Tulip season

mirror

Am tuns iarba, am ocolit piatra și-am privit lalelele.
Lelele.
Lele.
Le...

Bocetul

Babele bocesc cel mai bine, sunt profesioniste în felul lor de-a smulge tăcerii cele mai adânci icnete și suflări, ca mai apoi să răcnească din toți rărunchii după cel dus. Felul acesta de manifestare a durerii a trecut, în schimb bocetul s-a transmis politicienilor, bancherilor, economiștilor, prelaților, toți bocesc că nu sunt bani, ne bocesc nouă durerea noastră, durerea ce se naște din lipsurile create de ei.

Am surprins lalele bocind, nu lipsa luminii, nu cea a apei, nici a căldurii sau a vântului le stârneau în felul acesta, lalele boceau pentru că cheleau, pentru că nu mai aveau putere nici să se închidă nici să se deschidă. O boare de vânt le încerca rigiditatea. Asta este, bocim când suntem rigizi, când nu înțelegem, când ne prefacem în ceea ce nu suntem, când ne dispare frumusețea, când îmbătrânim, când murim; toți murim.

O statuie roșie

Se presupune statica mișcării, surprinderea să nu existe -altfel dinamica evadează.
Detaliile să fie bine etalonate, culoarea aprinsă, umbra cuprinsă.
Modelul natural, în felul de a privi frugal, pe fugă adică.

Nu există o recunoaștere a efortului. Premiile care se împart fac parte din atitudinea egoistă a celor ce promovează arta ca atare, ca premiu. Arta ar trebui să împartă ea premii. Să dăm exemple cu acele viori Stradivarius care se dau pe o durată limitată acelor interpreți tineri ce fac din talentul lor valoarea acestor viori.

Eu acum să scriu frumos despre o statuie, despre o floare și mai apoi să primesc obiectul, să-l admir, să-l contemplu. Herbert Franke descria la un moment dat dunele prin viziunea maicilor matre admirând un tablou de Van Gogh, tabloul era despre floarea soarelui.

Eu să primesc statuia adusă din adâncurile mării mediteraniene, de lângă Antikithera; ar fi poate un ultim efort pe care umanitatea l-a încercat în a descoperi ceea ce trebuia pierdut. De aceea mă întorc și mă întreb: ce-mi trebuie acum în curtea mea, statuia pe care un muzeu trebuie să o aibă sau lalelele pe care o primăvară trebuie să le poarte?

Pentru a nu fi egoiști, trebuie să vizităm cât mai multe muzee și să plantăm cât mai multe lalele.

Primele trei lalele

Împotriva tuturor

Fundalul de zambile

Împotriva ploii, a vântului, a întunericului ______________________________terra genetrix

≪ Un profet indian, Smohalla, din tribul Umatilla, refuză să muncească pământul. „E păcat, zicea el, să rănești sau să tai, să spinteci sau să zgârii pe mama noastră a tuturor prin muncile agricole.” Și adăuga: „Îmi cereți să muncesc ogorul? Să iau un cuțit și să-l împlânt în inima mamei? Mă va lua ea atunci la sânul ei? Îmi cereți să sap și să înlătur pietrele? Vreți să mutilez carnea să ajung la os? Dar voi mai putea oare atunci să mă întorc în pântecele ei pentru a mă mai naște o dată? Îmi cereți să tai iarba și fânul, să-l vând și să mă îmbogățesc asemeni albilor? Dar cum aș îndrăzni să tai părul mamei mele?”


Aceste cuvinte au fost pronunțate acum o jumătate de secol -scria Eliade în 1957 la capitolul Pământul-mamă și hierogamiile cosmice, dar ele vin de foarte departe. Emoția pe care o trezesc ascultându-le ține mai ales de faptul că ele ne revelează cu o incomparabilă prospețime și spontaneitate imaginea primordială a Pământului-Mamă≫

Mircea Eliade - Mituri, vise și mistere

Un frig pătrunzător s-a ivit azi dimineață, nori culcați pe orizontul vestic anunțau ploaie. Soarele se ferea și din când în când stropea cu lumină. Lalelele, prea tinere pentru această vreme, se tutuiau cu vremea; două ore de dimineață au încercat să se deschidă, apoi o ploaie scurtă și rece le potoliră. Petalele fragede au dat semne de retragere, hierogamia se sfârșise înainte de act, de praxis.


Mai apoi două ore am prelucrat imaginile, la prânz am obținut ceea ce doream: respirația Pământului-Mamă, tactul calm și culoarea dorită, acea aură ce apare datorită unei lumini venită dintr-un unghi precis, unghi din care totul se privește altfel. Respirație vitală, care vine de foarte departe.


_________________________
Mircea Eliade, Mituri, vise și mistere, ed. Univers enciclopedic gold, 2010, pag 164

Lalele virgine

Mesajul ascuns pe care ți-l transmite virginitatea, ține de educație, mentalitate sau de morală. Și religia s-a amestecat în acest mesaj, redecorându-l cu minuni, cu fapte care nu s-ar fi întâmplat dacă subiectul nu era virgin, genul feminin; virgină.


Lalele care se deschid prima dată, nu reușesc că atingă deschiderea plenară decât după câteva zile, astfel laleaua, se deschide și se închide cam de cincisprezece de ori, poate mai puțin, poate mai mult, factorii ce influențează acest ciclu sunt multipli.


Urmăresc de două-trei zile un grup de lalele pregătite pentru explozia colorată, astăzi sigur nu se mai deschid, soarele a trecut de zenit. Ploaia de azi-noapte le-a prins deosebit de bine și trupul lor subțire s-a întărit, albul-gălbui apropiat de sol s-a înverzit. Acum soarele le încălzește interiorul, căldură necesară pe timpul nopții.


Aștept ziua de mâine.

Lalele dansând

Bătea vântul, dar ele -lalelele dansau, li se rupea de vânt; dansul, în viziunea lor nu avea nici o legătură cu vântul, mişcarea era pornită din tensiunea superficială a fluidului interior, care ridica dinamica vaselor verticale cu diametre submilimetrice.

În dansul lor, am recunoscut ceea ce latinul, la vederea sărbătorii ce traversa oraşul numea tribuna rostrata, ceea ce întâlnea în drumul său în flori de sărbătoare spre forum, spre centru.

Oraşul meu are centrul său civic plin de lalele, sunt ca valurile, de toate culorile, în toate mişcările!