expulzatul, exilés, ostracizatul

28.2.10

Beckett, Joyce and Irish Exile

Sean O'Hagan on the role that exile plays in Irish cultural and political life

When Mary Robinson became president of Ireland in 1990, one of her first, and most symbolic, actions was to light a lamp in the kitchen window of her official residence to acknowledge the many millions of Irish people overseas. Until then, Irish emigration had been one of the great unspokens of political life, while simultaneously being one of the great themes of Irish drama, fiction and poetry.

Robinson's inspiration was a poem by Eavan Boland called The Emigrant Irish. "Like oil lamps," it begins, "we put them out the back – of our houses, of our minds." The generations who left for a new life in Britain and America haunted Irish writing and song throughout the 20th century.

Both James Joyce and Samuel Beckett, the two towering modernists of Irish literature, chose exile, the former famously describing Ireland as 'the old sow that eats her farrow". Joyce also wrote that the Irishman was more respected abroad; "the economic and intellectual contradictions that prevail in his own country do not allow the development of individuality".

It was Beckett who gave voice to the exile's dilemma of not belonging. "It is suicide to be abroad," says a character in All That Fall, "but what is it to be at home?… A lingering dissolution." [Read the article]

Sean O'Hagan, 'Ireland's emigrants sing songs of exile that echo through the generations'

The Observer, 28 February 2010

În 1990 apare la editura Univers volumul „Molloy - Nuvele Texte de Neființă - Cum e Mercier și Camier” cu o prefață excelentă semnată de Romul Munteanu (prefață care merită citită înaintea aruncării în neantul rândurilor lui Samuel Beckett) - volum ce a fost tradus de Gabriela și Constantin Abăluță.


În volum, schița „Expulzatul” explică, în maniera tipică a lui Beckett -cea a așteptării, una din cele mai terifiante pedepse ce se dădeau în antichitate -mai ales în cea greacă, cea a expatrierii, a expulzării. Schița este de-o similitudine a prezentului actual geamănă cu realitatea: expulzarea din propria locuință, din propria idee, din tine.


Trei simboluri apar în ordine; scara, pălăria și șareta. Chiar și așa, simplu înșiruite, acestea descriu despărțirea, plecarea. Dar la Beckett, înșiruirea nu este simplă, nu pleci cum vrei tu și mai ales nu cum vor alții, neprevăzutul ignoră orice felație individuală asupra realității, asupra vreunui câștig imediat.


Citind Expulzatul lui Beckett, impresia imediată asupra celor ce se petrec în jurul meu a fost asemenea Omului Invizibil; chiar așa fiind, lumea te știe, te urmărește...


Trăind în societate, aparținător al ei, înregistrat cu carte de identitate, privesc la cei din jurul meu asemeni unui expulzat, istoria se repetă și oamenii doresc asta; emigrația. Poporul meu se pierde.