duminică, 17 aprilie 2011

The Fountain - Fontis - Fântâna



În mijlocul oraşului este Fântâna, nu despre istoricul ei scriu, nici despre peştii care par că sar spre mijlocul ei, scriu despre Fântână ca obiect de studiu, de hrană spirituală, de sete de cunoaştere, de dinamică, de universalitate.

Anticii au dus Fântâna de la supravieţuire la arhitectură, de la orizontală la verticală, de la oracol la filosofie; apa s-a recreat prin dinamica jetului, dorinţă supremă de potenţă, de vigoare. Apa rece este cea care îngheaţă, care dă tăria corpului uman de-a fi încordat; numai privind cum apa vertical ţâşneşte pot spune că întineresc.

Lumea apatică se plimbă, fântâna cântă stins, zgomotul copiilor şi al porumbeilor o transformă în murmur. Cântecul ei aduce aminte şi chiar îţi spune despre pietre, despre cele mai mari pietre pe care ea le-a văzut vreodată şi saltă jetul arătându-ţi mărimea pietrei, apoi altul, altul într-o succesivitate de neoprit a marilor pietre văzute. Să fii piatră şi să fii udat de apă, tu ca fiinţă, apoi să te usuci la soare şi iar să fii udat şi tot aşa: ai stat lângă o fântână.

Poate că lipsa setei îi face pe oameni să nu mai privească Fântâna ca ceva ce le potoleşte setea, poate că monotonia şi plictiseala vieţii, îi face pe oameni să nu-i mai asculte murmurul, să uite divinaţia proprie, credinţa unui viitor, lipsa de destin în felul de-a trăi fericit viaţa. Fântâna cântă în înţelesul copiilor şi cu cât sunt mai mici cu atât sunt mai atraşi de ea, ei şi porumbeii.

Lipsa ideii de fântână, de arteziană, de jet precum am scris, această lipsă în mintea bărbatului, îl duce la impotenţă, căci prin asta uită de femeie. Am fotografiat fântâna în toată potenţa pe care soarele de primăvară, soare ce face să renască totul, soare de orele prânzului, soare de zenit, putea să hrănească cu lumină, cu multă lumină apa. Şi prea puţin poate lumina, cea care străpunge apa, aici se vede.

18 comentarii:

  1. pune-ţi o poză să văd dacă ai moacă de scriitor...

    RăspundețiȘtergere
  2. nu am, deci poza nu este necesară :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Mulţumesc, acum chiar mă gândeam dacă nu cumva Gif-ul (imaginea mişcătoare), nu este cea care dă frumuseţe postării?! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. imi place felinarul...
    e ca acolo dar parca nu ar fi de acolo...

    RăspundețiȘtergere
  5. bună observaţie! :)

    mie îmi place şi perechea care trece pe acolo!

    RăspundețiȘtergere
  6. i-am vazut...sunt firesti...imi plac atingerile firesti...

    interesanta ideea ta cu fantanile...
    daca as fi Freud ceea ce evident ca nu sunt :D as spune ca ai multa imaginatie...dar ea nu este canalizata intr-o directie...as mai spune ca nu cauti admiratie dar nici nu-ti place sa treci neobservat :)

    nu ma lua in seama...ma jucam :))

    RăspundețiȘtergere
  7. Presupun că trebuie să scriu altfel decât ceilalţi, această presupunere mă trimite în a arăta că mai există şi altceva ce trece pe lângă noi, de cele mai multe ori, neobservabil!

    :)

    RăspundețiȘtergere
  8. ...ŞI gif-ul dă frumuseţe postării.
    Susţin afirmaţia pe care am făcut-o în comentariul precedent, chiar dacă spui că n-ai moacă de scriitor.
    :))

    RăspundețiȘtergere
  9. :) încerc să mă menţin bine!
    cred că de la scris se trage...

    RăspundețiȘtergere
  10. :)
    Înţeleg.
    Scrisul e un fel de elixir?
    Da, ai dreptate, ar putea fi prin satisfacţia pe care o oferă.

    Dacă n-aş scrie, aş vorbi...cred(?!). Iar aceasta ar fi o alternativă neplăcută. Pentru mine, în primul rând. Cine să mă asculte şi cât? Iar solilocviul o avea el virtuţile sale, însă practicat peste măsură ajunge sperie vecinii.
    Mai bine scriu!
    :))
    App, cum arată o "moacă de scriitor"?

    RăspundețiȘtergere
  11. Cred că scrisul induce starea de hedonism ştiind că vei fi citit!

    Cum arată o moacă de scriitor?!
    Habar n-am!

    :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Da. În cazul fericit.
    :)
    Sau doar te foloseşti de funcţia cathartică a scrisului.

    Mai bine! Aş fi fost tentată să verific la oglindă dacă există ceva asemănări cu moaca personală.

    RăspundețiȘtergere
  13. Doar o amintire care provine de la faptul că îmi amintesc îmi duce scrisul mai departe.

    Poate "catharsis" este prea mult!

    În oglindă se pot vedea chiar multe.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  14. E frumos să ai amintiri care merită evocate. Ceea ce scriu eu este produsul imaginaţiei cam 90%.

    Nu, nu neapărat!
    :)
    Mă refer la catharsis în sens artistic, ca funcţie ce permite descătuşarea unor emoţii şi exprimarea lor în scris.

    "Oglindă, oglinjoară, cine-i cel mai mare scriitor din ţară?"
    Răspunsul ei: o puzderie de cioburi.
    :)
    (am glumit!)

    RăspundețiȘtergere
  15. Frumos le-ai mai "inaltat" pe toate aici: potenta, femeia, copiii. Plus satisfactia cunoasterii adusa langa satisfactia estetica.

    Urmeaza deşertul şi camila, da? :)

    RăspundețiȘtergere
  16. @Blue Freedom
    Eu chiar mă refeream la amintirea celor de dinaintea mea, la ceea ce eu scriu datorită lor, totul în jurul nostru există datorită celor de dinaintea noastră, este un inconştient colectiv (ideea aparţine lui G.W.Jung)

    RăspundețiȘtergere
  17. @Liviu
    Azi, căci deja este 20 ale lunii aprilie, ţi-am rezervat o surpriză, că mai pun acolo "deşertul şi cămila" ce mai contează! :)

    P.S.
    "Locul unde s-a tăvălit calul".

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc