Astrid - căţeaua mea

pentru Alexandru V.

Era după-amiaza unui câine. Mişcările mele o treziră, din apartamentul ei, Astrid, căţeaua mea, dă perdeaua la o parte: ”Tot el, azi nu mușc pe nimeni!” pare că gândește trezită diurn.


Cușca pe care Astrid o împarte cu fratele ei Brian are aproape doi metri pătrați și un volum identic, dacă schimbăm indicele doar. Nu discutăm de tehnologiile aplicate pentru care această căsuță oferă iarna cald și vara rece, nici despre țeava pe care bărbia ei se sprijină, asta după ce-au ros un prag întreg; vreau doar să scriu că săptămâna trecută au scăpat la vecinul din dreapta și-au ras (omorât) nouă găini și cocoșul aferent. Acum un an și câteva luni, la vecinul din stânga i-au terminat (omorât) toate cele opt găini și binențeles cocoșul. Măcar că vecinul din stânga nu mai crește găini, în schimb în dreapta au mai rămas cel puțin zece găini... ce s-a întâmplat de fiecare dată după carnagiu? Am plătit găinile, să spun tariful: 35 de lei găina outoare, și 40 de lei cocoșul futăreț. Ce au pățit câinii? Un șpiț în fund să le țină chiloții, ce dracu să le fac? Am refăcut gardurile, din fundație bineînțeles, asta pentru că câinii mei au urmat cursuri de minerit aurifer și ar fi mult mai potriviți în căutarea aurului la Roșia Montană, decât excavatoarele enorme ce par că plutesc pe acele stânci.

Viața umană, așa cum o știm noi, are niște principii, la câini principiile se transformă în silogisme: ”Dacă pot și am putere, de ce alții au părere!” ar fi doar unul.