miercuri, 25 iulie 2012

Bolentin meteo de referendum

  

La Timișoara a plouat toată noaptea, uneori mai tare de se auzea darabana, alteori mai tăcut de treceau melcii. Câinii n-au mai lătrat, nici pisicile nu s-au jucat, noaptea a acoperit bine tot orașul, astfel că până și lumina de stradă s-a luat, sau s-a dus, habar n-am, n-am stat toată noaptea să văd pe unde este.

Dimineața a continuat să plouă, aveam barca sprijinită de ușă -știți; eu n-am trepte la casă, dacă n-ar fi acoperișul, aș putea jura că dorm sub cerul liber. Deja îmi făceam planuri: să mă duc cu barca la referendum sau cu bicicleta, să înot sau să fiu luat pe sus, cu umbrela.

Oricum ar fi, duminică va fi soare și toți talentații politici vor găsi răcoare la secțiile de votare, unii poate merg chiar cu bicicleta, sau cu vreun câine, dă bine la Miorița.

15 comentarii:

  1. :)
    Mi-a placut!
    Si mi-ar mai fi placut ca pe 29 sa polua zdravan. Ma duceam cu colacul la vot!
    :)
    Toate cele bune, man!
    Multumesc frumos pentru lectura.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pe vremea lui Ceauşescu se umpleau rapid magazinele când acesta făcea o vizită undeva. Astăzi, pe vreme de alegeri se acoperă rapid ploaia cu soare...

    RăspundețiȘtergere
  3. andreiraduM
    te mai gândești cum mergea Ana la Manole, să-i ducă de-ale gurii, și ce cu jale cânta mai apoi...

    riscul (fiscul, adică), zice că nu există încercare fără penalizare! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Lotus
    au apărut pe vremuri de criză cele mai frumoase muzee, cele din mall-uri, acolo ar trebui să fie cabine de vot, astfel mai află lumea cât costă un Armani sau un Seiko, orighinale, bineînțeles, făcute în China!

    RăspundețiȘtergere
  5. Heiii trimite câțiva stropi de ploaie și la mal de mare :)

    RăspundețiȘtergere
  6. da, locuinta lacustra, somnolenta,bacoviana Ş)sper totusi sa ne trezim la timp: ("In spate ma izbeste-un val --
    Tresar prin somn si mi se pare
    Ca n-am tras podul de la mal.")

    RăspundețiȘtergere
  7. Crisa
    nimic mai frumos decât o ploaie pe mare,
    pe-o barcă-n val uitată de soare.

    RăspundețiȘtergere
  8. ioana geacăr
    Bacovia, am fost un mare fan al lui (și cred că mai sunt), cât despre trezire; nu cred că ne vom trezi vreodată!

    RăspundețiȘtergere
  9. :)
    Man, baladele mioritice plac miioriticilor. Nu tot romanul e frate cu fatalitatea/fatalismul.
    "ana lui manole" e superstitie precum "pisica neagra" sau "popa-n cale"!
    :)

    Daca realitatea ar proba incercarea cu penalizarea, nu ar mai fi existat marafeti de mult, ne intorceam la troc...
    :)

    Fatalismul... sa-l spele ploaia!
    :))

    RăspundețiȘtergere
  10. andreiraduM
    Citind istoria patriei mele am învățat că suntem un popor fatal, din toate punctele de vedere; și de bine și de rău. Ceea ce stigmatizează această fatalitatea în rău este minciuna și furtul, asta o știm atât din Miorița cât și din Balada lui Manole. Să-ți povestesc de Bastus?!

    RăspundețiȘtergere
  11. :)
    Eu, cititind istoria patriei mele, am inteles ca nimic nu este adevarat 100%, sunt atatea versiuni, incat fiecare poate sa-si aleaga ceea ce-i suna bine...

    Nu cred ca suntem un popor fatal, avand in vedere ca traiesc in mileniul III si pot face comparatie cu alte popoare. Minciuna, furt, lucraturi, gasim peste tot pe mapamond,insa acolo aparentele sunt salvate sub mormane de gunoaie.
    Dap, mi-ar placea sa-mi povestesti de Bicilis, dar ceva ce nu s-a scris inca.

    RăspundețiȘtergere
  12. Prin cele scrise de tine istoria nu există, este doar o formă de manipulare. Dacă istoria nu există, atunci trăim doar un prezent continuu, de fapt nu alegi nimic, de fapt nu ai ce alege. Trecutul nu dăinuie decât în măsura viitorului, în fapt prezentul nu există.

    Nu pot să-ți scriu de Bastus decât cele ce s-au scris, altfel aș inventa și m-aș alătura gloatei politice de nivel înalt ce bântuie țara asta de mult timp deja.

    RăspundețiȘtergere
  13. :)
    Ba da, exista,in diferite forme, cu diferite fonduri, functie de subiectivismul celui ce relateaza evenimentele.
    Subeictivismul este si el indisolubil legat de anumite elemente, succint denumite: interese!

    Trecutul exista si el, in amintirea sapiensilor, in muzee, in hrisoave, carti, siteuri etc... insa fara cineva viu care sa-l studieze, n-ar avea niciun pic de relevanta in ergonomia prezentului.
    Prezentul exista si el functie de existenta unei constinte care sa-l perceapa.
    De ales, alegem in fiecare clipa, iar viitorul (adica peste o secunda) poate fi modificat semnificativ sau nesemnificativ.

    Resemnarea nu a contribuit sub nicio forma la "mersul inainte" al sapensilor.
    "Evolutia" au determinat-o indivizii care nu s-au resemnat, care nu au aderat la fatalism, care nu au crezut ca totul "este o ploaie si-un pamant"... adica care au crezut ca pot schimba cursul.

    RăspundețiȘtergere
  14. Eu cred că ne băgăm prea mult în seamă, cursul istoriei îl poate schimba și un meteorit, sau chiar un vulcan, omul este foarte fragil și foarte sperios, de aici mitul, religia, fantasticul, fotografia, filmul. Hai să nu ne ridicăm statui.
    Da, orgoliul și vanitatea umană nu are limite.

    RăspundețiȘtergere
  15. :)
    Asa este! Ne ridicam si statui, ne inchinam si ode, uneori, unii cred ca sunt zei... dar sunt tare ale fiintei umane evoluate.

    E-adevarat, putem pune in locul meteoritului "drobul de sare" din cultura romana. :)
    Insa, daca sapiensii ar fi gandit astfel, nu am fi ajuns nici sa lecturam carti fantastice, nici sa calatorim, ne-am fi scarpinat pe spate unii pe altii si am fi vanat si acum...
    :)
    E-adevarat, orgoliul, vanitatea, nu au limite in cazul unor indivizi, nu a tuturor indivizilor!

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc