- Mamă, am primit un etrier.
- ...
- Mamă, etrierul le ține strâns pe toate.
Oamenii pot deveni etriere.
Ana lui Manole spre exemplu.
- ...
- Dacă am băut?
Da mamă, beau.
Mamă, cei ce n-au etrier în casă au să zboare,
La prima beție,
La prima alunecare,
La primul impuls,
La primul smuls,
a celui ce-și zice Pământ.
- Mamă! mai ești la telefon?
- ...
- Am văzut un stâlp, un stâlp care era prins în pene.
Pene de lemn, pene care nu zboară și nici stâlpul n-o mai face.
- Mamă, sună a ocupat!
Toți invitații mi-au adus câte-un etrier.
Toți cumpărați de la același producător.
Același fier și aceeași rugină.
Numai ultimul (invitat), mi-a adus un pantof de femeie.
Un pantof cu număr mic și toc înalt.
Și toate etrierele s-au supărat.
Așa ceva nu era neapărat.
Tocmai azi când a fost furat singurul cel mai mic nufăr din lume.
imi place poemul!
RăspundețiȘtergere:)
Este ceea ce ne ține legați! :)
RăspundețiȘtergereEtrierele, bietele, au solicitări considerabile, în felul lor putând să fie chiar şi organizatoare ale dezordinii interioare, aşa mi-a venit un gând; etrierele sunt ubicuitare, în toate direcţiile, de uiţi cumva ce ai voit să nu mai ţii,şi-aşa se pot transforma de-a dreptul chiar şi în nişte semnificative autoinvestigări, doar că la sfârşit nu's altceva decât "acelaşi fier, aceeaşi rugină"...însă pantoful, pantoful însă, e unicitate şi putere.
RăspundețiȘtergereNimic nu tulbură simţurile ca un pantof cu număr mic şi toc înalt.
Racordări la inventarul făcut etrierelor cu semnificanţă; asta e arta ta.
RăspundețiȘtergere