Accidentul de ski

...ficțiunea măsii !

Eu mă mir, voi vă mirați?

Despre accidentul de schi de acum aproape o lună știe toată lumea. Veștile s-au suprapus cu zvonurile sau chiar cu minciunile.
O istorie nebănuită se născu repede din cauza unui accident de schi, ori nu asta așteaptă toată lumea?

Undeva în Vest, o echipă de cercetători inventară un aparat bazat pe infrasunete, prin care se detecta orice destructurare atomică a unui material supus unor șocuri imediate. Casca schiorului accidentat a făcut obiectul unui adevăr al acestui aparat.
Harpa este sistemul geostaționar compus din șaisprezece sateliți staționari deasupra pământului care gestionează vitezele corpurilor ce au viteze mai mari de 50 km/h. Din start omul, umbra sa văzută din satelit, a fost principial considerată obiect. Schiorul cu pricina nu a fost înregistrat deloc ca fiind purtător de vector cu o elongație tradusă de peste 50 km/h.

Din cauza acestui accident bizar, echipe de chirurgi și interniști din întreaga lume și-au dat cu părerea asupra acestui caz. Aparent nu exista nici o vină. Chiar și judecătorii de instrucție din arondismentul respectiv au refuzat în final să dea o vină clară cuiva, fie persoană, fie instituție sau firmă privată. Era vorba de un cumul de evenimente, și într-o conferință de presă, cineva a pomenit de lebăda neagră a lui Taleb, iar un călugăr iezuit prezent a râs.

Permanent  tabloidele emiteau noi știri despre soarta accidentalului și n-ar fi făcut asta, dacă persoana în cauză nu ar fi o celebritate. Din această celebritate s-au născut pe rând; frustrarea familiei, minciuna reporterilor, neputința medicilor, atitudinea celorlalți. Nici nu mai contează ordinea.

În momentul în care schiorul a putut fi transport, inconștient fiind, doctorii au luat decizia de-al muta într-o locație secretă. Familia a fost de acord. Locul a fost ales undeva în Nord, în preajma unui fiord. Și ca o răzbunare împotriva jurnaliștilor ce nu dădeau pace spitalului, asemeni unor lupi, medicii au adus un alt pacient în camera unde fusese schiorul. A fost adus un pacient din Sud.

Când unul dintre jurnaliști a reușit să ajungă în salonul respectiv, travestit într-o infirmieră, acesta a dat alarma media și ca niciodată, la ușile spitalului s-a îngrămădit lumea. Toți puneau întrebări despre schiorul care nu mai era de găsit. Purtătorul de cuvânt al spitalului a liniștit lumea spunând că pacientul a fost transportat undeva în Vest, poate chiar peste Ocean. Deruta creată de veste nu a reușit să-mprăștie imediat toate carele de reportaj din curtea spitalului, în câteva zile totuși, liniștea de dinainte reveni subtil. Și clădirea spitalului apărea ca de obicei sumbră și anonimă.

Doi reporteri mai glumeți, doriră totuși să știe cine este personajul anonim ce a luat locul schiorului și asta poate numai din dorința de a mai scrie cu ironie un nou articol. Astfel au aflat că bătrânelul venea din Sud de lângă orașul ce străjuia vărsarea marelui fluviu. Era printre puținii eroi ce mai trăiau, trecuse prin războiului mondial fiind pilot. Suferea de o aritmie gravă cumulată cu o tensiune intracraniană crescută a cărei cauză se dovedea a fi necunoscută încă.

Astfel reporterii au dat fuga acasă la el și cu acordul nepoților au reușit să cotrobăie podul și să găsească documente inedite din timpul războiului, ba chiar caiete întregi scrise de acesta, reprezentând o memorialistică ce aducea mai mult a un tratat de filosofie. Publicare unor fragmente au stârnit emoții în rândul publicului.

Așadar ne întoarcem din nou la spitalul cu pricina, unde zilele aglomerate și lipsa locurilor de parcare revin, unde întrebările sunt la ordinea zilei. Se dorește un interviu în direct, se fac presiuni mediatice, se amenajează un studio la etajul cinci, foarte aproape de salonul pacientului, devenit acum celebru.

Bătrânelul poate răspunde în direct, în capul oaselor, în pat, sprijinit de spate...

„Binele, ca opoziție față de rău, ne surprinde numai în momentul în care ne cuprinde; de aceea restul celorlalte, ca plăcerea, dorința ... parvin repede, confuzia fiind totală.
În lipsa Binelui ar trebui să fie Răul, dar nu este nimic, este doar plictiseala și monotonia; Răul de care vorbim tot timpul este o sfidare, căci el de fapt nu există și faptul că-l inventăm este o dovadă a neputinței noastre de a face Bine.
Răul acela nevăzut și greu, ce ne bântuie, ce ne doboară de fiecare dată, este vidul...”

Astfel s-au născut o serie de emisiuni, ce au grupat veștile dintr-o lume demult apusă, cunoscută doar pentru foarte puțini. Moșul a ajuns celebru.

Undeva în Nord, schiorul a murit într-o primăvară. Lumea l-a uitat, familia nu, și dorința ei a fost doar în privința venirii unor vremuri în care vreunul dintre nepoți, dacă vor fi, să-i povestească viața, așa cum el la rândul său a aflat-o de la părinții lui.

Unii oameni mor pentru a deveni celebri, alții suferind de această boală pe parcursul vieții mor într-un mare anonimat. De fapt pentru fiecare merită scrisă o carte, pomenit într-un loc, la o dată, cândva, tot timpul.
Eu din Est vă scriu aceste rânduri.