Am prins secolul în care maturii doresc să trăiască în locul copiilor.
Oameni, care au râvnit copii fiind la vreun trenuleţ electric sau la vreo păpuşă de porţelan, acum retrăiesc în imaginea celor mai mici din jurul lor acelaşi momente. Chiar neavând copii, în vitrina lor, stă jucăria mult visată. Dar copilul nu mai are un punct de vedere (point of view), căci adultul ştie mai bine, ştie şi unde îl doare când a căzut, îi ştie dorinţa şi de aceea copilul nu mai are nevoie de ea. Dacă plânge, ceea ce este foarte grav pentru adult, plânsul semnifică de fapt durerea adultului şi cel mare o ştie foarte bine. Copilul nu mai are nevoie să-şi caute sensurile, să se rătăcească în ceața cunoașterii, copilul trebuie să devină lider, să conducă (nu pe el) - pe alții.
Astăzi, educația de acasă, această maledicție părintească (malediction) nu mai are nici o legătură cu bunul simț, de tot ceea ce ține de observare, de stare de prostrație, pe care copiii o au și o determină de fiecare dată atunci când se doresc a fi liberi. Acasă educația primară nu mai există, poate doar vreo cucoană aleasă ce-i mai sperie din când în când. Copilul nu are voie să fie speriat, traume grele se pot abătea asupra lui. Copilul nu are voie să viseze, mai ales coșmaruri, visează adultul în locul lui. Visează cum el copil primește și pricepe imediat toate sensurile acestor lumi, la școală are nota maximă pe linie, este eminent în școala superioară... apoi se trezește. Măcar copilul meu să poată, dacă eu nu am putut, gândește dis-de-dimineață mediocrul intelectual format atât de repede în a fi ceea nu este și poate nici măcar copilul său să nu poate fi.
Așa este, se întâmplă frecvent. Văd foarte des în jurul meu exemplul devenit tipic pentru familia formată în regimul "democratic" al ultimelor două decenii. Părinții (sau bonele) își târăsc copiii la o mie de cursuri, de limbi străine (pe care și-ar fi dorit ei înșiși să le cunoască), sporturi, dansuri (tot ce și-ar fi dorit să fi făcut altfel decât pe la activitățile pionierești de odinioară), totul într-o goană interminabilă. Cea mai grotescă formă a educației de azi nu este însă aceasta, fiindcă oricât i-ar plăcea de puțin copilului cursul de limbi străine sau sportul, cred că un câștig apare, cumva aici. Cea mai grotescă formă este "recompensa" dată copilului prin lucruri, obiecte adică, într-un fel meschin, fie pentru a umple absența părinților, prea ocupați să fie prezenți în viața copiilor, fie pentru a umple golurile din propria copilărie ... În asemenea condiții, sensul este cu siguranță deviat, iar mediocritatea rămâne la ea acasă.
RăspundețiȘtergereN-ați ratat deloc (sensul săgeții), un cuvânt din partea mea -în privința celor enunțate de dumneavoastră, ar vărsa paharul!
RăspundețiȘtergereCâte puncte pe „i” (punem noi); copii, copiii... :)