Se afișează postările cu eticheta Jules Verne. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Jules Verne. Afișați toate postările

vineri, 9 august 2013

Insula Lui și insula lui Vineri

Marea calitate a Insulei este că ruptura din care s-a născut nu-i datorează nimic.
Un om -ca să devină insulă, a trebui să-și termine toate rupturile, să-și taie toate cusăturile ce în timp îi vindecă rupturile. Un om -plecat departe, fără nici o determinare își amintește de locurile natale. Pentru ca un om să devină insulă, ar trebui să se nască în spațiu extraterestru, cosmic; să trăiască acolo și să privească de acolo pământul ca o insulă. Abia atunci insula lui, umanitatea pe care a creat-o -fără să vrea poate, bate umanitatea insulei Pământ.

Micul artist -neștiind cine este încă Daniel Defoe, i-a făcut insula, totuși oarecum știa de Jules Verne cu a sa Insulă Misterioasă. Dar această insulă nu este a inginerului Cyrus Smith sau chiar a lui Nemo -eu îmi dau cu părerea, este a lui Robinson Crusoe. Îi văd casa sub eucalipții uriași, văd un turn de veghe, pietrele care îl ascundeau atunci când îi vedea pe vânătorii de sclavi, văd plaja lui Vineri.


Insula luminată de un soare tern, această insulă, este soborul zădărniciei noastre în a fugi de lume, ori noi nu mai putem face asta.

joi, 9 mai 2013

Mobilis in mobili


toamna anului 1868, undeva pe o insulă pierdută în Oceanul Pacific

≪Privirea lui se opri rând pe rând pe minunățiile salonului scăldat în razele electrice, ce treceau prin plafonul luminos. Se uita rând pe rând la tablourile maeștrilor italieni, flamanzi, francezi și spanioli, atârnate pe pereți, la reproducerile în marmoră și în bronz așezate pe piedestale, la orga minunată, apoi la vitrinele așezate în jurul unei fântâni centrale și împodobite cu cele mai frumoase produse ale mării - plante marine, zoofite, perle minunate, de o neprețuită valoare - și în sfârșit, ochii i se ațintiră asupra cuvintelor scrise pe frontonul muzeului:

„Mobilis in mobili.”

Căpitanul Nemo parcă dorea să mai vadă pentru cea din urmă oară minunățiile naturii și ale artei, la care își limitase orizontul în anii nenumărați petrecuți sub mare!
[...]
- Mâine voi fu mort și doresc să nu am alt mormânt decât vasul meu. El va fi sicriul meu! Toți prietenii mei odihnesc pe fundul mărilor; acolo vreau să mă odihnesc și eu.≫

pag.596-597.