Emoția

Oamenii trăiesc cu emoție, dar educația îi face să o ignore, de aceea vorba aceea; să plângi unde nu te vede nimeni, ascunde cel mai crud sentiment uman: singurătatea.

Îndrumarea spre ascunziș, spre cotlonul singular, spre locul unde îți desăvârșești singurătatea este cea mai falsă trimitere a unei educații.

Fetița -în participarea sa la concurs, nu poate; emoția o cuprinde și în același timp o transformă în starea primară a umanului, aceea ce de fapt noi toți suntem: o emoție perpetuă. Fetița nu poate să ducă, nici măcar să înceapă, ceea ce a învățat într-un sport ce se pare că cere multă perfecțiune. Dar emoția ce răbufnește în plânset nu este întruchiparea neputinței, este forma de coabitare a spiritului casant în corpul fragil. Fetița plânge pentru că este ceea ce este, nepregătită cu ea însăși și asta nimeni nu te învață.

Peste ani, copilul-om ajunge omul-copil, ce tragedie, ce pierdere, câte emoții vor fi uzate sub masca vanității, a orgoliului, a minciunii, noi toți am trecut prin asta; ce pierdere!