Norma de carne sau de carte?

Din reclama Metro pe această lună

lui Șerban Tomșa

Shylock ca beneficiar al unui contract oneros vrea o livră de carne din trupul lui Antonio, împrumutatul. Shakespeare readuce în teatrul său tema descompunerii. În piesa sa, „Neguțătorul din Veneția”, povestește o întâmplare care pare banală. Pentru a nu fi atât de direct și ermetic totodată, plasează acțiunea la Veneția, un Corint feudal pentru vremea sa. Dar niciunde nu se vede, și mulți nu cred asta, în felul în care Antonio a încheiat contractul de împrumut -gajul fiind livra de carne din trupul său, că Antonio de fapt s-a metamorfozat într-o vită. Vită la propriu, dar și la figurat. Vită, căci nu gândești (dar vai ce frumos ești) și vită pentru că nu ai ajuns atât de jos (moral), încât să ajungi la mezat.

Piesa pomenită se poate vedea într-o versiune cinematografică extraordinară în regia lui Michael Radford, The Merchant of Venice. Un om care s-a ocupat să ni-l amintească pe Regele Lear și pe Pablo Neruda, a fost și prin 1984, mai ales a stat un timp în camera 101.

Astăzi, am fost invitat (prin reclama poștală), să vin repede, că este ieftin, mai ieftin decât ceafa de porc, să cumpăr un kilogram de carte. Alăturarea standardului internațional de greutate cu cartea nu-mi este nouă. Posturi de radio și televiziune au emis-o ani de-a rândul. Subiectul a fost ocolit în mintea mea, orice propagandă vizuală sau auditivă are gradul ei de relativitate; până când ea devine scrisă, parcă legiferată, chiar și dacă a fost scrisă pe un bilet de tramvai sau autobuz, sau chiar cu ruj pe-un șervețel (asta deja nu-mi mai aparține).

Cartea, în felul ei, nu se poate cântări, nici creierul uman nu se poate, aproximațiile s-au făcut pe cadavre, toată transpirația electrică a neuronilor a lipsit atunci. Știu că oamenii când mor, se lasă așa, brusc și dintr-o dată în sicriul care le devine povară. Dar ei devin mai ușori și vor deveni și mai ușori, până când vor dispărea.

Din trupul spiritual al unui scriitor s-a smuls o carte și s-a cântărit, hârtia și-a spus densitatea, poate fi mai ușoară sau mai grea. În urma acestui efort, scriitorul, fie că este în viață sau nu, suferă, suferă și memoria lui; a ajuns la kilogram.

Poate că greșesc, poate că sunt cărți care merită a fi cântărite. Cartea de fapt a ajuns și ea un spectacol. Sunt cărți -denumirea le conjură pe toate, care apar și dispar, care sunt cântărite și care nu. Îmi este greu acum să definesc drepturile cărților, atunci când cele ale omului au ajuns la cântar.

Am întâlnit oameni care iubesc nespus de mult cărțile, îmi vine să-i cântăresc! Ce-am ajuns! Îmi vine să cântăresc și jucăriile, cât de rău am ajuns.