în grija mamei -grea grijă și peste toate  mai era și un copil, Telemah, care abia gângurea. Plugul l-a iertat.

Întreb și eu: oare acestă plecare, nu este cumva și o înțelegere, ca preambul, nu ca ca regie!
Mă mir și eu: oare toate aceste lucruri nu se repetă și toți care eșuează, nu sunt aidoma tovarășilor lui Ulise?
Verific și eu: nu există totuși o simbolistică, o nuanțare subtilă, a luminii ce dă de fapt cunoaștere?

Dacă scriu că alții înaintea mea au rezolvat misterul și eu doar trebuie să-l verific prin mine, ar fi ceva greșit, sau dimpotrivă viața mi-ar fi mai simplă, existând deja o rezolvare. Ori retorica aceasta care mă înconjoară mă face să trăiesc, în lipsa ei aș fi o gumă de șters.

Indra Kagis McEwen
≪Hestia, căminul, este substantivul feminin legat de verbul histémi, „eu înalț”, o legătură care accentuată mai departe de ortografia ioniană a lui hestia ca histia. Însă histia (neutru plural) sînt de asemenea vele, așa cum s-a remarcat mai devreme. De asemenea legat de verbul histémi, și esențial constituirii fiecărei gospodării grecești drept cămin al său, era războiul de țesut. un război de țesut grec nu era orizontal, ci pus drept, și era histon. Astfel era catargul unei nave.

Totul în Elada acelor secole timpurii era în mișcare; nu numai în lumea divină a zeilor și physis-ului nemuritor, ci și în lumea umană (la acea vreme, încă nu total separată de divin), cu noile orașe și ordinea lor politică emergentă, și navele rapide care pleacă în expediții colonizatoare, purtînd în carcasele lor goale focurile de cămin ale orașelor-mamă către destinații îndepărtate, în toată lumea cunoscută.

Și astfel, în însăși imaginea polis-ului, anume a celui creat recent, și a cărui creare era o trăsătură atît de esențială, altarul (naos) zeiței a devenit o navă (naus) cu „vîsle [euére' eretma], aripile oricărei/Corăbii”. Statuia de cult a fost înlănțuită întrucît era, în esență, mobilă. Templului îi era acordată mobilitatea pentru că fusese, în esență, țintuit.≫

Indra Kagis McEwen, Străbunul lui Socrate, Idea Print&Design, 2011, pag.99-100.