Yannis - ficțiune

Greece, Peloponnese, Chora Museum

În fața muzeului, Yannis avea grijă de leandri.
Am mâncat smochine aduse de el, din spatele parcării, în umbra statuii lui Blegen, apoi din cauza soarelui ne-am mutat peste alee, în umbra lui Marinatos, muzeul încă nu se deschisese.

Soarele ne păcălea, deși era foarte cald nu arăta ora exactă, cumva se strecura, în absența luminii umbra era binefăcătoare. Smochinele erau reci, sâmburii se strecurau și alunecau dând sens gustului reavăn, născut pentru a fi viu.

Nu-mi este foame, am plecat de la Pylos de dis-de-dimineață, dar am mâncat pe drum plăcinte cu brânză, am băut lapte de capră și apă, am respirat aerul răcoros al livezilor de măslin, sunt doar pregătit pentru o zi întreagă, pot să văd și să aud mult timp de acum încolo.

Yannis îmbucă o bucată de brânză, fălcile îi conturau ridurile, îi arăta mai bine vârsta înaintată, care, sub toate aceste aparențe îl dădeau mai tânăr, din cauza dinamicii, a mestecatului cuspidat.

„În muzeu, când te vei duce, vei vedea etichetele, toate sunt scrise de mine...”

Am privit spre muzeu, vreo zece trepte de marmură, separau solul de nivelul zero al intrării, o doamnă urca lent acest timid obstacol.

„Nu cred că poți citi tot ceea ce am scris eu în acest muzeu.”

M-am întors spre Yannis și-am întrebat : „De ce?”
Un scârțâit metalic îmi opri gândurile, în fața mea, Yannis mesteca calm știind clar că ușa metalică, zăbrelită, grea, scoate același chinuit glas de ani de zile.
Când păsările își opriră cântatul, îi auzii din nou glasul: „Eu nu știu limba engleză și totuși am scris fonetic această limbă în limba greacă.”

„Te rog să fii atent la spațiile dintre cuvinte și la înălțimea vocalelor, sunt litere, mai ales „e”-ul pe care îl desenez de fiecare altfel față de ceea ce doresc să transmit.”

L-am rugat să mă aștepte, să văd cu ochii mei cele spuse de el și-apoi să stăm de vorbă.
A acceptat.

Despre măslin

Măslinul l-am luat din Artemisia (Artemida), Vavrona(s), la nord de capul Sunio(n).
Doi ani am visat împreună. Și primăvara acestui an i-am dat libertatea câmpiilor scitice.
Astăzi, prima lui zăpadă, care îi accentuează verdele mediteranean, nemuritor într-un fel, pal primăvăratic.

Măslinul meu altoit Kalamata are o personalitate și pentru asta îl admir. Vom muri împreună este gândul meu, dar el mi-o ia înainte. „Sute de ani am privit spartanii!”

Laicizarea mitului

Delphi, Temple of Apollo

Din coasta coloanei centrale a Marelui Templu răsări un măslin. Așa, cam pe la doi metri înălțime, numai bun pentru a fi privit. Și lumea ce trecea se minuna. Vestea apucă repede toate capitatele europene, mai apoi toată lumea. Prețul biletelor explodă și întregul sit deveni loc de pelerinaj, asemeni odinioară.

Imaginea mărită apărea astfel în multe vederi. Se reinterpretă dualitatea, cuplul. Se numărară frunzele, se făcu un inventar a lor, o orientare spațială. Cineva enunță ideea unui cod trimis de zei. O echipă de cercetători britanici anunțară decodarea.

Una dintre vederi apare și aici, nu facem obiectul unui trucaj.
Nebunia există peste tot în lume și toate cele descrise mai sus nu se întâmplă și nici nu s-au întâmplat; în schimb măslinul crește lateral și puțini turiști l-au observat.

Prin conservarea ce-i preocupă pe curatori, planta va fi înlăturată și până la anul sigur coloana va fi curățată. O muncă în plus, o cățărare, oare a câta?!

Minunea nu există, sau dacă există ea se manifestă în dorința noastră, în spectrul nostru mental; un curcubeu. Ce plictiseală și cu acest curcubeu.

O vedere constipată

Măslini la Rhamnous

Felul în care s-au petrecut lucrurile devine greu de scris. Finalul contează: am luat o casă pe care o transform an de an. Însăși felul acesta de transformare este oarecum inversat. Unii construiesc începând cu fundația, cu săpătura, așa cum este firesc. Eu transform începând cu acoperișul. Încep invers.

N-aș fi ales locul și mai ales casa, dacă în mintea mea transformările n-ar fi avut loc înainte de.

Oricum ar fi, o toaletă este interioară și aerisirea se asigură cu un ventilator ce aruncă tot aerul stricat tot deasupra acoperișului, în schimb felul în care privesc de pe budă, prin ușa crăpată, în penumbră, spre geamul living-ului -fereastră generoasă, împreună cu celelalte trei, sudice, mă transformă într-un spion stradal, asta pentru că într-o linie dreaptă, prin vița de vie, prin gardul de plasă al vecinului, și poarta sa de fier forjat, pot vedea cu amănunțime detalii, cum ar fi; fețe de oameni, cărucioare cu copii, câini, pisici, chiar păsări, toate acestea în felul în care ochiurile de verdeață mă lasă, uneori am impresia că aerul dintre frunze - încălzindu-se de la soare, reușește să mărească asemeni apa aflată între sticlele de ceas puse în a cuprinde un volum, volum pe care eu îl simt stând pe o budă generoasă, la răcoare, când afară arșița ascunde orice om făcând loc apariției câinilor vagabonzi, răcoare pe care iarna o simt altfel, căci tot frunzișul ajutător dispare și văd totul într-o rețea prinsă în garduri, crengi, lăstari prinși de frig, de aceea această ultimă privire o numesc o vedere constipată.

Viața vie

Cuibul de viespe din măslin reprezintă viața vie!
În viața vie -pleonasm remarcabil, avem două sensuri, unul comparativ și altul dinamic.
Am decis că măslinul meu este viu în momentul când o vrabie s-a dat huța pe o rămurică. Măslinul meu are numai rămurici și toate tremură când bate vântul, când le plimbă ploaia.
Astăzi a primit (așa l-am văzut eu) un locatar. Mâine vor fi mai mulți, vor fi un cuib de viespi.
La mine în curte viespiile au fost declarate (demult) monumente ale naturii și sunt protejate prin cutumă locală.

Imaginea măslinului viu

Crăciun fericit!

Măslin de Crăciun

Bradul deseară!

Sărbători Fericite tuturor!

Ce percepem atunci când nu pricepem?

Ramura măslinului întoarsă primind soarele

„Vidul pătrunde în cer din infinitatea suflului.”1.)

Aristotel, Physisc, IV, 213b.

 Peste două mii de ani un japonez ce a vizitat Grecia (și a învățat limba greacă) se exprimă în același fel în sfârșitul unei capodopere literare:

- Am fost aici acum şaizeci de ani. [...] Dar dacă n-a existat Kiyoaki atunci n-a existat nici Isao. Nici Ying Chan. Şi cine ştie? Poate nici eu n-am existat. - Asta-i rămâne fiecăruia dintre noi să hotărască, după cum îl îndeamnă inima, spune stareţa. Şi înainte de a se despărţi de el, îl conduce pe bătrân în curtea interioară a mânăstirii dogorind sub razele soarelui şi ale căror ziduri nu închid decât un minunat cer gol."2.)

Ce percepem?

Nuanța. Nimic din Aristotel nu este agitat, traducerea este subtilă, textul grec original este laconic.

În următorul citat de mai sus, avem explicația: fără vid nu existăm. Perpetuarea dăinuie împotriva lui; ori inexistența lui -a vidului, explică neființa, fără vid nu existăm.

Zidul este cunoașterea, care niciodată nu va fi infinită -deci tot timpul ne vom izbi de-un zid. Soarele este catalizatorul, lumina, călăuza (a ceea ce a fost drumul ce ne-a făcut să ieșim din peșteră și mai târziu, lumina-lumânare la care ochii au citit). Cerul gol este vidul. Este minunat că există și că te îndeamnă în a-l ocupa, și dacă fecundare vă convine, atunci și eu sunt de acord: hai să futem vidul, așa vom cunoaște!
 __________________

1. Francis E. Peters, Termenii filozofiei grecești, Ed. Humanitas, 2007, nota de la pag.234.

2. Marguerite Yourcenar, Mishima sau viziunea vidului, Ed. Humanitas 2003, pag.67 jos, fragment reprezentând sfârşitul romanului Marea Fertilităţii de Yukio Mishima.

Fiecare cu măslinul lui

Să ai un măslin, aici în zona temperată, ar fi să ai o bucată de cer senin și plin de soare de acolo, din zona lui mediteraneană, mai ales din Grecia. Colonizarea antică greacă a dus la răspândirea măslinului.

Acum câțiva ani, în Pelion, am pierdut câteva ore la apus de soare, privind măslinii bătrâni ce creșteau pe coastele stâncoase ale Mării Egee. Am privit cum frunzele lor își modifică unghiul prin care primesc lumina solară, pe orizontală și pe verticală. Când este foarte cald, frunzele devenite orizontale se înclină asemeni avioanelor ce vin în picaj lateral, lăsând astfel aerul cald să se ridice. Și asemeni unor jaluzele orizontale, creează o umbră binefăcătoare spre nord.

Sigur avem fiecare ceva subiectiv în cele ce ne definesc ca persoană, ca om, aceste trăsături ne așează mai târziu în societate pe diferite paliere, astfel că lumea pe care o privim deveni o lume privată (privită) de jos în sus, de sus în jos, chiar și de la mijloc în jos, sau de la mijloc în sus. În toate acestea, am învățat că privind măslinul, trebuie să ghicești un unghi care reușește să-l cuprindă în toată măreția lui. De multe ori nu reușesc asta, dar învăț ceva de fiecare dată.