Se afișează postările cu eticheta Hadrian. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Hadrian. Afișați toate postările

sâmbătă, 4 aprilie 2015

Hedonist — ascet

in my yard

≪ Întîlnirea cu amintirea lui T. H. Lawrence care se intersectează în Asia Mică cu cea a lui Hadrian. dar fundalul lui Hadrian nu e deșertul, ci colinele Atenei. Cu cît mă gîndeam mai mult la acest lucru, cu atît aventura omului care refuză (refuzîndu-se la început pe sine) mă făcea să doresc a înfățișa, prin intermediul lui Hadrian, punctul de vedere al omului care nu renunță sau nu renunță aici decît spre a accepta aiurea. Dealtminteri, este de la sine înțeles că ascetismul și hedonismul acesta sînt în multe privințe interschimbabile.≫

Marguerite Yourcenar, Memoriile lui Hadrian, Cartea Românească, 1983, Carnet de note la „Memoriile lui Hadrian”, pag.203.


Dealtminteri, este de la sine înțeles că ascetismul și hedonismul acesta sînt în multe privințe interschimbabile.

Este de la sine înțeles că ascetismul și hedonismul acesta sînt în multe privințe interschimbabile.

Ascetismul și hedonismul acesta sînt în multe privințe interschimbabile.

Ascetismul și hedonismul ... interschimbabile.

vineri, 9 mai 2014

Biblioteca II

Biblioteca lui Hadrian, Agora, Athina, Grecia
Oarecum intimidat, împăratul refuză în ziua aceea orice audiențe. Retras în auditorium, împăratul comandă muzică. Imediat cineva veni din întuneric și mișcă ceva lumină, atunci se auzi un zgomot firav, apoi chiar vibră ceva, se auzi o instrumentație fină; era Roger Waters cu albumul lui „The pros and cons of hitchhiking”.

„Să-l omor pe bibliotecar, să nu-l omor?!”, gândea încet împăratul.
Gândurile lui o luară razna apoi și se îngrămădiră, asemeni unei pitulice, într-un cuib sădit exact sub maximul arcadei unui pod de piatră. Simți presiunea. Pe pod treceau legiunile obosite. Războiul în estul imperiul dura de ceva vreme.

„De fapt bibliotecarul m-a făcut prost.”
„Că ce carte trebuie citită prima, și care mai încolo, apoi ultima...”
„Să înțeleg lumea, oare lumea mă înțelege?!”
„Mitul acela prost înțeles cu principele umanist, cu cel ce împărțea dreptatea asemeni ploii de vară ... este o minciună.”


„Să-l omor pe bibliotecar, să nu-l omor?!”, gândea încet împăratul.
„Astăzi grațiez pe toată lumea.”
„Nu-l omor pe bibliotecar!”
Se ridică și cutreieră biblioteca cuprinsă de întuneric, noaptea-și făcea loc pretutindeni, dar mai era loc de lumină. Mai era loc și de muzică.
„Cum să fac cu Imperiul, cu Europa?”
„Să o iau din nou din Apus spre Răsărit, sau invers, să merg din Sud spre Nord?”



Printr-un tunel subteran ajunse în Agoranomeion, pe o masă de gresie găsi o carte, citi titlul; Epopeea lui Ghilgameș. O luă ca pe o piatră.

Peste câteva ore știa ce să facă. În Bibliotecă, pe masa mare de marmură îl găsi pe Homer, apoi pe Herodot...
În zilele ce au trecut de la inaugurarea Marii Biblioteci, împăratul a fost invizibil; nimeni nu-l văzu.
Peste alte câteva zile îl chemă pe bibliotecar.
„Trebuie să-ți mărturisesc că ai avut dreptate!”
„Dar citindu-l pe Herodot, așa cum pot eu, l-am înțeles mai bine știind versurile vulgare ale lui Horațiu sau Ovidiu!”
„Se poate și invers, să ajungem la origini, citindu-i pe contemporani; cine poate...”


luni, 25 noiembrie 2013

O graniță romană a Athinei



O femeie de bronz plantează nuferi, sau poate că așterne cenușă. În spatele ei la mai puțin de o sută de metri se înalță poarta lui Hadrian. Hadrian este împăratul care a dat imperiului roman zeci de ani de pace. A trasat o linie imaginară ce desparte Athina astfel încât templul lui Zeus -terminat din porunca lui, să se evidențieze cel mai bine. Prin poartă se vede astfel Parthenonul. Este o linie dreaptă ce unește Templul lui Zeus cu Poarta și cu Akropolis. De aceea pe poartă, pe frontispiciul acesteia a scris că „Aceasta este Athina, orașul vechi al lui Theseu”, citind asta priveai în față marele templu.

ΑΙΔ' ΕΙΣ' ΑΘΗΝΑΙ ΘΗΣΕΩΣ Η ΠΡΙΝ ΠΟΛΙΣ  (This is Athens, the old city of Theseus)

Odată intrat, întorcându-te spre Akropolis, citeai pe cealaltă parte a porții; „Acesta este orașul lui Hadrian și nu al lui Theseu”.
http://www.ancientathens3d.com/Roman/adri.jpg

ΑΙΔ' ΕΙΣ' ΑΔΡΙΑΝΟΥ Κ'ΟΥΧΙ ΘΗΣΕΩΣ ΠΟΛΙΣ (This is the city of Hadrian and not of Theseus)

http://www.ancientathens3d.com/Roman/adr1.jpg
Astăzi, această alăturare pare bizară, chiar trufașă - din partea unui împărat.
Sunt sigur că prin reconstrucțiile pe care Hadrian le-a făcut în Athina a vrut să traseze nu numai un hotar temporal, dar și unul spațial. Sunt oameni care își doresc în viață o graniță, o linie de unde să poată lua totul de la început, o prefacere să aibă loc după aceasta. Ceea ce citim de multe ori este dorința, sau chiar rezultatul unui scop. De aici voi fi altfel. Hadrian chiar a demonstrat lucrul acesta.

luni, 12 martie 2012

Stare de echilibru

Thau Silvanei

pe cei ce-i privesc

Trebuie să te depărtezi puțin pentru a vedea starea de echilibru.
Trebuie să te miști ușor, să te înalți, să simți, să zbori, să pleci,
                        în altă dimensiune, de un alt calibru.

Sunt obișnuit să văd echilibrul așa cum am fost educat, proastă educație din moment ce mi s-a dovedit că echilibrul înseamnă mai mult pentru unii în felul lor, fel pe care eu nu l-am perceput. Lărgind aria, gândesc că nici cele ce se petrec în jurul meu nu alcătuiesc lumea pe care eu ar trebui să o cunosc. Trăind o epocă a vitezei, a timpului contractat, oboseala devine un viciu, călătoria o virtute?

„Nu ne simțim bine decât altundeva.” îi spunea Michel Cleenewerck de Crayencour fiicei sale, cea care a devenit mai târziu scriitoarea Marquerite Yourcenar; numele fiind anagramat de ea.

≪ Textele aparțin, desigur mărturisirilor din Les yeux ouverts. „Am privit mereu - cititorii mei observă însă rar acest lucru - istoria lui Hadrian ca un fel de construcție piramidală : urcușul lent către luarea în posesie a sinelui și a puterii ; anii de echilibru urmați de beție - care e de asemenea un mare moment, dacă vreți ; apoi prăbușirea, coborîrea grabnică ; și din nou construcția, de pe solul gol, a ultimilor ani, obiceiurile și riturile romane acceptate, după experiențele exotice de odinioară, munca ce trebuia să continue cu orice preț, îndurarea bolii.” Hadrian aparține vremii sale, dar prin deosebita lui înzestrare spirituală este contemporanul omului modern : „În toate a fost foarte inteligent. Dacă a privit mult înspre trecut, nu a neglijat totuși viitorul. E mai apropiat de noi decît tipul de împărat roman al lui Suetonius, într-un fel e un om al Renașterii... Hadrian nu e sclipitor. E unul din lucrurile care-mi plac la el ; e mai ales lucid, cu mari deschideri spre realitățile ce-i sînt necunoscute, cele barbare de pildă pe care ni le închipuim mult mai barbare decît vor fi fost.” Despre Zenon (Piatra filosofală), comparat cu Hadrian, autoarea [Marquerite Yourcenar] subliniază că Zenon nu e un Anti-Hadrian. Temperamentele lor diferă. Hadrian e mult mai sangvin, mult mai influențat de emoțiile imediate, mult mai susceptibil de a se prăbuși în nefericire. Există căderi verticale în viața lui Hadrian... Spre deosebire de creștinism..., Hadrian păstrează încă sentimentul grecesc al fericirii lesnicioase. Grecii, chiar cînd în străfundul lor erau disperați, au iubit întotdeauna viața. Fericirea e o noțiune ce contează pentru Hadrian. Ea nu contează pentru Zenon. Pentru Hadrian există un raport foarte clar între mărire și fericire. Hadrian e vărsătorul, generozitatea, un fel de debordare, iar pentru Zenon sînt Peștii... E sigur, în tot cazul, că împăratul e prin natură solar, iar Zenon e naturalmente nocturn. Sînt doi poli complementari ai sferei umane, așa cum am văzut-o eu.”≫

Mihai Gramatopol în cuvânt înainte la Memoriile lui Hadrian, ed. Cartea Românească, 1983, pag.XVII

duminică, 25 septembrie 2011

O obişnuinţă fatală: valul


Aici este plaja Breksiza (Brexiza), plajă notată cu steag albastru, parte din arcul marelui golf de la Marathon.
Lume puţină, câţiva pescari, câţiva pescăruşi, o jumătate de orizont marin, în rest, ţărmurile Mării Egee.


S-ar părea -frumuseţea împrejurimilor îţi dă dreptate, că n-ai scăpare, poţi intui doar că te afli în mijlocul a ceea ce uşor putem numi: un loc inevitabil, aici viaţa capătă alte valenţe -ca cele ce dau satisfacţia unei evadări, sau a unei seducţii, mijlocul între a fi şi a redeveni.


Scriu sub impulsul a celor ştiute; în spatele aleii ce însoţeşte plaja, în faţa valurilor se află Sanctuarul Zeilor Egipteni, un loc sacru, contemporan descoperit; aflat în vecinătatea Athinei (Atenei). Aici Herodes Atticus, a iniţiat un cult la îndemnul împăratului Hadrian: Osiris-Antinous, o poveste veche pe care Marquerite Yourcenar a ştiut cel mai bine să o scoată la suprafaţă prin "Memoriile lui Hadrian". Rămân doar să amintesc că marele mecena Herodes Atticus s-a născut în împrejurimile Marathonului.

Sanctuarul Zeilor Egipteni - copii a statuilor ce se aflau aici - originalele sunt în muzeu
Poţi face plajă, poţi privi atât orizontul exterior, cât şi cel interior. Curatorul sit-ului arheologic, o doamnă ce avea vârsta în jurul celor 35 de ani, ne-a poftit uimită de dorinţa noastră de-a vizita acest loc în care lucrările arheologice erau în curs. Intrarea liberă, fără ghid sau vreun interlocutor în ideea de paznic, toate acestea aveau drumul pe care turistul avizat îl face în dimineaţa în care: fără a avea visul intuit, are revelaţia intuită.
Nu te poţi depăşi fără a cunoaşte, sau nu poţi merge fără a te mişca, dinamica pe care percepţia o are depăşeşte în multe din cazuri memoria -mult mai târziu, trezit fiind îţi vei recunoaşte gradul de beţie din seara sau ziua precedentă.

Statuile egiptene ce se află în muzeul de la Marathon
Precizia clasică grecească prin care aceste statui -copii de fapt de atunci ale celor antice egiptene, o lasă privitorului şi determină poziţia, strict orizontală în care cunoaşterea sa se află, prin care a greşit locul sau sigur a găsit locul. Nu putem bântui prin muzee în lipsa unui abecedar al vizualului, al artei, al valorii şi aici nu mă refer deloc la istorie sau la cele ştiute şi citite în cărţile bibliotecilor savante.


Ceea ce doresc a sublinia este că de fapt copierea celor egiptene s-a lăsat cu acel hedonism, frustrant de real a celor obişnuite: Zeiţa Isis are nişte sâni pe care egiptenii au uitat să-i reliefeze astfel.


Viaţa noastră este o copie proastă a celor de dinaintea noastră, este proastă în ochii lor, de aceea noi facem tot posibilul să reliefăm ceea ce lor le-a fost cu neputinţă, cu asta-i dăm gata, nu-i omorâm, dar le arătăm măcar ce au pierdut.


Arta, în valoarea sa de-a fi nemuritoare, reuşeşte să înveţe generaţiile noi să nu abdice de la ceea ce se poate numi recrudescenţă. În această aşteptare mă aflu şi eu; am încetat să mă mai mir.




Un semn solar, fie antic egiptean, fie un con luminos, fie o intuţie a prezenţei personale în locul căutat, mai mult chiar, deosebit în felul subiectiv în care-l privim, trezesc în noi, acel val, acea undă a înţelegerii, a cunoaşterii acestei lumi, care ne face nu atât de deosebiţi, dar atât de fericiţi.

sâmbătă, 19 martie 2011

Un cer de fier sau de aramă

http://www.sacred-destinations.com/egypt/luxor-colossi-of-memnon.htm
citat

Se depuneau eforturi pentru a mă distra. Cîteva zile după sosirea la Teba, am aflat ca împărăteasa şi suita ei s-au dus de două ori pe jos pînă la picioarele Colosului lui Memnon, în speranţa de a auzi zgomotul misterios emis de piatră la răsăritul soarelui, fenomen celebru la care doresc să asiste toţi călătorii. Minunea nu se produsese; se credea în mod cu totul superstiţios că ea va avea loc în prezenţa mea. 

Am acceptat ca a doua zi să le însoţesc pe femei; toate mijloacele erau bune spre a scurta lungimea interminabilă a nopţilor de toamnă. În dimineaţa aceea, către ceasul al unsprezecelea, Euforion a intrat la mine să pună ulei în lampă şi să mă ajute să mă îmbrac. Am ieşit pe punte; cerul, încă în întregime întunecat, era într-adevăr cerul de bronz al poemelor homerice, indiferent la bucuriile şi suferinţele oamenilor. Trecuseră mai mult de douăzeci de zile de la întîmplarea aceea. Am luat loc în barcă; scurta călătorie n-a fost lipsită de ţipetele şi temerile femeilor.

Am fost lăsaţi pe ţărm nu departe de Colos. O fîşie de roz fad se lungea către Răsărit; începea încă o zi. Misteriosul sunet s-a produs de trei ori; zgomotul semăna cu cel făcut de ruperea corzii unui arc. Inepuizabila Iulia Balbilla dădu pe loc naştere unei serii de poeme. Femeile au pornit să viziteze templele; le-am întovarăşit o vreme de-a lungul zidurilor scrijelite cu hieroglife monotone. Eram strivit de figurile colosale ale regilor, toţi la fel, aşezaţi unul lîngă altul, sprijinindu-şi, în faţă, picioarele lungi şi plate; de blocurile inerte în care nu afli nimic din ceea ce pentru noi constituie viaţa, nici durerea, nici voluptatea, nici meditaţia care organizează lumea în jurul unui cap înclinat.

http://www.sacred-destinations.com/egypt/luxor-colossi-of-memnon.htm
Preoţii ce mă călăuzeau păreau aproape tot atît de neinformaţi ca şi mine despre aceste existenţe abolite; din cînd în cînd se înfiripa cîte o discuţie în jurul unui nume. Se ştia vag că fiecare dintre monarhi îşi moştenise regatul, îşi guvernase popoarele, îşi procrease urmaşul: nimic altceva nu rămăsese. Dinastiile acestea obscure coborau în timp mai departe decît Roma, mai departe ca Atena, mai departe decît ziua în care Ahile murise sub zidurile Troii, mai departe decît ciclul astronomic de cinci mii de ani calculat de Menon pentru Iulius Cezar. Simţindu-mă copleşit, am spus preoţilor să se retragă; m-am odihnit o vreme la umbra Colosului înainte de a mă urca în barcă.
Marguerite Yourcenar, Memoriile lui Hadrian, Cartea Românească,1983, pag.157


Atlas susţinea bolta cerească la anticii greci, în arcul ei zburau zeii. Calipso era fiica lui Atlas (după Homer) şi ea îl ţinea pe Ulise fără voia lui scrie în Odiseea (Cântul V, 206). Cerul vedea toate acestea şi numai ameninţarea lui Zeus face ca nimfa să-i dea drumul lui Ulise.

Cerul de aramă este o metaforă homerică, uranos polychalkos şi apare în Iliada, 5,504. 
Cerul de aramă este o metaforă care se aude minunat, dar se înţelege greu. Marquerite Yourcenar ajută spre trimiterea la poemele homerice; aici în schimb găsim şi cerul de fier (în Odiseea), metal care ne încurcă mai tare. Suportam parcă bronzul mai bine, aliaj moale, strălucitor când este prelucrat, mat şi închis în timp; fierul în schimb nu lasă decât impenetrabilitatea să ne acopere gândul.

Sidereon uranon, scrie Homer în Cântul XV, 437, expresie tradusă cu "pîn` la cer", notele lui Adrian Pârvulescu de la subsolul paginii din Odiseea încearcă oarecum împrăştierea misterului.

"« Pîn` la cer », textual «pînă la cerul de fier»; sidereon uranon. Expresia este probabil metaforică: cerul, adică zeii, stă împietrit ca fierul la nelegiurile peţitorilor, îi rabdă şi nu-i pedepseşte odată pentru tot ce au făcut. Interpretarea e sprijinită de utilizarea, în general metaforică, a fierului: un suflet nemilostiv e numit «de fier», sidereos (5,252), o inimă care a îndurat multe suferinţe e o inimă de fier (4, 405), o inimă care nu se lasă înduplecată este o inimă de fier, sidereion etor (Iliada, 24, 205) etc. Aşadar, cerul care rabdă ca ticăloşiile peţitorilor să crească ajungînd pînă la el, fără să le pedepsească, este un cer de fier. A lua expresia în sens propriu este probabil o profundă greşeală." (Homer, Odiseea, Univers, 1979, pag.358)

Sensul eliberării lui Ulise de sub farmecele nimfei Calipso, la porunca cerului (a lui Zeus) aici capătă sens, în final până şi zeii nu mai rabdă.

Ori tocmai că la Marguerite Yourcenar cerul de aramă este "indiferent la bucuriile şi suferintele oamenilor", asta pentru a da împăratului un discurs sacru. Cineva drag lui murise cu puţin timp înainte, felul revoltat în care este poziţionat nu este acela de cinic (Nero) sau stoic (Marc Aureliu), ci de liber-cugetător: când te copleşesc loviturile sorţii nu poţi decât să spui privind în sus: cer de aramă sau cer de fier.

joi, 4 noiembrie 2010

Villa Hadriana

citat

A face cît poţi mai bine. A reface. A mai retuşa imperceptibil retuşa însăşi. "Pe mine mă corectez, spunea Yeats, corectîndu-mi operele".
Marquerite Yourcenar

cităm în continuare din Carnetul de note la "Memoriile lui Hadrian"

Ieri, la Vilă, m-am gândit la miile de vieţi tăcute, furişate aidoma jivinelor, inconştiente asemenea plantelor - ţigani din vremea lui Piranesi, jefuitori de ruine, cerşetori, căprari, ţărani adăpostiţi mai rău sau mai bine într-un colţ de ruine - care şi-au urmat unii altora aici, de la Hadrian şi până la noi. La marginea unei plantaţii de măslini, într-un coridor antic pe jumătate degajat, G... şi cu mine ne-am aflat în faţa culcuşului din trestii al unui păstor, a cuierului improvizat şi fixat între două blocuri de ciment roman, a cenuşii calde încă a focului său. Sentimentul de umilă intimitate aproape asemănător celui încercat la Luvru după închidere, la ceasul cînd printre statui răsar paturile pliante din chingi ale gardienilor.
Marquerite Yourcenar


Am citit Memoriile lui Hadrian interiorizat, locurile descrise cu acurateţea unui chirurg ce execută trasee adânci în corpul umanităţii mi-au învigorat mintea, primeam un flux de cunoştinţe pe care nici o carte de istorie nu izbutise până atunci să o facă. Mult timp mai apoi, locuri irigate atunci în creierul meu au devenit grădini suspendate, dependente unele de altele,  o vegetaţie.
La Delphi acolo unde împăratul şi-a făcut simţită prezenţa, unde încă romanul se înclina în faţa culturii greceşti, m-am exteriorizat, am venit acasă şi-am scris.

citatele din
Marguerite Yourcenar, Memoriile lui Hadrian, ed. Cartea Românească 1983, pag.247

imaginile de mai sus reprezentând gravurile lui Piranesi cu Villa Hadriana, de la adresa


Tezaurul Atenian, Delphi, Grecia, prelucrare proprie

vineri, 15 octombrie 2010

Atena, Athina, Athena - ca oraş, ca istorie, ca iubită

motto

cu cât ne-nvârtim mai taaaaare,
timpul trece mai reepeeeeede.
copilul strigând din caruselul în mişcarea de rotaţie

Hadrian imperator dixit:

"Barcazul împrumutat de negustorul Erastos din Efes spre a naviga în Arhipeleag a aruncat ancora în golful Faleron: m-am instalat la Atena ca omul ce se întoarce acasă. Îndrăzneam să ating atare frumuseţe, să încerc să fac din acest oraş admirabil unul perfect. Pentru prima oară Atena se repopula, reîncepea să crească după o lungă perioadă de declin: i-am dublat suprafaţa; am proiectat de-a lungul Ilisos-ului o nouă Atenă, oraşul lui Hadrian lângă cel al lui Tezeu. Totul era de sistematizat, de construit. Şase veacuri mai înainte, marele templu consacrat lui Zeus Olimpianul fusese abandonat îndată după începerea lucrărilor. Lucrătorii mei s-au pus pe treabă: Atena cunoştea din nou munca plină de veselie pe care nu o mai gustase de pe timpul lui Pericle." (1)

 Totul se află în ceea ce nu e împlinit, sfiala care şovăie. (2)




http://scorchfield.blogspot.com/2010/10/aceasta-moara.html

N-am trăit niciodată, moartea tatălui meu mi-a secat toate simţirile, aveam starea noctambulului care izbindu-se de obiectele din jurul său nu face decât să se trezească poate, dar nu-l doare nimic. Nu mă mai poate durea nimic, poate numai moartea şi ea nu a venit. Nimfa m-a salvat şi mi-a arătat dragostea.
Am ajuns la Atena la mijlocul lunii august; oraşul alb m-a adulmecat cu vântul său prăfos luminat de marmura fină plutitoare. Prima noapte am stat la unchiul meu, fratele mamei şi nedorind să depind de nimeni am închiriat o cămăruţă, undeva aproape de Colina Nimfelor şi asta am aflat mai târziu că se numea aşa.
Când am urcat prima dată pe Acropole, am simţit că aparţin acestui oraş, clădirilor, străzilor, şi mi-am zis că în privinţa oamenilor va trebui doar să-i cunosc.


____________________________________________________
1) Marguerite Yourcenar, Memoriile lui Hadrian, Ed. Cartea Românească, 1983, pag.122-123.
2) William Burroughs, Tărâmuri vestice, Ed.  Paralela 45, 2005, pag.59 jos