Acta diurna - primul ziar

Acta diurna

≪ Caesar este considerat fondatorul primului „ziar”. Suetoniu arată că unul din primele lui acte a fost de a stabili ca procesele verbale ale ședințelor senatului să fie redactate și publicate : Instituit ut senatus confierent et publicarentur. Pînă atunci toate dezbaterile senatului erau secrete și publicul nu putea să afle ceea ce se discute în curie. În scopul micșorării autorității senatului și înlăturării misterului care îl făcea temut, Caesar a decis, în perioada consulatului său, ca unul dintre senatorii tineri, de regulă un fost cvestor, învrednicit cu funcția de secretar, să redacteze darea de seamă și să o afișeze zilnic într-un loc central, unde se afișau și legile. În felul acesta, Caesar izbutea să modeleze opinia publică, opinia din Roma, cea care avea greutate, deoarece capitala alegea magistrații și hotăra treburile importante ale statului.

Apariția acestor acta diurna a avut efect neașteptat și cu mult mai mare decît cel sperat de Caesar. Oameni de carte, strămoșii jurnaliștilor de azi, strîngeau aceste noutăți, le transcriau și le trimiteau în provincii, odată cu comentariile personale: comentarium rerum Urbanorum. S-a păstrat o scrisoare adresată lui Cicero de către Caelius, în care se arată următoarele: „Vei găsi aici opiniile susținute în senat. Cît despre celelalte, citește ce te va interesa și lasă deoparte mulțimea articolelor privitoare la actorii fluierați, la înmormîntări și la alte fleacuri. În definitiv, vei găsi multe informații utile”.

Detaliile indiscrete, comentariile care divulgau scopurile personale urmărite de unii senatori stîrneau scandaluri și nemulțumiri. Spre a da o satisfacție aristocrației, Augustus a oprit publicarea dărilor de seamă cu privire la ședințele senatului și a restituit secretul acestui aparat central al statului roman. Din acest moment, jurnalul a căpătat un alt caracter și întreaga atenție s-a îndreptat asupra studiului social al moravurilor, al confruntărilor politice, al intrigilor de culise. Un jurnal roman conținea o parte oficială, alcătuită din decretele magistraților, scrisorile și discursurile împăratului, fragmente din dezbaterile senatului (deci o selecție), apoi știri de la curtea imperială, ceremonii, lista persoanelor primite de împărat la palatul de pe Palatin. Cum nu numai împăratul avea o „curte”, ci și alte persoane din anturajul sau familia sa, acestea imitau obiceiurile Caesarului și emiteau ele însele jurnale cu informații menite să creeze ori să distrugă reputații.

S-ar putea afirma că acta diurna au alcătuit prima arhivă pentru istoricii de mai tîrziu. Toți scriitorii romani au cercetat și folosit sursele scrise, Pliniu cel Bătrîn colecționînd fapte diverse și informații lapidare, pe care apoi le dezvolta și comenta. Din aceste izvoare s-a observat cît de dese erau divorțurile la Roma și s-au putut întocmi ulterior studii statistice. O seamă de romani se foloseau de mijloacele publicitare pentru a-și menține sau crea o faimă în capitala imperiului și în provincii, iar uneori - ca Seneca - nu țineau defel să se vorbească doar despre faptele lor bune. Cicero, Pliniu cel Tînăr, Symmachus au lăsat mărturii privind interesul dar și disprețul pentru presă, văzîndu-i utilitatea în difuzarea informațiilor și crearea opiniei publice, dar și deficiențele, răspîndind uneori zvonuri false.

Tirajele gazetelor romane nu erau mari. De la Pliniu se știe că unele numere se răspîndeau în tot imperiul, într-o mie de exemplare. Statul exercita asupra jurnalelor un control sever. O caracterizare a jurnalului avea să fie dată de Tacit, care scrie în Analele sale: „demnitatea poporului roman cere ca în istoria lui să nu fie cuprinse decît faptele mari, cele mici să fie lăsate jurnalelor.” ≫

Josif Constantin Drăgan, Mileniul imperial al Daciei, ed. Științifică și enciclopedică, 1986, pag.73-74.