Culori în alergare - oameni în căutare

in wild in my backyard

Umaniștii au simțit nevoia de-a explica, de a defini sau chiar de-a enunța cele ce ne înconjoară într-o nevoie de cunoaștere. În fond o definiție se sprijină pe alta, cu principiile stau altfel lucrurile. Ceea ce se dorea, era de fapt găsirea unui drum în univers. Dorința nu a venit în a-i imita pe cei ce stăpânesc foarte bine științele exacte, rădăcinile acestei flori se trag de la Aristotel.

Andrei Pleșu încearcă să definească la rându-i, în Dilema Veche, printr-un articol: ≪„Intelectual“? Adică ce?≫ o anumită clasă de oameni; cei pe care noi toți îi numim intelectuali.

http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/intelectual-adica-ce

Nu m-am regăsit în articol. Am încercat să comentez, trebuie să mă loghez, trebuie user, trebuie parolă... am abandonat.

Oricum, ferindu-ne de clișee, cădem cu grație în ele. Asta a încercat și domnul Pleșu să nu cadă.

Cine supraviețuiește, cine creează și împarte cunoștințele sale în timpul acestei temporare treceri -care este viața, este un intelectual.

Am băut o bere, am mângâiat câinele, am privit cerul -vine ploaia, am deschis ușa -am ferit-o de vânt, am pus Pink Floyd, am încercat să dau un telefon, am citit -acum scriu; supraviețuiesc.

„Construcții verbale sugestive, deși unele dintre ele nu sunt atât de reușite”

n-am reușit să detectez originea

Educația mea nu a trecut prin filologie. În felul ei exact, fizica și geometria mi-au arătat că o demonstrație poate fi, sau; nu poate fi (referindu-mă la Shakespeare).

Pentru o clipă, stau bine să cuget că; nici n-am știut că fac construcții verbale. N-am știut că sunt în concurs. Că sunt comparat. Că sunt măsurat.

Ce fac alții? Nu-i știu decât citindu-i. Numai că alții nu pot fi citiți (mă refer la cei cu bloguri private, crème de la crème). De aceea scriu datorită unui obicei ciudat din liceu; să țin un jurnal. Lucrul acesta vine de la Albert Camus, c-am citit „Caiete”-le lui, acum în noua traducere se citesc „Carnete”, acum nu mai are nici o importanță. Originea este foarte importantă, pentru că am pomenit...

Imaginea contează cel mai mult. Acel stop-cadru care definește strict un univers. Nu sunt și nu voi deveni niciodată abonatul vreunei congregații, gen U.S.R., acum mi se pare desuetă. Recunosc că sunt abonat Google, de la Gauss citire.

Imaginea este de fapt un triș, este că unii o folosesc -se dau de gol, alții nu o folosesc -se dau de gol, ceilalți nu o bagă în seamă -se dau de gol...

Cam atât.

Feedback - dragă cititorule

Câmpia cuprinsă de nori, invazia - între Moșnița Nouă și Urseni, Timiș

Am observat că textele prea-centriste nu te atrag, acel bla-bla-bla te plictisește. De-ai ști cât încerc să pun accentele -și nu reușesc (e clar), în fiecare echilibru.

Imaginile în care subiectul nu îți transmite nimic, nu te deformează, nu simți lipsa alcoolului.
O pasăre!
Ce căcat.

Am observat că îți plac poveștile.
Pfuuu! Ce greu le scriu. Urmăresc să scriu tot timpul ceva original -sigur că nu reușesc decât uneori, când recitesc mă trec sudorile; greșeli de ortografie, idei recartografiate din alte lumi -cunoscute sigur de voi, subiecte obișnuite.

Mă lățesc să explic ceva, mă pierd, această așa-zisă rătăcire durează câteva minute, timp în care încă citiți, dar pe lângă. Pe lângă sunt și eu, ori tocmai așa comunicăm; pe lângă!

Sunt evenimente care mă afectează, redau un conținut istoric, fac o apologie, o comparație, reiau un șir de idei al unor tipi tari din trecut; mă dizolv în delta minunată a unui fluviu mitologic, dumneavoastră gustați această apă: sunt fericit.

Ajung să împletesc realitatea proprie cu visul, sunt răsplătit, asta place. Când exagerez, nu mai place.

Vreau să marchez de fiecare dată, nu se poate, cititul, la fel ca răsfățul, are un mediu propice, la noi de cele mai multe ori plouă. Este o junglă.

Transmit idei -nu noi, ele se curbează, ideile. Curbura se datorează săgeții ce nu reușește să pătrundă.

Avem orgolii, și eu, și noi, și voi, și ei. Avem și presupunem că-i adevărat că ceea ce citim se datorează neapărat unei experiențe. Nu, ceea ce citim se datorează unui fapt (act) și ceea ce scriem parvine unei idei. Am mers cu bicicleta și-am mi-a venit ideea de a scrie despre cel ce și-a pierdut mănușa.

Sigur că tot ceea ce trebuie citat, trebuie nuanțat, surse sigur, izvor limpede: Castalia.
Nu prețuiesc nici o idee dacă ea nu este împărtășită. Secretul este personal, am dreptul la intimitate, dar dacă felul meu de a scrie ține de uman -și cineva observă intimitatea, așa să fie, eu mai comentez...

spre arta pură a scrierii Hiragana

from
http://stoppingoffplace.blogspot.com/2011/03/eye-me.html

from Everyday Japanese Characters by Michael Pye, The Hokuseido Press, Tokyo, 1977