 |
| Timișoara, P-ța Victoriei, colaj |
≪În zilele acelea, copilul îi auzi pe ofițeri spunînd că într-un îndepărtat oraș barbar, numit Tomis, un bărbat, un poet care în trecut fusese pesemne faimos, murise „după opt ani de exil neîndurător”. Un tînăr ofițer spuse cu regret:
— A scris cele mai frumoase poezii de dragoste care s-au auzit vreo dată.
— Unde-i Tomis ? întrebă copilul.
— În provincia cea mai îndepărtată, mai primejdioasă și blestemată a imperiului, la Pontus Euxinus, îi explică emoționat tînărul ofițer, marea cu ape negre. De acolo îi scria în fiecare an lui Tiberius și îl ruga plîngînd să-l cheme înapoi la Roma.
Și adăugă, imprudent:
— Era prieten cu tatăl tău.[Nero Claudius Drusus Germanicus tatăl celui ce acum este copil: Caligula n.m.]
Era, probabil, o afirmație periculoasă, pentru că nimeni nu interveni. Dar, cu prima ocazie, copilul îl întrebă pe bietul Zaleucos, care se aștepta la asta, de ce nu-i vorbise niciodată despre poetul acela ; de ce, dacă era așa de mare, murise singur, departe și cum îl chema.
— Ovidius, răspunse Zaleucos, și adăugă îndată că nu mai știa nimic altceva de el.≫
Maria Grazia Silitao, Caligula, Polirom, 2006, pag.23-24.
≪
Către Cezar Germanicul [tatăl lui Caligula n.m.]
Triumful lui Tiberiu! S-a auzit ș-aice,
Pe unde-abia mai suflă un vînt de miazăzi!
În Sciția crezusem că nu-i nimic să-mi placă,
Ș-acuma, uite, locul nu-mi pare-așa trist.
Prin negura durerii văzui și cer albastru:
Ah! soarta mea, pot zice, mi-am înșelat-o azi.
Deși n-ar vrea Cezarul să am vreo bucurie,
Pe cea de-acum nu poate s-o ieie nimănui.
...
≫
Ovidiu, Opere, ed. Gunivas, 2001, pag.954.
Un an mai târziu -după moartea lui Ovidius, moare în Asia Mică, otrăvit și tatăl viitorului împărat Caligula. Moartea subită ce a survenit, de care nu era străin fratele mai mare, împăratul Tiberiu, era practic o condamnare, popularitatea generalului roman fiind în creștere continuă, iar teama că acesta ar fi putut complota și-ar readuce chiar Republica ca formă de guvernământ, a fost decisivă.
≪ ≫
