Suetonius și libertatea de a scrie

http://ro.wikipedia.org/wiki/Iulius_Cezar

Chiar și într-o democrație sclavagistă precum cea a Romei antice -mai ales în timpul Republicii, părerile și chiar calomniile făceau parte din distracția populară fără ca cineva să atenteze la libertatea de expresie așa cum s-a întâmplat -precum știm, mai târziu. Merită să transcriem câteva din pasajele scrise de Suetoniu despre Caesar, despre primul Părinte al Patriei (Pater Patriae) cum a fost elogiat acesta de către Senat și popor.

≪XLVII Se zice că s-a dus în Britania ca să găsească perle și că le constata mărimea și greutatea cîntărindu-le în mînă din cînd în cînd. Căuta cu pasiune pietre prețioase, vase de aur sau argint, statui și tablouri de artă antică.
  Plătea pe sclavii tineri și mai îngrijiți cu prețuri imense, de-i era și lui rușine, încît oprea să se treacă aceste sume în registre.

  XLVIII În provincii, dădea întotdeauna două feluri de mese: unele pentru soldați și pentru oameni de rînd, iar altele pentru magistrați și pentru oameni de bună condiție ai provinciilor. Supraveghea disciplina casei cu grijă și severitate, în lucrurile mici ca și în cele mari. De aceea a pus în obezi pe brutar, fiindcă a servit oaspeților altă pîine decît lui și a pedepsit cu moartea pe un libert foarte apreciat, pentru adulter cu soția unui cavaler, deși nimeni nu făcu vreo plîngere.

  XLIX Moralitatea lui n-a fost atinsă decît de legăturile cu Nicomede, o rușine totuși permanentă și gravă, care l-a expus batjocurii tuturor. Las la o parte versurile foarte cunoscute ale lui Caius Licinus:

                      Tot ce Bithynia și iubitul lui Caesar
                          A avut vreodată... [Nicomede era regele Bythiniei n.m.]

  Las la o parte și discursurile lui Dolabella și ale lui Curio tatăl, în care Dolabella îl numea rivala reginei şi scîndura interioară a lecticii regale, iar Curio îi zicea grajdul lui Nicomede şi prostituata Bithyniei. Trec și peste edictele lui Bibulus, în care dădea colegului său [Bibulus era coleg de consulat cu Caesar, pe vremea Republicii, Roma avea doi consuli numiți anual n.m.] titlul de regina Bithyniei, care a iubit întîi un rege și acum iubește regalitatea [Caesar va ajunge dictator pe viață, numit de Senatul Roman n.m.]. În același timp, după cum povestește Marcus Brutus, un oarecare Octavianus, care vorbea foarte liber, din cauză că nu era în toate mințile, într-o mare adunare a numit pe Pompeius rege, iar pe Caesar l-a salutat cu numele de regină [Primul triumvirat; Caesar, Pompei și Crassus n.m.].Caius Memmius îi reproșează că el a servit pe Nicomede cu paharul și vinul la un mare banchet, la care participau, o dată cu alți desfrînați de ai lui Nicomede, și cîțiva negustori romani cărora le spunea și numele.

  Cicero nu s-a mulțumit numai să scrie în unele din scrisorile lui că Caesar, dus de curtenii lui Nicomede în camera de culcare a acestuia, s-a culcat pe un pat de aur, în haine de purpură, întinîndu-și în Bithynia floarea tinereții, el, cel coborîtor din Venus [Caesar făcea parte din ginta Iulia, coborâtoare din Ascaniu, fiul lui Aeneas, fiul zeiței Venus și al troianului Anchise n.m.], el l-a apostrofat în senat cînd Caesar apăra un proces al Nisei, fiica lui Nicomede, amintindu-i obligațiile față de acest rege: „Lasă, te rog - i-a zis căci știe toată lumea ce ți-a dat el și ce i-ai dat tu”.

  În sfîrșit, în timpul triumfului său galic, soldații lui, între alte cîntece pe care le cîntau cu veselie în urma carului de triumf, l-au rostit și pe acesta așa de cunoscut:

                   Caesar a supus Gallia, Nicomede pe Caesar,
                      Iată este dus în triumf Caesar care a supus
                         Gallia, iar Nicomede care a supus pe Caesar
                         nu este dus în triumf.

L Este constantă părerea că era înclinat spre desfrîu și cheltuitor în plăceri, că a corupt foarte multe și ilustre femei, între care pe Postumia, soția lui Servius Sulpicius. Lollia, soția lui Aulus Gabinius, și Tertulla, soția lui Marcus Crassus și chiar pe Mucia, soția lui Cneius Pompeius.

  Cei doi Curioni, tatăl și fiul, și mulți alții reproșau lui Pompei că din cauza lui Caesar, pe care-l numeau Aegist, și-a lăsat soția cu trei copii și, din dorința de putere, s-a căsătorit cu fiica acestuia. A iubit însă mai mult decît oricare pe Servilia, mama lui Marcus Brutus. Pentru ea a cumpărat, în ultimul său consulat, o perlă de șase milioane de sesterți, iar în timpul războiului civil, pe lîngă alte daruri, îi cumpără la licitație mari proprietăți pe un preț de nimic. Cum mulți se mirau de acest preț mic, Cicero spunea în glumă printr-un joc de cuvinte: „Ca să știți că s-a cumpărat ieftin, s-a scăzut a treia”. Se bănuia că Servilia tolera prietenia dintre fiica sa Tertia și Caesar.

LI Că nici în provincie nu păstra fidelitatea conjugală, apare clar din acest distih pe care-l cîntau soldații, tot în timpul triumfului pentru înfrîngerea Galliei:

                 Cetățeni, păziți-vă soțiile, aducem un chel
                               ușuratic.
                   Aurul, ce l-ai cheltuit în Gallia cu femei,
                   L-ai împrumutat de aici, din Roma.
≫

C. Suetoniu Tranquillus, Doisprezece cezari, ed. Științifică, 1958, pag.26-28.

Acta diurna - primul ziar

Acta diurna

≪ Caesar este considerat fondatorul primului „ziar”. Suetoniu arată că unul din primele lui acte a fost de a stabili ca procesele verbale ale ședințelor senatului să fie redactate și publicate : Instituit ut senatus confierent et publicarentur. Pînă atunci toate dezbaterile senatului erau secrete și publicul nu putea să afle ceea ce se discute în curie. În scopul micșorării autorității senatului și înlăturării misterului care îl făcea temut, Caesar a decis, în perioada consulatului său, ca unul dintre senatorii tineri, de regulă un fost cvestor, învrednicit cu funcția de secretar, să redacteze darea de seamă și să o afișeze zilnic într-un loc central, unde se afișau și legile. În felul acesta, Caesar izbutea să modeleze opinia publică, opinia din Roma, cea care avea greutate, deoarece capitala alegea magistrații și hotăra treburile importante ale statului.

Apariția acestor acta diurna a avut efect neașteptat și cu mult mai mare decît cel sperat de Caesar. Oameni de carte, strămoșii jurnaliștilor de azi, strîngeau aceste noutăți, le transcriau și le trimiteau în provincii, odată cu comentariile personale: comentarium rerum Urbanorum. S-a păstrat o scrisoare adresată lui Cicero de către Caelius, în care se arată următoarele: „Vei găsi aici opiniile susținute în senat. Cît despre celelalte, citește ce te va interesa și lasă deoparte mulțimea articolelor privitoare la actorii fluierați, la înmormîntări și la alte fleacuri. În definitiv, vei găsi multe informații utile”.

Detaliile indiscrete, comentariile care divulgau scopurile personale urmărite de unii senatori stîrneau scandaluri și nemulțumiri. Spre a da o satisfacție aristocrației, Augustus a oprit publicarea dărilor de seamă cu privire la ședințele senatului și a restituit secretul acestui aparat central al statului roman. Din acest moment, jurnalul a căpătat un alt caracter și întreaga atenție s-a îndreptat asupra studiului social al moravurilor, al confruntărilor politice, al intrigilor de culise. Un jurnal roman conținea o parte oficială, alcătuită din decretele magistraților, scrisorile și discursurile împăratului, fragmente din dezbaterile senatului (deci o selecție), apoi știri de la curtea imperială, ceremonii, lista persoanelor primite de împărat la palatul de pe Palatin. Cum nu numai împăratul avea o „curte”, ci și alte persoane din anturajul sau familia sa, acestea imitau obiceiurile Caesarului și emiteau ele însele jurnale cu informații menite să creeze ori să distrugă reputații.

S-ar putea afirma că acta diurna au alcătuit prima arhivă pentru istoricii de mai tîrziu. Toți scriitorii romani au cercetat și folosit sursele scrise, Pliniu cel Bătrîn colecționînd fapte diverse și informații lapidare, pe care apoi le dezvolta și comenta. Din aceste izvoare s-a observat cît de dese erau divorțurile la Roma și s-au putut întocmi ulterior studii statistice. O seamă de romani se foloseau de mijloacele publicitare pentru a-și menține sau crea o faimă în capitala imperiului și în provincii, iar uneori - ca Seneca - nu țineau defel să se vorbească doar despre faptele lor bune. Cicero, Pliniu cel Tînăr, Symmachus au lăsat mărturii privind interesul dar și disprețul pentru presă, văzîndu-i utilitatea în difuzarea informațiilor și crearea opiniei publice, dar și deficiențele, răspîndind uneori zvonuri false.

Tirajele gazetelor romane nu erau mari. De la Pliniu se știe că unele numere se răspîndeau în tot imperiul, într-o mie de exemplare. Statul exercita asupra jurnalelor un control sever. O caracterizare a jurnalului avea să fie dată de Tacit, care scrie în Analele sale: „demnitatea poporului roman cere ca în istoria lui să nu fie cuprinse decît faptele mari, cele mici să fie lăsate jurnalelor.” ≫

Josif Constantin Drăgan, Mileniul imperial al Daciei, ed. Științifică și enciclopedică, 1986, pag.73-74.

Moartea împăratului Gaius (Caius) Caesar Caligula

http://www.bleedingcool.com/2012/01/18/avatar-plug-of-week-caligula-6/

    LVI  Față de atîtea nebunii și excese, multora le-a venit în gînd să-l ucidă. Două conspirații au fost descoperite. Iar în alte rînduri planul a fost amînat din lipsă de ocazie favorabilă, pînă ce doi cetățeni și-au împărtășit planul și l-au săvîrșit, nu fără cunoștința celor mai de seamă liberți, sau a praefecților praetorieni, care, bănuiți fără motiv că ar fi amestecați în vreo conspirație, se simțeau suspectați și urîți de el. Le-a mărit ura și faptul că, luîndu-i de o parte, a scos sabia și le-a spus că el se va sinucide, dacă li se pare că merită să moară. N-a încetat apoi să acuze pe unii față de ceilalți și să-i facă pe toți să se denunțe între ei.


     Stabiliră să-l atace în ziua reprezentațiilor de la palat la amiază, cînd va ieși de la spectacol.
     Cassius Cherea, tribunul cohortei praetoriene, ceru să joace primul rol. Acesta era bătrîn și Caius [împăratul] de obicei îi adresa tot felul de cuvinte jignitoare, numindu-l afemeiat și stricat. Dacă cerea parola de trecere, îi dădea drept cuvinte de parolă Priap, sau Venus. Iar cînd mulțumea pentru ceva, îi oferea mîna să i-o sărute  într-o formă și cu o mișcare destul de obscenă.


    LVII  S-au întîmplat multe minuni înainte de moartea  lui. În Olimpia, statuia lui Jupiter, pe care hotărîse să o desfacă și s-o ducă la Roma, a rîs așa de puternic, încît au căzut la pămînt uneltele pentru demontarea ei, iar lucrătorii au fugit. A venit imediat un oarecare Cassius și a spus că lui i s-a poruncit în vis să sacrifice un taur lui Jupiter.
     La Capua, Capitoliul a fost trăznit la idele lui martie, iar la Roma, la fel capela lui Apollo Palatinul. Unii explicau minunea aceasta arătînd că se va întîmpla o  mare nenorocire împăratului din partea gărzii sale. Cealaltă minune prevestea un nou asasinat al unui om de seamă ca și cel de odinioară, întîmplat în aceeași zi.


     Consultînd pe astrologul Sylla asupra viitorului său, acesta, citind horoscopul, a spus că o moarte sigură se apropie. Sorții din Antium l-au sfătuit să se ferească de Cassius. Din această cauză, trimise delegat în Asia să ucidă pe Cassius Longinus, atunci proconsul, uitînd că pe Cherea îl chema tot Cassius.
     În ajunul morții sale visă că sta în cer lîngă tronul lui Jupiter și că acesta, împingîndu-l cu degetul cel mare de la piciorul drept, l-a aruncat pe pămînt. Se socotesc ca minuni și unele fapte întîmplate în însăți ziua morții: pe cînd sacrifica, a fost stropit de sîngele unui stîrc; pantonimul Mnester jucă în aceeași tragedie, pe care o reprezentase o dată tragicul Neoptolemus, la jocurile în care a fost ucis regele filip al macedonienilor. În rolul mimului Laureolos - în care actorul, salvîndu-se dintr-o casă ce cădea, vomita sînge - cei mai ulți actori cu roluri secundare, ca să dea o probă de talentul lor, vomitară și ei, încît umplură scena de sînge; se pregătea apoi pentru noapte un spectacol în care egiptenii și etiopienii trebuiau să reprezinte scene din infern.


    LVIII  În ziua a noua înainte de calendele lui februarie șovăia dacă să se ducă la masă ori nu, avînd stomacul încărcat de la masa precedentă. În sfîrșit, cedînd amicilor, ieși. Cum trebuia să treacă printr-o galerie subterană, unde copiii de nobili chemați din Asia se pregăteau să apară pe scenă, el se opri să-i cerceteze și să-i încurajeze. Și dacă șeful trupei nu i-ar fi spus că-i e frig, s-ar fi înapoiat și ar fi luat parte la repetiția spectacolului. De aici sînt două versiuni: unii spun că pe cînd Caius vorbea cu copiii, Cherea pe la spate i-ar fi străpuns gîtul cu sabia, spunînd: „Haide”, iar Cornelius Sabinus, alt tribun, care făcea parte din conjurație, i-ar fi înfipt pumnalul în piept din partea opusă. Alții spun că Sabinus, îndepărtînd mulțimea prin centurioni complici la complot, i-a cerut, după obiceiul militar, parola și Caius spunînd „Jupiter”. Cherea a răspuns: „Primește-i mînia” și cu o lovitură i-a despicat maxilarul, pe cînd se întorsese spre el.


     În timp ce era doborât la pământ, prin zvîrcoliri și vaiete dînd semne că încă mai trăiește, ceilalți l-au ucis cu treizeci de lovituri. Consemnul tuturor era: „Repetați”. Unii i-au înfipt sabia și în părțile rușinoase.
     La primul zgomot, purtătorii lecticii sale alergară cu bastoane în ajutor, iar după ei îndată corpul german, care ucise pe unii dintre asasini și chiar pe unii senatori nevinovați.


    LIX  A trăit 29 de ani și a domnit 3 ani 10 luni și 8 zile.
     Cadavrul său a fost ascuns în grădina lui Lamia și ars pe jumătate pe un rug improvizat, a fost îngropat și acoperit cu iarbă proaspătă. Mai tîrziu, el fu dezgropat, ars și îngropat de surorile sale venite din exil.
     Se știe bine că mai înainte de a fi îngropat, paznicii grădinii au fost tot timpul tulburați de fantome. În casa în care a fost ucis n-a trecut nici o noapte fără groază, pînă ce casa însăși a ars într-un incendiu. Odată cu el a pierit și Caesonia, soția sa, străpunsă de sabia uni centurion. Iar fiica ei a fost zdrobită de un perete.


    LX  Oricine ar putea să-și facă o idee de aceste timpuri, din aceste amănunte. Vestea morții n-a fost crezută îndată. Se bănuia că a inventat-o și a lansat-o Caius, ca prin acest mijloc să cunoască sentimentele oamenilor față de el. Nici conjurații n-au încredințat cuiva imperiul. Iar senatul fu așa dornic de restabilirea libertății, încît consulii fură convocați, nu în sala senatului, fiindcă se chema Iulia, ci în Capitoliu. Unii senatori propuseră să distrugă orice amintire a Caesarilor și toate templele lor. S-a observat și notat îndeosebi că toți Caesarii al căror nume a fost Caius au pierit de sabie, începînd cu cel ucis în timpul lui Cinna.

C. Suetonius Tranquilius, Viețile celor doisprezece cezari, ed. Științifică, 1958, pag.192-195

De Bello Gallico

Fraza de început a istoriilor : Gallia est omnis divisa in partes tres, quarum unam incolunt Belgae, aliam Aquitani, tertiam qui ipsorum lingua Celtae, nostra Galli appellantur.

este folosită în toate manualele de limbă latină, însăşi limba latină scrisă de Caesar este un exemplu de fineţe şi superbă exprimare, asemeni duşmanului său politic, Cicero, care este posibil să-l întreacă în scrieri.

Cum se construiau poduri de lemn peste fluvii, merită evidenţiat elementul f. care este descris ca sublicae supra pontem immissae, adică "pilotul ce stă în faţa podului" şi face ca la revărsările mari ale râului să ferească picioarele podului de trunchiuri de copaci şi-i dirijează (fiind pilot) pe sub pod.

Una din multele planşe colorate care arată (ideal) cum se poartă asediul unui oraş.

Cleopatra a VII-a - femeia-erou

     Ultima regină a Egiptului antic a fost Cleopatra, şi era grecoaică, asta din cauza lui Alexandru cel Mare, care cucerind Egiptul l-a transformat într-o provincie macedoneană -diadohie. La moartea lui generalii au preluat aceste diadohii de pe teritoriul vast de pe atunci al imperiului şi le-au transformat în teritorii personal autonome, au tras la sorţi pentru asta şi Ptolemeu a dat probabil bine, aşa că i-a picat Egiptul. Toată noua dinastie cu curte cu tot, a fost de fapt greacă, iar Egiptul chiar n-a dus-o rău, dovada fiind însăşi Biblioteca de la Alexandria cu oraş cu tot şi cu trupul în miere al lui Alexandru, a fost o vreme când piramidele păleau în faţa învăţăturilor ce proveneau de acolo.

     Aceste lucruri nu au durat prea mult, imperiul roman s-a întins şi a prins Egiptul în mâna ambiţiosului Caesar, se spune că în acea vreme Cleopatra avea şaisprezece ani. Toată virtutea militară şi bărbătească a lui Caesar s-a rezumat în a-i lăsa autonomie Egiptului şi pe Cleopatra regină, chiar dacă nu avea vârsta. Dar Caesar moare mai târziu asasinat, în 44 î.H., în "idele lui martie", cum numesc romanii începutul primăverii, dar este chiar ziua de 15 martie. Izbucneşte al doilea război civil (în primul Caesar l-a înfrânt pe Pompei), în care la fel ca la moartea lui Alexandru, generalii se bat între ei ca să câştige politicul, adică Octavian.

     Se spune că de pe vremea când Cleopatra a venit la Roma, în vremea lui Caesar, împreună cu copilul lor, Caesarion; Antonius, cel ce va deveni general roman sub comanda lui Octavian, s-a îndrăgostit de Cleopatra. 

     Mai târziu, Antonius, când devine inamicul Romei în războiul civil, se retrage în Egipt în braţele acesteia. Fericire ce nu a durat mult pentru că la Actium în 31 î.H., în Grecia, lângă actualul oraş Preveza, flota egipteană este înfrântă. Antonius fuge şi se va sinucide puţin mai târziu.

     Cleopatra în anul 30 î.H se sinucide şi ea pentru a nu cădea în mâinile romanilor, Octavian deja îi pregătise cuşca de aur în urma carului său de triumf.

     De ce Cleopatra este femeie-erou?

     Pentru că s-a înfăşurat într-un covor, dus pe umerii unui sclav pentru a scăpa din palatul asediat de legionarii lui Caesar.

     Pentru că s-a dus la Roma, singură, fără gardă personală, când toate zvonurile spuneau că va fi închisă şi omorâtă. În Cetatea Eternă le-a boit pe uscatele femei romane, le-a arătat ce este rujul de buze şi cum se închid ochii, nu ca un plescăit de fălci înfometate. Cleopatra a fost un erou civilizator pentru toată feminitatea imperiul roman. Nu intrăm în amănuntele lecţiilor unor kama-sutre egiptene pe care le-a lăsat în urmă, se pare că femeile romane au condus-o în fast la plecare, s-au bucurat că pleacă numai pentru a duce mai departe învăţăturile primite, erau ca nişte şcolăriţe care după plecarea profesoarei se bucură că i-au furat conţinutul poşetei şi fac orice ca aceasta să nu observe.

     Este femeia-erou pentru că a dat o lecţie finală în ceea ce priveşte sinuciderea. O femeia dacă vrea să să sinucidă, trebuie să o facă astfel încât să rămână frumoasă prin acest act. Numai dandysmul european a reuşit să ducă mai departe aceste învăţături.

     Copilul nu ştie nimic din toate acestea, copilul ştie o poveste de dragoste care duce la mama şi la tata, dar ceva îl face şi bănuieşte ce este moartea şi frica. Copilul mai ştie că Cleopatra era frumoasă, a văzut şi poze, nu ştie încă dimensiunea timpului şi a filmului, normal că Cleopatra lui seamănă cu cineva. Dar reprezentarea Moartei Cleopatrei este unică, ochii închişi ce alungă frica, mâna ce se vrea a fi calmă şi se să sprijine capul nu-şi găseşte locul, un şarpe urcă şi nu se ştie unde, toate acestea concură şi duc la naivitatea femeilor din ziua de azi care se pare că nu înţeleg că erou nu are sex, la fel ca înger. Mai mult chiar, m-au învinuit cu şcoala pe care am avut-o, nepomenind nimic de Herodot.