War of the Worlds live

War of general Koh-i-noor

Undeva printre soldații săi, generalul va deschide atacul

Ultimatum

Nu învie nimeni. În urma războaielor, rămân covoarele nebătute, băuturile sigilate. Femeile se ocupă de alte lucruri. Rămân să cred, în urma războiului, că voi rămâne ultimul bărbat viril.

Ce vis, ce anvergură, ce aripi, ce om-pasăre... pentru cei care n-au văzut filmul.
Sunt atenuat încă de culoarea inodoră a alcoolului distilat din grâu și secară. Pot conduce. Inconștient. Suicidal.

M-am răzgândit în a vedea ultimul război. M-am răzgândit în a citi despre ultimul război. Despre ultima instanță: judecată.

În așteptarea tătarului

Russian President Vladimir Putin, France's President Francois Hollande, German Chancellor Angela Merkel and Ukrainian President Petro Poroshenko (L-R) attend a meeting on Feb. 11, 2015 in Minsk.
© Mykola Lazarenko

≪Era o seară de octombrie cu o vreme nedefinită, cu pete de lumină roșiatică presărate ici-colo pe pământ, reflectate nu se știe de unde, și înghițite încet-încet de amurgul plumburiu.

Ca de obicei pe-nserat, sufletul lui Drogo era cuprins de o tulbure însuflețire poetică. Era ceasul speranțelor. În închipuirea lui febrilă începeau să se înfiripe din nou fanteziile eroice construite de atâtea ori în lungile ceasuri de gardă și îmbogățite zi de zi cu noi amănunte. De obicei, își imagina o bătălie disperată purtată de el doar cu o mână de oameni împotriva unui mare număr de inamici.

În noaptea aceea se făcea că Reduta Nouă e asediată de mii de tătari. El rezista zile și zile în șir, aproape toți camarazii erau morți sau răniți; și el fusese lovit de un proiectil, avea capul bandajat, dar rana, deși gravă, îi îngăduia încă să dețină comanda. Iată însă că munițiile sunt pe sfârșite, el încearcă o ieșire în fruntea ultimilor oameni care i-au mai rămas și atunci, în sfârșit, sosesc ajutoarele, inamicul se împrăștie și o ia la goană, iar el se prăbușește fără simțire strângând la piept sabia plină de sânge.

În timpul acesta însă îl strigă cineva — „Locotenent Drogo, locotenent Drogo!” — îl strigă, îl scutură pentru a-l readuce la viață. Iar el, Drogo, deschide încet-încet ochii; regele, regele în persoană stă aplecat asupra lui și-l felicită, spunându-i: „Bravo!”


Era ceasul speranțelor și el visa la întâmplări eroice care, probabil, n-aveau să se petreacă niciodată, dar care-l ajutau totuși să-și mai dea puțin curaj. Uneori se mulțumea chiar și cu mai puțin, renunța la ideea de a mai fi el singurul erou, renunța la rană, renunța până și la rege, care-l felicita. În fond, i-ar fi fost de ajuns și o simplă bătălie, dar adevărată, să se arunce în luptă plin de avânt, iar pe buze să-i fluture un surâs în timp ce se năpustește asupra unor dușmani cu chipuri ermetice. O bătălie doar, și apoi ar fi fost poate mulțumit pentru tot restul vieții.

Dar în seara aceea nu era ușor să se simtă erou. Întunericul nopții învăluise lumea, podișul dinspre nord își pierduse orice culoare, dar încă nu ațipise cu desăvârșire, presimțind apropierea unei nenorociri.≫ *

http://articulo.mercadolibre.com.mx/MLM-474985775-disco-lp-los-carinosos-cha-cha-cha-_JM

≪El se așază pe divan și o privește, înspăimântat și pierdut. Ca vânătorul care se pregătește să împuște iepurele, și vede balaurul. Ca soldățelul încrezător care se trezește pe neașteptate dinaintea unei armate aliniate împotrivă-i cu infanteriști, tunuri și călăreți în armură.  Precum cel ce-și dă seama că a sfidat pe cineva de o sută de o ri mai puternic decât el.

Dansând, ea credea poate că se joacă, nu-și dădea seama de ceea ce se întâmplă. O făcea dintr-un impuls copilăresc, din surplusul de energie, din plăcerea de a fi admirată. Știa, asta, da, să danseze cha-cha-cha în mod uimitor, cu o stăpânire absolută, încât, din cochetărie se prefăcea uneori că se împiedică. Nu-și dă seama însă, dansând, de ceea ce i se petrece în suflet.≫**

_______________________________________
* Dino Buzzati, Deșertul tătarilor, Polirom, 2011, pag.80-81;
** Dino Buzzati, O dragoste, Polirom, 2013, pag.82.

Naivitatea unei lumi blocate-ntr-o gară

Ostre sledovane vlaky - min. 55

≪Un bun impiegat așază semaforul în poziția „liber” și adoarme, dar aude pașii care se apropie, aude pufăitul locomotivei intrate pe o linie izolată, deși în blocul automat din biroul mișcării se iscă doar un clinchet ușor ca de linguriță scăpată în ceașca de cafea. Impiegatul se trezește și manevrează semaforul.≫

Bohumil Hrabal *

Lumea descrisă în carte și în film este unică. Unul dintre reprezentanții ei, a acestei lumi naive și ludice, vrea să evadeze și scopul acestei evadări este trecerea de la adolescență la maturitate. Dar îl derutează atât căile, cât și vremurile. Căile sunt asemenea șinelor de cale ferată din triajul unei gări, iar vremurile sunt de război, de al II-lea Război Mondial.

Fiecare poate gusta din viața care-o trăiește, unii mai mult, alții mai puțin.
Vizionare plăcută

____________________________________
* Bohumil Hrabal, Trenuri cu prioritate, ed. Art, 2012. pag.63.

Scena a III-a - Zborul

Scena a III-a

Zgomotul unui geam spart se aude înaintea deschiderii cortinei.
Când se deschide cortina lumina a revenit și scena este iluminată chiar mai tare.

Împăratul: Generalul Vultur a trecut prin fereastră?!

Tăcere.

Î: Nu mă aude nimeni? Hei, servitorilor...

Apare din nou pajul. Calcă pe bucăți de sticlă. Vine în fața publicului.

Pajul: Împăratul nu știe că i se pregătește ceva.

Apoi către împărat.

Pajul: Majestate, a venit o ștafetă.

Cel care a trecut prin fereastră, se ridică, își dă jos ochelarii fumurii de parașutist și se prezintă.

Parașutistul: Majestate, sunt căpitan Șoim și am fost trimis de generalul Vultur ca să vă salvez.

Î: Să mă salvezi? De cine?

P: De ei, de toți cei de aici.

Î: Pentru ce să mă salvezi?

P: Pentru că are loc un atentat în aceste momente.

Somelierul (se ridică în picioare): Ăsta ne dă de gol!

Ministrul de Război (vine lângă somelier): Nu ne iese nimic nici de data asta.

Little black dress: Eu am venit special pentru asta.

Colonelul Cangur: Ar cam trebui să plec, să-l scot pe generalul Cal din frigider cât mai este timp.

Pictorul: Scena asta trebuie pictată.

Șeful de Protocol: Majestate, să comandăm șampanie.

Pajul: Ar trebui să mai sting o dată lumina.

Î: Dar nu așa arată un atentat, cel puțin nu în felul acesta.

Se întoarce din nou către parașutistul căpitan.

Î: Tu ar fi trebuit să mă omori, nu ei. Ai intrat așa spectaculos pe fereastră, cu tot cu parașută... (către paj) să vină oamenii de serviciu să facă curățenie.

Căpitanul Șoim: Eu sunt la ordinele dumneavoastră majestate.

Î: Și ei sunt tot la ordinele mele.

Căpitanul Șoim: Trebuia să vă găsesc mort, așa mi s-a spus.

Î: De ce asta?

Căpitanul Șoim: Pentru ca războiul să înceteze.

Î: Războiul?! Care război?

Little black dress: Războiul în care a murit fratele meu.

Î: Să vină Contrainformatorul, paj cheamă Contrainformatorul.

Î: Să te vedem acum micuțo...

Pajul anunță Contrainformatorul.
Un individ îmbrăcat în negru cu ochelari fumurii intră pe scenă.

Contrainformatorul (CI): La ordine majestate!

Î: Cine este ea?

CI: Se numește Aia Aia, n-are nici un frate, minte, ar dori să vă devină amantă.

Î: (arată spre somelier): El cine este?

CI: Se numește Ăla Ăla, este gelos pe pivnița dumneavoastră de vinuri.

Î: (spre pictor)

CI: Vrea mai mulți bani.

Î: (spre Căpitanul Cangur): El?

CI: Vrea un grad mai mare, un complot reușit l-ar face general peste noapte.

Î: (către cocoșat): Și el?

CI: Îi este frică, dacă-i descoperiți gaura din contabilitate, îl paște ștreangul.

Î: Ministrul meu?

CI: Este senil, dar încă periculos, visează la o Republică.

Î: Pajul?

CI: Pajul se distrează, este cel mai sincer, se plictisește.

Î: Deci toți au un motiv să mă omoare și atunci au inventat un război. Nimic în țara asta nu se schimbă.

CI: Mai sunt câțiva oameni care vor să vă omoare.

Î: Cam câți?

CI: Cam câteva mii!

Î: Trimite-ții pe front, să-nvețe să lupte pentru patria lor, nu să-și omoare conducătorul. Acolo să fie curajoși.

Little black dress (vine spre împărat): Vreau să fiu amanta dumneavoastră!

Pictorul: Promit că vă pictez pe gratis...

Șeful de protocol: Îmi vând casa și tot ce am, numai ca să acopăr paguba...

Și toți încep să-l roage pe împărat, nici nu se mai aud cererile, vocile fiind amestecate.

Î: Ieșiți afară, afară cu toți, la război cu toți.

Toți ies de pe scenă. Împăratul îl trage pe CI-ist de mânecă.

Î: Auzi, ai dreptate, ca să scapi de pleavă, trebuie să începi un război.

CI: Când te gândești că lumea vrea pace, dar fiecare vrea ceva de la celălalt de lângă el.

Î: Lumea asta nu se liniștește niciodată, doar frica-i potolește.

Î: Mă gândesc să fac pace... pentru câteva zile. Să ne mai gândim puțin la ceva.

***

Cortina.

* 

Mitul soldatului ce învinge datorită disperării și a proastei sale condiții

Thermopile, asaltul falangei spartane împotriva înaintării mezilor

Polybios, Istorii, Cartea a III-a, 72 - bătălia de la Trebia

Tiberius, cum îi văzu pe călăreții numizi apropiindu-se, îndată trimise cavaleria, poruncindu-i să ia contact și să înfrunte pe dușmani. După aceea trimise aproape șase mii de arcași pedeștrii, apoi scoase din tabără restul trupelor, ca și cum numai arătarea lor ar fi fost de ajuns pentru a hotărî soarta luptei, încurajat cum era de numărul mare al oamenilor și de izbînda avută cu cavaleria cu o zi înainte.

Era pe la vremea solstițiului de iarnă și ziua se arăta deosebit de rece și cu multă zăpadă. Oamenii și caii ieșiseră afară aproape toți, ca să spunem așa, nemîncați. Cu toate acestea, la început armata era plină de avînt și de bunăvoință ; dar, cînd soldații ajunseră la trecerea rîului Trebia, îl găsiseră cu apa revărsată și, pentru că în timpul nopții căzuse ploaia prin împrejurimi, pedestrașiitrecură cu greutate cufundați pînă la piept. Din această pricină armata suferea de frig și foame, mai ales că ziua era pe sfîrșite.

Cartaginezii însă mîncaseră și băuseră în corturile lor și, după ce pregătiseră caii, se unseră și se înarmară toți în jurul focurilor. Hanibal, care aștepta momentul prielnic, îndată ce văzu că romanii trecuseră rîul, trimise înainte trupele de rezervă...
[...] *
 
Pausanias, Călătorie în Grecia, Cartea a VIII-a, 53

[...]
Tegeații țin în fiecare  an o sărbătoare și ei spun că lacedemonienii i-au atacat cîndva  în timpul acestei sărbători. Cum ningea pe vremea aceea, lacedemonienii se aflau înarmați și înghețați, dar tegeații, care făcuseră focul în ascuns, nu au luat armele decît atunci cînd se încălziseră bine. Apoi ei porniră împotriva lacedemonienilor și-i învinseră.
[...] **

Scorchfield

Despre dezastrul roman de la Trebia, precursor celui de la Cannae, s-a scris mult. A fost lăudată o legiune romană ce a reușit să ajungă la Placentia (Piacenza), în rest nimic.

Spartanii -lacedemonienii, ce au ținut piept perșilor la Termopile, au avut și ei partea lor de greșeli.
Ceea ce nu trebuie uitat este că la Termopile, spartanii erau mult mai bine pregătiți fizic și militar decât persanii. Rezerva lor de hrană era a celor peste cinci mii de aliați care se retrăseseră spre Corint, cu gândul să mai închidă încă o dată înaintarea în dreptul Megarei.

R.Î.P.  (Războiul Întregului Popor) era strategia națională în epoca comunistă, astăzi falsă.
O țară ca a noastră nu are resursele necesare pentru a hrăni și întreține bine o armată de aproape jumătate de milion cum era pe atunci. Realitatea era alta, lipseau multe și cele pe care le aveam erau de proastă calitate. Un exemplu apropiat este Ucraina, a cărei armată se zbate în a ține piept separatiștilor alimentați de Moscova.

Pentru a duce un război este nevoie de resurse maxime și de războinici puțini, invers nu se poate.
Pentru a câștiga un război este nevoie de oameni inteligenți, citiți, lipsiți de orgoliu, aplecați spre introspecție, calmi. Mulți oameni au murit degeaba din cauza unor conducători proști.


* Polybios, Istorii, Ed. Științifică 1966, vol. I, pag.258;
** Pausanias, Călătorie în Grecia, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1982, vol. II, pag.180.

Copilul - soare, ce cade din soare, noul erou, eroul-copil

http://nonamedufus.blogspot.ro/2011/03/pause-ponder-silly-putty-bubble-gum.html

Celebrând fără emoție victoria împotriva nemișcării, a haosului static, copilul-soare despică după o luptă corp la corp monstrul, astfel apare din nou lumea (a doua oară). În lumea nouă se sărbătorește zborul încă înainte de a fi descoperit.

Un alt copil atras de soare este Icar. În zborul său, aripile sunt desfăcute de raze și în căldura ivită, cade de la o înălțime amețitoare în mare.

Sunt o mulțime de copii care cad din soare și în ziua de astăzi.
Am reflectat la noțiunea de erou, ore întregi înainte de a scrie.
Nu mai poate fi erou lunetistul sau pilotul, nici măcar acel grenadier ce se strecoară printre șenilele unui tanc nu mai poate fi erou. Deja pentru mine eroii actuali devin personaje negative, asemeni celor ce se aruncă în aer împreună cu autobuzul în care merg.

Nici măcar conducătorul unui stat nu mai poate fi erou, indiferent de poziția pe care o ia în cazul unui război. Eroi sunt copiii care mor. Trăiesc epoca în care noțiunea veche de erou își pierde semantica, pasul și ritmul.

Copiii care cad din cer sunt noii eroii ai acestei lumi.
Aș vrea să le ridic o coloană, un monument care să eclipseze toate mormintele, tumulurile, arcurile de triumf înălțate celor din vechime.

Toți copiii care mor în războaie devin eroi, dar numai o parte din ei vor fi pomeniți, este adevărat; și numai o parte din ei vor fi înmormântați.

Ce desuet a devenit cuvântul erou. Poate că înlocuit cu copil-erou, va trezi din nou această lume.

Ființăm într-o lume violentă, proastă și inconștientă

http://we-need-a-table.tumblr.com/post/90028055798/token-decks

Și felul acesta de ființare nu se termină niciodată.
Heidegger ca urmare a unei palori intelectuale scrie în 1947 ≪Scrisoare despre „umanism“≫, nici un șef de stat actual nu cred că a citit rândurile cuprinse de o mare anxietate și care nu ne dau de fapt nici un răspuns, ele cuprind forma, conturul, prin care umanitatea poate să se dezvolte într-un mediu. Mediul este bineînțeles cuprins în forma, conturul, pe care acest corolar îl dezvăluie. Suntem după cel de-al Doilea Război Mondial. Război provocat și lansat de Hitler și acoliții săi (așa am învățat la istorie).

1848
≪Tulburat de puseuri mistice, agravate de clima ultraortodoxistă din jur (Gogol își trăiește presupusa homosexualitate latentă ca pe un păcat capital), face un pelerinaj la Ierusalim. Demersul, departe de a-l stabiliza interior, îl devastează prin chiar imposibilitatea de a-și obține liniștea și iertarea. Nu mult după revenirea din pelerinaj, cade sub influența preotului Matei Konstantionovski, care-l angajează într-o terapeutică letală (prin abstinență generalizată, cu pretenții purificatoare: post total și nesomn) și-i induce ideea literaturii ca păcat, orientându-l spre arderea manuscriselor. Nenorocit psihic, Gogol se supune și, în noaptea de 11 spre 12 februarie 1852, arde manuscrisul părții a doua din Suflete moarte.≫ *

2014
Nimeni nu a citit partea a doua din Suflete moarte, nici un șef de stat european nu a citit suflete moarte. Suflete cu „s” mic.

Un avion plin de turiști se prăbușește la granița dintre Ucraina și Rusia. Țări (teritorii) aflate în plin război. Am pus teritorii ca pe viitor să se înțeleagă că era vorba de un război al slavilor împotriva slavilor; ortodoxiști împotriva ortodoxișilor.

Istoria uitată;
anul 1000, secolul întunecat:

"Imagini neglijate, nume nebăgate în seamă îl solicitau încă. Întrezărea lungi şiruri de oameni în zdrenţe târându-se la nesfârşit pe povârnite cărări de munte, printre rugi de mure şi bolovani. Mergeau în grupuri compacte, separate de intervale mari. Se ţineau de mână, de cot, de umăr. Se poticneau fără încetare. Când unul dintre ei cădea, ultimul din pluton îl ajuta să se ridice, adesea în zadar. Alteori, îl aducea cu bruscheţe în gloată pe cel rămas în urmă şi care, brusc izolat, bătea cerul cu braţele. Erau cincisprezece mii de prizonieri bulgari cărora Vasile al II-lea cel Tânăr, împăratul pe care panegiriştii îl numesc Egalul Apostolilor, poruncise să le fie scoşi ochii, mai înainte de a-i trimite ţarului Samuel. Un chior la fiecare o sută ghida nouăzeci şi nouă de orbi. Când vor ajunge în capitală şi când înspăimântătorul cortegiu de cincisprezece mii care, nu vor mai fi nici pe departe cincisprezece mii, va defila prin faţa lui Samuel, acesta va leșina de groază pentru a muri, scos din minţi, două zile mai târziu." **

 * N.V. Gogol, Însemnările unui nebun. Nașul.Mantaua, ed. Grup Ed. Art,  2007, pag7-8;
** Roger Caillois, Pilat din Pont, Humanitas 2005, pag. 84-85.

La 100 de ani avem

Zeul prost

N-au existat perioade clare în care Zeul să se manifeste, ori această aleatorie preumblare imagistică a dus la definirea Zeului ca fiind: Zeul prost.

Însăși vracii erau mirați de inconsecvența reușitelor lor. În mare parte au aprobat noua denumire, aliterată (sau aliterară). Zeul prost se manifesta aiurea, nefolositor, rătăcitor.

În mitologia acestui zeul se regăsesc stări și proprietăți profund umane; ca lentoare, confort, lene.
Astăzi, zeul prost a fost regăsit. Însăși figura sa, mitologică, a fost reestetizată. De aceea, felul în care manifestarea aleatorie se putea propune ca fiind o proprietate clară a sa, s-a dovedit falsă. Zeul prost se manifestă la temperaturi înalte. Dacă șamanii nu reușeau un foc de tabără adevărat, din lipsa lemnelor poate, minunea nu mai avea loc.

Zeul prost s-a răscolit la prima bombă atomică.
La a doua a început să cânte.
Vântul acela năprasnic ce a înconjurat planeta de două ori nu-l mai pomenește nimeni.
Apoi, a adormit. Dar oamenii l-au dibuit.

Trebuie Celsius pentru a-l mișca.
Zeul prost a fost prezent în ultimele războaie, umbra sa a rătăcit bombe și avioane.
Trebuie, pentru a-l prinde, pornit un altfel de război.
Se va denumi, codat, războiul zeului prost.

Imaginile lui Nostradamus

Panzer General

Circulă de-o vreme din nou noile (și vechile) interpretări ale lui Nostradamus. Noi am obținut chiar imagini ale viziunilor marelui ca(ni)balist printr-un canal ultrasecret subpământean aprioric.

Românii au ajuns la Sevastopol, regimentul român 22 Vânători de munte cucerește orașul, bineînțeles ajutat de artileria de cale ferată, regimentul 22 „Gustav” al nemților.

Mă duc să mai beau un vin... să nu-i uităm pe grenadieri!

Mi s-a promis o zi senină, și ?!

vintage informatique era

William Burroughs:

≪Joe Mortul a fost salvat de la moarte cu ajutorul morfinei, iar morfina a rămas singurul lucru care l-a ținut în viață.

Era ca și cum tot corpul lui Joe, toată ființa lui, ar fi fost amputate și reduse la condiția unui receptacul al durerii. Brăzdat de cicatrice oribile și văzînd doar cu un ochi, mirosea ca și cum ar fi fost pîrlit și emana un iz de plastic și portocale putrede.

Își construise și instalase un nas artificial, cu fire de aur conectate la centrii olfactivi, precum și un aparat de radio pe unde olfactive, cu o acoperire de cîteva sute de metri. Mirosul lui nu era doar acut, ci și selectiv.

Adulmeca mirosuri la care alții nici nu visaseră, iar acestea aveau logica, sensul și limbajul lor. Era în stare să miroase moartea celorlalți și să prezică data și felul în care aveau să moară. Moartea împrăștie multe umbre și fiecare dintre ele are un miros aparte.≫

William Burroughs, Ghemul fundăturilor, Paralela 45, 2003, 169-170.

Cele câteva clipe ce au urmat după momentul în care dulapul a căzut pe degetele unui picior, lovind precis doar capetele, prin care două unghii au fost imediat inundate cu sânge, au scăpărat doar. Însăși țipătul a fost înăbușit de fuga lor. Acele scăpărări, amintind de albastru, au țintuit nu numai trupul dar și întreaga conștiință, felul acesta s-a petrecut precum urmează...

Trebuiau să vândă toată mobila, pentru a plăti întreținerea restantă, impozitele. Cel care răspunse anunțului lor, n-a negociat prețul, dar dorea imediat ca tranzacția să fie încheiată. Venise deja cu câțiva hamali, care cutremurară blocul alergând cele câteva etaje.

Bătrânul amânase cu o oră, pentru a goli dulapurile, servantele. Se oprise la Marele dulap din lemn de nuc pe care dorea să-l întoarcă pentru ajunge în spatele lui. Și nu reușea deloc. Nu reușea pentru că nu cerea ajutorul, toți ceilalți așteptând în bucătărie.

Bătrânul dorea să ajungă în spatele dulapului, unde lipit era un plic mare. În plic erau câteva poze. Era iubirea vieții lui. Fata pe care o părăsise plecând în război. Fata pe care n-a mai regăsit-o la întoarcere.

Tânăr fiind, a ascuns imaginile în spatele mobilei. Acum nu dorea să se despartă de ele. Așa că trase de ușile dulapul cât putu. Astfel că trase și dulapul. Se feri în ultima clipă, dar nu destul.

În urma zgomotului năvăliră în cameră hamalii, cumpărătorul și în final, baba.
Într-un colț, ținând ceva la piept, moșul arătă spre dulap, drept care hamalii îl înhățaseră și strivind tocul ușii de la intrare reușiră să-l scoată pe casa scării; Marele dulap era la dracului de greu.

De la o unghie se trase o infecție ce atacă piciorul. Doctorii tăiară piciorul: fără folos sau prea târziu. La o lună de la întâmplare, moșul muri.

Baba primi pozele pe care doctorul chirurg i le înmână ca o ofrandă, v-a iubit mult !
Baba privi imaginile împietrită, se clătină o clipă, le scăpă.
Doctorul o prinse în ultima clipă.
Întinsă pe pat, încercă o destăinuire; fata din fotografii nu este chiar ea. Doctorul păru uimit.
Dar semănați !

Așa este. Când a venit din război era un pic nebun, dus puțin. O căuta pe cea care n-o mai găsea. Am ieșit eu în calea lui...

Și ?!

A crezut o clipă că sunt cea pe care o căuta...

Și ?!

Eram eu, pentru că-l cunoșteam, dar în urma unor bombardamente, am fost arsă pe față și pe mâini, nu mă mai recunoștea și nici nu încerca asta. Eu la rândul meu l-am făcut să uite totul.

Și ?!

Cred că n-a uitat. Cred că nu m-a recunoscut niciodată din moment ce a ținut acest secret atât de bine ascuns. Cred că într-un fel mă simt trădată.

Episodul sovietic - finlandez

Liddell Hart
≪După împărțirea Poloniei, Stalin avea de gînd să apere flancul baltic al Rusiei împotriva unei viitoare amenințări din partea partenerului său temporar, Hitler. În consecință, guvernul sovietic s-a grăbit să obțină un control strategic asupra vechilor teritorii-tampon ale Rusiei în Marea Baltică. La 10 octombrie, încheiase deja pacte cu Estonia, Letonia și Lituania, care îi permiteau să-și instaleze garnizoane în punctele-chei din țările respective. În ziua de 9 octombrie au început tratativele cu Finlanda. La 14 octombrie, guvernul sovietic și-a formulat pretențiile. Acestea vizau trei obiective principale.

În primul rînd, împiedicarea accesului pe mare spre Leningrad:
(a) prin blocare Golfului Finic cu artilerie de pe ambele coaste, pentru a nu permite intrarea în Golf a navelor de transport și de război inamice;
(b) prin împiedicarea accesului inamicului din Golful Finic situate la vest și nord-vest față de intrarea spre Leningrad. În acest scop, finlandezilor li se cerea să cedeze insulele Hogland, Seiskari, Lavanskari, Tytarskari și Loivisto, în schimbul altor teritorii; totodată, ei urmau să concesioneze pe o perioadă de treizeci de ani portul Hangö, astfel încît rușii să-și poată construi acolo o bază navală cu artilerie de coastă, capabilă -împreună cu baza navală de la Padalki, de pe coasta opusă -să blocheze accesul în Golful Finic.

În al doilea rînd, se urmărea îmbunătățirea căilor de acces pe uscat spre Leningrad, deplasînd mai în spate granița finlandeză din Istmul Karelia pînă la o linie de unde tirul artileriei grele nu ar fi putut atinge Leningradul. Reajustările frontierei ar lăsa, totuși, intacte principalele posturi de apărare de pe Linia Mannerheim.

În al treilea rînd, trebuia să fie mai bine trasată granița în Nordul îndepărtat, căci în regiunea Petsamo, aceasta consta numai dintr-o linie dreaptă ce traversa istmul îngust al peninsulei Rybachim, retezînd capătul vestic al peninsulei. La prima vedere o asemenea modificare era menită să asigure paza căilor de acces pe mare spre Murmansk, împiedecîndu-l pe inamic să se instaleze în peninsula Rybachi.

În schimbul acestor ajustări teritoriale. Uniunea Sovietică se oferea să-i cedeze Finlandei ținuturile Repola și Porajorpi - schimb prin care, chiar și potrivit Cărții Albe Finlandeze, aceasta ar fi primit o suprafață de 5.530 Km pătrați drept compensație pentru cedarea unor teritorii însumînd 2.760 Km pătrați.

O examinare obiectivă a acestor condiții sugerează că erau concepute pe o bază rațională, pentru a oferi o mai mare securitate teritoriului rusesc, fără a periclita în vreun fel pe cea a Finlandei. Evident, asemenea măsuri ar fi împiedicat utilizarea Finlandei drept trambulină pentru un atac german asupra Rusiei. Într-adevăr, teritoriul pe care Rusia se oferea să-l cedeze Finlandei i-ar fi lărgit considerabil zona mediană.

Animați de un puternic sentiment național, finlandezii nu puteau accepta reglementarea propusă de ruși. Exprimîndu-și disponibilitatea de a ceda toate insulele în afară de Hogland, s-au arătat implacabili în privința renunțării la portul Hangö de pe țărmul continental - pe motiv că acest lucru ar însemna o încălcare a politicii lor de strictă neutralitate. Rușii s-au oferit să cumpere teritoriul respectiv, susținînd că o asemenea tranzacție n-ar contraveni obligațiilor de neutralitate ale Finlandei. Cu toate acestea finlandezii au refuzat oferta. Discuțiile au devenit violente, comentariile din presa rusească au căpătat un ton amenințător, iar pe 28 noiembrie guvernul sovietic a anulat tratatul de neagresiune din 1932. În ziua de 30 noiembrie [1939] a început invazia rușilor în Finlanda.≫

Liddell Hart, Istoria celui de-al doilea Război Mondial, vol. I, ed. Orizonturi, 1996, pag.64-67.

Întoarcerea cneazului

http://yablor.ru/blogs/palehskaya-lakovaya-miniatyura/876733

Și cneazul se întorcea la fiecare decadă, care socotită după vremurile noastre ar fi de ordinul sutelor de ani, căci nici precizia să o prezică cineva n-ar fi cu putință. Cneazul venea de la răsărit și venea odată cu soarele în acea dimineață ploioasă, căci așa se făcu; să plouă din înaltul cerului și lumina să vină de după ziduri, de după arborii grădinilor.

Și cneazul acesta falnic venea de la bătălie. Purtase peste tot răsăritul chipul lui Hristos și dușmanii cădeau numai la vederea acestuia. Dar odată cu căderea lor, răpuneau și tovarăși de nădejde ai cneazului. Armata se tot împuțina și caii mureau de dorul ieslelor de-acasă.

Cneazul s-a întors și de data aceasta și socoteala dușmanului dădu greș.
Rugile rușilor fură ascultate. Pământul înapoiat.
Numai că vremurile se schimbaseră, așa cum de fiecare dată oamenii schimbaseră vremurile.
Asta înainte ca vremurile să-i schimbe.
Cneazul nu mai merse spre răsărit, căci neamurile de-acolo ori se împuținaseră, ori se potoliră.
Cneazul trebuia să meargă spre soare-apune și lucru acesta-i făcea rău păsării lui.

Pasărea cneazului era Pasărea de Foc. Pasăre pe care cneazul a primit-o de mic copil.
Pasăre mai vie decât focul stelelor, decât adâncul Baikal-ului, decât strălucirea oțelului.
Pasăre cântată mai mult decât orice sfânt, pasăre rea.

Nu-i clipă de gândit, așa cum nu-i cal de nestrunit, cum nu-i om încercat și femeie de ferecat.
Cneazul porni spre întunecare la o mare confruntare.

Așa aflară de Marele Sfat de-afară.
Lumea aceea întunecată, cu soare puțin, strânseră oști viclene pentru a porni spre cetatea cneazului.
Lucrurile acestea se petreceau demult, demult de tot. Și venirea cneazului le ieși în întâmpinare, lor, vremurilor și uneltirilor.
De fiecare dată întoarcerea este vestită de vremuri. Nu există o reîntoarcere, nu există acel soi de trădare, de răzgândire. Cneazul se întoarce pentru că a fost plecat. „Veniți, veniți!”

Și bătălia începu.

Caii albi și caii negri.
Săbiile scurte și sulițele lungi.
Caii roșii.
Oamenii roșii.
Așa s-au amestecat toate și tot.

Nu-i rost de izbândă, nu-i rost de fugă.

Un nour dispare și din el cneazul tresare.
De jos o vulpe apare, crucea plutește, un câine răsare.
Un vuiet se aude...
* Președintele visă și un vuiet îi bubuia în urechi.
Un călugăr erudit îi ascultă visul.
Înainte de a mânca, în preziua visului președintele știa ce are de făcut.

Ne bântuie de fiecare dată o cronologie a întoarcerii.

În atenția pisicii

Ar trebui să ne intereseze detaliile ce apar în fața pisicii. Sunt atât de bine filigranate, de nesăbuit de aranjate, jur că cineva joacă șah cu piesele (fractalice) verzi.
Ca mai apoi să vedem pisica, regina, felina, impostura.
În politică lucrurile se văd la fel. Ce nu se știe cu precizie, este direcția și secunda când va sări pisica.
Cineva comenta de predictibilitate. Nu există. În schimb ne place să o credem. Toate războaiele au fost de fapt impredictibile și vina unui atentat sau a unei ambiții ne ușurează istoria. Citim cu glas tare: „Alea iacta est!” și ei jucau lapte-gros ... cu pisica.

O stare curentă

https://02varvara.wordpress.com/2008/06/24/the-ukraine-torpedoes-strategic-deal-with-russia/

Georges Bataille
6. Digresiune despre ideea de bază a lui Stalin

≪Oricum, gîndirea lui Stalin însuși, departe de a putea rezolva problemele pe care imensa influență a acțiunii sale le-a pus, n-a știut să discearnă cu claritate ceea ce, în ideile lui Marx despre revoluția popoarelor avansate, se îndepărta de cursul real al istoriei. El n-a știu să vadă că o asemenea revoluție trebuia să fie preludiul unui antagonism final între țările bogate și cele sărace, opunînd, pe ruinele lumii feudale, proletarii săraci și burghezii bogați.

E chiar deosebit de oportun să observăm că fidelitatea sa față de schema marxistă l-a antrenat, într-un caz notabil, la o veritabilă ciudățenie. Este vorba de data asta de fidelitatea față de o teză a lui Lenin (însă această teză n-are sens decît dacă nimic nu vine să tulbure doctrina marxistă despre revoluția din țările industriale).

Pasajul în cauză din Problemele socialismului este, de altfel, singurul care a atras atenția generală. Paragraful șase din prima parte este intitulat: „Despre inevitabilitatea războaielor între țările capitaliste”. În mod paradoxal, Stalin afirmă aici că „teza lui Lenin, după care imperialismul dă naștere inevitabil la războaie” nu e nicidecum perimată. Chiar după cel de-al doilea război mondial, antagonismul între diversele țări capitaliste ar fi, după el, mai puternic decît antagonismul dintre capitaliști și comuniști. Toată lumea consideră că, în lumea actuală, singurele războaie previzibile ar opune burghezii și proletarii. Dar Stalin nu crede asta.

„Atunci cînd Germania hitleristă, spune el, a declarat război Uniunii Sovietice, blocul anglo-franco-american, departe de a se ralia Germaniei hitleriste, a fost obligat, dimpotrivă, să se coalizeze cu U.R.S.S. Împotriva Germaniei hitleriste. Prin urmare, lupta țărilor capitaliste pentru stăpînirea piețelor și dorința de a-și elimina concurenții s-au dovedit practic mai puternice decît contradicțiile între lagărul capitalismului și cel al socialismului.” Pentru Stalin nimic nu s-a schimbat.

Această manieră de a vedea lucrurile, care a avut un sens în epoca cînd ansamblul țărilor capitaliste era mult mai puternic decît puterea comunistă, exprimă cu siguranță o logică a situației care nu putea să nu se impună, după Stalin. El s-a străduit să „evite un nou război mondial cu mijloacele ≪luptei pentru pace≫”.
Ar fi inutil să ne îndoim de intențiile sale. Dar această mișcare, spune el, „nu urmărește răsturnarea capitalismului și instaurarea socialismului - ea se mărginește la lupta democratică pentru menținerea păcii.
„Se prea poate, adaugă el, ca... lupta pentru pace să evolueze ici și colo spre lupta pentru socialism.” Dar mișcarea pentru pace, care va evita poate un „război dat”, „să nu fie totuși de ajuns pentru a înlătura inevitabilitatea războaielor în general între țările capitaliste.”≫

Georges Bataille, Suveranitatea, Paralela 45, 2004, pag.111-112.

Prăbușirea cerului

≪Trimișii lui Agga fiul lui Enmebarragessi
Părăsiră Kiș pentru a se îndrepta către Ghilgameș la Uruk
Stăpînul Ghilgameș bătrînilor orașului său
a înfățișat pricina și a cerut sfat:
„Să nu ne supunem casei din Kiș
S-o lovim cu armele noastre.≫
Adunarea bătrînilor orașului său
Răspunse lui Ghilgameș:
„Să ne supunem casei din Kiș
Să n-o lovim cu armele noastre”
Ghilgameș stăpîn peste Kullab
Care a îndeplinit fapte vitejești pentru zeița Inanna
Nu a închis în inima sa
Cuvintele bătrînilor orașului său,
A doua oară Ghilgameș stăpîn peste Kullab
Înaintea luptătorilor orașului său
A înfățișat pricina și a cerut sfat:
Nu vă supuneți casei lui Kiș !
S-o lovim cu armele noastre !
Adunarea luptătorilor orașului său
Răspunse lui Ghilgameș:
„Nu vă supuneți casei lui Kiș !
S-o lovim cu armele noastre !”
Atunci Ghilgameș, stăpîn peste Kullab
La această părere a luptătorilor orașului său
Inima i s-a înveselit, sufletul i s-a luminat.≫

S.N. Kramer, Istoria începe la Sumer, 1962, pag.93-94

A început războiul?

Zero - Zero - Zero

Acolo unde nu există regie, unde hazardul contemplă realitatea -în război, cele mai bune imagini n-ar merita nici un premiu. În schimb la o privire atentă, îți dai seama că toate trucajele ce ne invadează mediul virtual sunt goale, lipsite de conținut, de personaje, de istorie.


Undeva în Pacific, în jurul unei insule - Midway, la începutul lui iunie 1942, a avut loc una dintre cele mai mari bătălii navale și aviatice, secvența de mai sus este de-atunci.