Din stâlp se năștea curcubeul -mit contemporan

În fața palatului neterminat, cuceritorii, cei care au pătruns primii în curtea interioară, au văzut curcubeul. Soarele era apucat de apus, marea umbrelă strânsă, mimoza închisă, portdrapelul fără steag, lucarna privită. Atunci parcă din stâlp -cred că printr-un mănunchi de frunze, răsări curcubeul. Trebuie să știm că datorită irizării ionice, curcubeul răsare asemeni soarelui, lumina astrului dă naștere entuziasmului color.

Doi nori asemeni unor nave extraterestre tăiară panglica, copiii năvăliră în curte, din cauza strigătului lor, curcubeul se ascunse în înaltul unor nori opaci. Soarele apunea în continuare, liniștea așteptată din cauza unei ploi iminente se făcea simțită, copiii-cuceritori chemați în casă, strada scufundată-n întuneric, lume tot mai puțină.

În fața palatului neterminat, curcubeul își strânse culorile, decoloră cerul cu nori, spuse noapte-bună mimozei, umbrelei și stâlpului izbit de soare, stâlp în care a stat ascuns toată vara secetoasă. Acum va putea migra spre țări ploioase. Este firesc, tot ceea ce pare atât de firesc, pentru om, cel nefiresc, pare o lungă așteptare, cea a culorilor, a libertății, a verii, a nisipului și a apei. Vine iarna monocoloră, a albului etern parcă, de aceea cele mai frumoase sărbători -la noi, sunt iarna și toate acestea din cauza unui curcubeu, dacă vreți să știți asta.