duminică, 24 aprilie 2011

Deus otiosus



citat definiţie

Tip de zeu suprem creator care şi-a abandonat opera, retrăgându-se în cer şi nemaipăstrând relaţii cu lumea creată. Deus otiosus e traductibil prin zeu care se odihneşte, zeu neutral, zeu care nu participă la treburile lumii. Unele mituri explică acest abandon prin depărtarea forţată a cerului de pământ, altele prin întreruperea comunicaţiilor pământului cu cerul.

Dii otiosi se întâlnesc mai ales în mitologiile primitive. Zeul Numbakulla (tribul australian arunta) dispare definitiv după creaţie. Zeul Malengfung (tribul kai, Noua Guinee), după crearea universului, adoarme la marginea lui, însă vremelnic. La fel dispar zeii africani Olorun şi Nyamye. În Africa se întâlnesc şi forme intermediare, clasificate de mitologi în: deus obsconditus (zeul ascuns), deus remoticus (zeul îndepărtat), deus incertus (zeul incert, de fapt, nevăzut).

O definiţie in situ găsim la tribul sudafrican aniamba, explicând şi raporturile dintre oameni şi zeii retraşi: zeul principal al tribului e socotit un zeu egosit, care trândăveşte, abandonând lumea pe care a creat-o. De aici, unii cercetători numesc pe orice deus otiosus "zeu obosit".

Cauzele culturale sunt complexe; în acest sens, există o sugestie biblică (V.T., Iezechil IX, 9-10): "...ei zic: Yahweh a părăsit ţara! şi - Yahweh nu vede! Dar ochii mei vor fi necruţători, nici nu voi avea milă". În aceste cuvinte, atribuite chiar lui Yahweh, e cu putinţă să fie o polemică doctrinară de emanaţie rabinică împotriva opiniei populare că Yahweh a devenit fie un Deus otiosus, fie un deus remotus, care periclita însăşi dogma ominiprezenţei de fiece clipă, în viaţa integrală a evreilor, a lui Yahweh.

Noţiunea deus otiosus trebuie înţeleasă complex, întrucât sugerează o anume diversitate de credinţe populare: un deus otiosus e un zeu trândav, nepăsător, neutru, care, retrăgându-se în cer şi nemaipăstrând relaţiile iniţiale cu lumea creată de el devine nefolositor propriei lui opere. Supra impresiunile teologice din miturile despre deus otiosus explică pentru credincioşi fenomenul (emanând chiar de la aceiaşi credincioşi) diferit: fie abandonul e pricinuit de îndepărtarea cerului de pământ sau de întreruperea comunicaţiilor cer - pământ, fie în zeul creator apare oboseala rezultată din efortul creaţiei.

Mircea Eliade remarcă, drept caracteristică zeilor uranieni, condiţia de zei retraşi, întrucât omul primitiv îi uită lesne: "asprimile existenţei îi constrâng să privească mai ales spre pământ, decât spre cer" (Tratat de istoria religiilor, 1949).

Formula religioasă de deus otiosus (absconditus, remotus şi mai ales incertus), născută din îndoiala mistică a omului asaltat de mediul natural şi social, poate fi interpretată nu ca o contestare directă a zeului în sine (el păstrând absent doar din aria imediată) ci. aşa cum socotea şi Lucretius, ca o afirmare a dezinteresului zeilor de destinul fenomenal al lumii.

Fenomen de intelect, ideea de deus otiosus este un pas iniţial spre un ateism deductiv.

Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, ed. Albatros, 1983, pag. 162-163

16 comentarii:

  1. Deci, eu sunt deus otiosus.
    Vei cere argumentarea care-i aici:
    http://zambind.blogspot.com/2011/03/nicu-alifantis-ploaie-in-luna-lui-marte.html

    Paşte fericit!

    RăspundețiȘtergere
  2. "Un drum lung de seară te aşteaptă în această primăvară..." ar suna o interpretare la cele scrise de tine. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. :))!
    Personajul se ştie demiurg, crede că a creat întreaga lume, crede că i-a impus lui Ovidiu să scrie Metamorfozele şi a stat la gâtu-i cu un briceag, să nu i se strice acoperirea, să îndemne la politeism, să scrie cum că zeii mor de nu mai crezi în ei, deşi pentru el e contrar...
    A creat mai întâi lumea, apoi a lăsat-o aşa.
    Acum a venit să nveţe să iubească, deşi nu-i pasă întru totu de ei...

    RăspundețiȘtergere
  4. Nietzsche a scris "Asa grăit-a Zarathustra"; ceva în felul în care oamenii pricep (!) ce se întâmplă cu zeii în lumea lor, fiind un exemplu doar. Dar de cele mai multe ori se ia totul de-a gata, fără a pricepe că schimbarea a venit demult şi că omul trebuie să gândească şi să fie altfel.

    Am înţeles nuanţarea ta. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Bine, rămâne să nu fie deus otiosus, ai argumente mai solide...

    RăspundețiȘtergere
  6. Lăsînd zeii şi ale lor interpretări,Hristos a înviat!

    RăspundețiȘtergere
  7. Şi totuşi, cât de departe este cerul de pământ...

    RăspundețiȘtergere
  8. Pentru fiecare în parte se stabileşte înălţimea, unii spun că cerul este aproape, alţi habar n-au unde este; în toate acestea dimensiunea de fapt nu contează, mai degrabă conştiinţa.

    RăspundețiȘtergere
  9. Dar eu nu am zis: cât de departe este cerul de noi... :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Aşa este, dar noi suntem aici pe pământ, una cu pământul, mai ales că din el venim şi tot în el ajungem.

    RăspundețiȘtergere
  11. Păi nu ştiu ce să zic... mai înainte ne identificai cu conştiinţa, acum cu materia... :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Personal n-am reuşit să despart conştiinţa de materie sau materia de conştiinţă, poate unii ştiu secretul şi nu vor să ni-l spună. :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Înseamnă că tu priveşti dintr-o zonă mai înaltă. Eu priveam de jos în sus.

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc