Dacă există o conexiune a echilibrului cu dorința, sau dacă se poate asocia o băutură fină cu felul subiectului de mai târziu, sau dacă chiar putem discuta în felul în care bem, ei bine; ar fi cea mai scumpă minciună. Asta pentru că odată cu golirea sticlei, se umplu paharele, apoi creierele noastre, și oricât am dori să fim decenți -datorită băuturii fine, ne-am pierde repede în înjurături și blesteme. Toate acestea din cauza cantității, a excesului. Altfel ce oameni am fi. Mă gândesc cât de finuț aș putea fi; pe o panglică albă, cu o textură asemeni inului, un rând măcar scris cu vin roșu, un rând întortocheat: oricum ceva legat de sex.
pentru mine coniacul bun este o altfel de catifea...
RăspundețiȘtergereMetaxa 12 stele? E cadou sau venitul tau pe o luna?
RăspundețiȘtergereÎn doze rezonabile, Pandhora, coniacul este un elixir, în care viața alunecă pe catifea.
RăspundețiȘtergereNu este nici cadou, nici venit, este pensia alimentară!
RăspundețiȘtergereSuper tare. Pastreaza-l si vinde-l la licitatie peste 12 ani. Stringi ceva bani....pentru studii.
RăspundețiȘtergerePosibil, dacă sticla goală mai valorează ceva!
RăspundețiȘtergereDeja? Oh, asa o sete il cuprinse pe ulyse....
RăspundețiȘtergeredar nu poate domoli avântul? de ce(neapărat)înjurături şi excese?
RăspundețiȘtergereXIII
RăspundețiȘtergereCorul:
Lupul de mare viclean,
cântec marinăresc
Așa cum a fost el interpretat de cele douăsprezece slujnice-fecioare, în costume de marinari.
Oh, dibaciul Odiseu a pornit-o din Troia,
În corabia-i plină de pradă, cum i-a fost voia.
Drag îi era Athenei, precum a ochilor lumină;
Potlogăriilor lui ea nu le găsea vină.
[...]
În porci am fost preschimbați pe-a Circei insuliță,
Până când Odiseu a tăvălit-o pe zeiță,
Apoi i-a mâncat prăjiturile și i-a băut vinul,
Timp de-un an i-a fost oaspete, luându-și tainul!
[...]
Margaret Atwood, Penelopiada, Corint, 2008, pag.98-99.
Rodica,
RăspundețiȘtergereîn aburii excesului văd la orizont cum apare nepăsare, trufia, avariția, doar trei cavaleri din marea avangardă a minunatelor calități umane.
Urmează prostia și uitarea... dar încă nu se văd.
Dacă marea întrebare „De ce-a murit Pușkin?” a intrat în enciclopedia rusă, atunci de ce a înnebunit Hölderlin numai Nietzsche ne mai putea răspunde.
Mă apucă și pe mine!