În lungul șir al mileniilor pe care oamenii l-au desăvârșit prin ocuparea acestui pământ, foarte puțini au înțeles că aerul -mediul în care ne mișcăm și viețuim, și lumina -mediul în care vedem și cunoaștem, sunt intangibile. Unii numesc lumina; foc și au partea lor aristotelică de adevăr, creștinismul a luat lumina prometeică (câștigată greu) și a returnat-o zeilor, mai ales Zeului, aici neoplatonismul s-a impus.
Aerul, constantă de adevăr a vieții, a devenit forma de libertate. Pentru a fi ferit, bolnavul în evul mediu era țintuit în camere neaerisite și lipsite de lumină, se credea astfel, că duhurile rele nu puteau ajunge la el. Ha! Mitul cu Zeul preschimbat în ploaia de aur ce a pătruns în iatacul prințesei era sigur necunoscut.
Astăzi, obiceiul de a construi case lipsite de aer și lumină dăinuie. Ferestre largi acoperă zidurile, instalațiile de climatizare prin tubulaturi strălucesc lipite de tavane, uneori ascunse, atunci fac ca volumele să fie micșorate, aerul irespirabil, un televizor plasmatic dă lumină acolo unde nu este aceasta. Omul, înghesuit de fapt, pretinde că trăiește în confortul ideal. Afară, frunzele, înainte de a respira ultima dată, devin transparente, este efortul lor de a arăta libertatea.
Dacă ne-am măsura libertatea în minute petrecute în aer liber și în lumină liberă, ne-am speria de propria sclavie. Omul modern trudește zilnic pentru a-și spori sclavia.
RăspundețiȘtergereFotografia are în ea "emoție de toamnă".
Vă rog citiți tot cu emoție și următoarea postare, considerați că am copiat-o pentru dumneavoastră, dar în același timp doresc și un comentariu pe măsură!
RăspundețiȘtergere:)