Greierele și Furnica de Somerset Maugham

Somerset Maugham

          Cînd eram copil, mă puneau să învăţ pe de rost unele fabule de La Fontaine şi-mi explicau cu multă grijă morala fiecăreia. Printre cele învățate era și „Greierele și Furnica”, destinată să le transmită tinerilor lecţia folositoare că într-o lume imperfectă hărnicia e răsplătită iar neseriozitatea pedepsită. În această fabulă admirabilă (îmi cer scuze prentru reproducerea unui lucru presupus în mod politicos, dar inexact, a fi știut de toată lumea) furnica trudește o vară întreagă ca să-și umple cămara pentru iarnă, pe cînd greierele șade pe un fir de iarbă și cîntă la soare. Iarna vine și furnica are tot ce-i trebuie, pe cînd cămara greierelui e goală. Drept care el se duce la furnică și-i cerșește puțină mîncare, iar atunci furnica îi dă răspunsul clasic:

          - Dar ce-ai făcut toată vara?

          - Să nu vă fie cu supărare, am cîntat. Am cîntat toată ziua și toată noaptea.

          - Ai cîntat? Păi atunci du-te și dansează. 

          N-aș zice că din pricina firii mele perverse, ci mai degrabă din pricina frivolității minții mele de copil - lipsită de simț etic - dar în orice caz niciodată n-am fost în stare să mă împac cu această lecție. Simpatia mea îl înconjura întotdeauna pe greier și vreme îndelungată și multă vreme, ori de cîte ori întîlneam o furnică nu mă puteam opri s-o calc în picioare. În acest chip sumar (și pe deplin omenesc, după cum mi-am dat seama ulterior), încercam să-mi exprim dezaprobarea față de prudența și înțelepciunea cu care se laudă oamenii.

          Fabula mi-a revenit fără voia mea în minte deunăzi cînd l-am văzut pe George Ramsay luîndu-și de unul singur prînzul la un restaurant. În viața mea n-am văzut un om cu o expresie mai mohorîtă. Tot timpul privea în gol. Avea aerul că pe umerii lui apasă copleșitor povara întregii lumi. Mi s-a făcut milă de el: Din capul locului am bănuit că iar îi dă de furcă prăpăditul de frate-său. M-am apropiat de el și i-am întins mîna.

          - Ce mai faci? l-am întrebat.

          - Nu prea bine.

          - Iar ai pățit ceva din cauza lui Tom?

          A oftat:

          - Da, iar mi-a făcut Tom bucata.

          - De ce nu încerci să te descotorosești de el? Ai făcut pentru el tot ce ce putea face. Bănuiesc că între timp ți-ai dat seama că e un caz disperat.

          Presupun că în fiecare familie există cîte o oaie neagră. Pentru familia lui, Tom era o tortură cumplită de cel puțin 20 de ani. Debutase în afaceri, se căsătorise și avea doi copii. Familia Ramsay era foarte onorabilă și nimeni n-ar fi avut vreun motiv să presupună că Tom Ramsay n-o să facă o carieră frumoasă și onestă. Dar într-o bună zi, fără nici un fel de semn de prevenire, dădu de veste că nu-i place să muncească și că nu e potrivit pentru viața conjugală. Băiatul vroia să se distreze. Refuză să asculte de sfatul și îndemnul cuiva. Își părăsi și nevasta și biroul. Avea ceva bănuți  puși de o parte și petrecu doi ani fericiți în diverse capitale ale Europei. Din cînd în cînd rudele mai auzeau ce face și erau profund șocate. De distrat nu încape îndoială că se distra foarte bine. Neamurile tot clătinau din cap şi se întrebau ce-o să se întîmple cînd o să ajungă la fundul sacului. Curînd aflară: trăia din împrumuturi.

          Era om fermecător şi lipsit de scrupule. N-am cunoscut vreun alt om căruia să-ți vină mai greu să-i refuzi un împrumut. Scotea un venit constant de pe urma prietenilor și era omul care-și făcea cel mai ușor prieteni. Dar întotdeauna spunea că banii cheltuiți pe necesitățile vieții sînt o mare plictiseală. Numai banii dați pe lux erau cheltuiți agreabil. Pentru aceștia se bizuia pe fratele său George, dar fără a-și irosi pe el farmecul personal. George era un om respectabil. De vreo două ori căzu în cursa făgăduielilor de îndreptare ale lui Tom și-i avansă niște sume considerabile ca să se relanseze în afaceri. Cu banii astfel obținuți, Tom își cumpără un automobil și niște bijuterii foarte frumoase. Dar cînd împrejurările îl siliră pe George să înțeleagă că frate-său n-are cîtuși de puțin de gând să se potolească, și să devină om așezat, și se spălă pe mîini de el, Tom  - fără cea mai mică remușcare - începu să-l șantajeze. Chipurile nu era deloc agreabil pentru un avocat cu renume să-și vadă fratele angajat vainburș la restaurantul său preferat sau să-l găsească făcînd pe șoferul de taxi în fața clubului său elegant. Tom spunea că servitul băuturilor la bar și conducerea mașinilor de piață reprezintă ocupații foarte decente, dar dacă George l-ar împrumuta cu vreo cîteva sute de lire n-ar avea nimic împotrivă să renunțe la o asemenea profesie pentru a salva onoarea familiei. Și George îi plăti banii.

          Odată Tom era cît pe-aici să intre la închisoare. George fu groaznic de tulburat. Cercetă toate dedesubturile acelei afaceri. Într-adevăr, de data aceasta Tom mersese prea departe. Și în trecut se mai dovedise zăpăcit, nechibzuit și egoist, dar pînă atunci nu făcuse nici un lucru de-a dreptul necinstit - cuvînt prin care George vroia să spună ilegal; dar dacă era pus sub urmărire penală, avea să fie condamnat cu siguranță. Ei bine, cine ar putea să-l lase pe unicul său frate să meargă la închisoare?

          Individul pe care-l înșelase Tom, un anume Cronshaw, avea o fire răzbunătoare. Era absolut hotărît să aducă tărășenia în fața Tribunalului; spunea că Tom e un ticălos și trebuie pedepsit. Rezolvarea problemei îi ceru lui George nenumărate eforturi și o cheltuială de cinci sute de lire. Niciodată nu l-am văzut mai turbat ca atunci cînd a auzit că Tom a plecat la Monte Carlo împreună cu Cronshaw, imediat după ce acesta din urmă a încasat cecul. Au petrecut acolo o lună încîntătoare.

          Vreme de douăzeci de ani Tom a jucat la curse și la ruletă, a cochetat cu fetele cele mai drăguțe, a dansat și a mîncat în localurile cele mai scumpe și s-a îmbrăcat splendid. Totdeauna arăta ca scos din cutie. Cu toate că împlinise 46 de ani, nu-i dădeai nici 35. Era extrem de amuzant în societate și cu toate că știai bine că-i un om de nimic, îți făcea plăcere să stai de vorbă cu el. De o jovialitate și o veselie nedezmințite, avea un șarm incredibil. N-am obiectat niciodată la contribuțiile pe care le percepea de la mine pentru nevoile existenței sale. Și oricînd îi împrumutam cincizeci de dolari aveam sentimentul că eu îi sunt dator. Tom Ramsay cunoștea pe toată lumea și toată lumea îl știa pe Tom Ramsay. Nu-l puteai aproba în ceea ce face, dar nici nu puteai să nu-l simpatizezi.

          Bietul George, doar cu un an mai mare decît nepricopsitul de frate-său părea trecut bine de șaizeci de ani. De un sfert de secol nu-și îngăduise în niciun an mai mult de două săptămîni de concediu. Zi de zi venea la birou exact la 9,30 și nu pleca niciodată înainte de 6 după-amiaza. Era cinstit, harnic și merituos. Avea o nevastă bună, pe care n-o înșelase vreodată nici măcar în vis, și patru fiice față de care se dovedise un tată excelent. Deviza lui era să economisească o treime din cîștiguri și-și făcea planul ca la vîrsta de 55 de ani să se retragă la o căsuță de țară, unde proiecta să se ocupe de grădinărit și să joace golf. În viața lui nu exista nici o pată. Se bucura că îmbătrînește și Tom odată cu el. Frecîndu-și mîinile, zicea:

          Ei da, cît a fost tînăr și chipeș, toate bune, dar nu e decît cu un an mai mic ca mine. Peste patru ani o să împlinească și el o jumătate de veac. Atunci n-o să mai aibă o viață chiar așa ușoară. Eu unul o să strîng treizeci de mii de lire pînă împlinesc 50 de ani. De un sfert de veac tot spun că Tom o să ajungă la lada cu gunoi a societății. Să vedem dacă o să-i mai placă și cînd o s-o ajungă acolo. Să vedem dacă e mai rentabil să muncești decît să trîndăvești.

          Bietul George! Nu puteam decît să-l compătimesc. Iar acum, așezîndu-mă lîngă el la masă, mă întrebam ce ticăloșie cruntă o mai fi făcut Tom. În mod evident, George era întors pe dos.

          Și ce s-a mai întîmplat? m-a întrebat.

          Îmi oțeleam voința ca să primesc cea mai rea veste cu putință. Mă temeam că Tom a încăput în cele din urmă pe mîinile poliției. George făcea eforturi disperate ca să-și poată aduna cuvintele să-mi vorbească.

          - Sper că n-ai să negi că toată viața am fost muncitor, onorabil cumsecade și corect. După o viață de trudă și economie, abia aștept să mă pensionez, bizuindu-mă pe venitul modest adus de titlurile și obligațiile adunate cu grijă. Întotdeauna mi-am făcut datoria în situația pe care a binevoit providența să mi-o atribuie.

          - Adevărat.

          - Și iarăși nu poți să negi că Tom a fost o pușlama leneșă și necinstită, o secătură dezmățată. Dacă ar exista dreptate pe lumea asta, ar trebui să fie băgat într-un azil de muncă.

          - Adevărat.

          George se împurpură la față.

          - Ei bine, acum cîteva săptămîni s-a logodit cu o femeie care ar fi putut ușor să-i fie mamă. Iar acum, aia a murit și i-a lăsat moștenire toată averea. O jumătate de milion de lire, un iaht, o casă la Londra și o casă la țară.

          George Ramsay trînti cu pumnul în masă.

          - E nedrept, ascultă-mă pe mine, e nedrept! Să fiu al dracului dacă asta e dreptate!

          Nu m-am putut stăpîni. Am izbucnit într-un hohot de rîs, fără să-mi iau ochii de la fața mînioasă a lui George. M-am răsturnat pe spate, gata să cad cu scaun cu tot. George nu m-a mai iertat de atunci. În schimb Tom mă invită adesea la niște mese excelente în casa lui încîntătoare din cartierul londonez Mayfair și dacă din cînd în cînd mai împrumută de la mine vreo sumă neînsemnată, o face pur și simplu din obișnuință. Niciodată nu-mi cere mai mult de o liră.

din Almanahul României literare 1984, pag.225-227, traducere de Andrei Bantaș