Conversații cu Buñuel - prima parte

http://piratesandrevolutionaries.blogspot.ro/2011/12/luis-bunuel-entry-directory.html

≪Am început prin a sorbi două „buñueloni” tari și am vorbit despre cinema, cărți și politică. Care a fost actorul de cinema care la început v-a impresionat cel mai mult?


„Comicii, desigur, și Stroheim. În special acea scenă din Văduva veselă, unde Mac Murray dansează pe o scenă, John Gilbert îi privește fața, Roy D'Arcy sexul și bătrînul Tully Marshal picioarele. Iar cel care învinge la sfîrșit, natural, este el, bătrînul milionar fetișist. Dar singurul film care m-a inspirat cu adevărat și m-a făcut să întrevăd cinematograful ca un mijloc valid de expresie a fost The Three Lights [Der müde Tod nota mea] de Fritz Lang.”


Și ce gîndiți despre cinematografia actuală? Se pare că nu mergeți des la cinema, e adevărat?


„De obicei ies după primele două role și-apoi sînt surd și observațiile mele ies veșnic cu o voce prea tare. Am fost alungat cu fluierături dintr-un teatru unde se reprezenta King of Kings de Ray. Cînd diavolul ademenește pe Cristos îi oferă un oraș în deșert, strălucitor și aurit, numai cupole și minarete. Comentariul meu a fost:≪Îi oferă lui Cristos Disneylandul!≫.
Sînt un fanatic după Kubrik, în schimb, încă de pe vremea Orizonturilor de glorie. Extraordinară acea peliculă. Iată ceea ce contează: normele de conduită, modul în care lumea se comportă cînd acestea sînt mai puține. Filmul meu preferat, acum, este Portocala mecanică. Fusesem prevenit, dar după ce l-am văzut am înțeles că este unica peliculă care arată într-adevăr semnificațiile lumii de azi. Și Roma de Fellini, totuși: sensul acela de spectacol pur, libertatea aceea de-a acționa, fără intrigă, ce incomodează. I-am trimis o telegramă de felicitare...”


Ce gîndiți despre influențele extracinematografice? Un clișeu critic îl compară pe Buñuel cu Goya.


„O judecată superficială. Criticii vorbeau despre Goya fiindcă ignoră restul: Quevedo, Sfînta Teresa D'Avila, eterodocșii, romanul picanteresc spaniol, Galdós, Valle-Inclán. Din păcate cultura e acum inseparabilă de puterea economică și militară. O țară puternică poate să-și impună cultura și să facă universali artiști de mîna a doua ca Hemingway a cărui faimă poate fi consecința puterii americane. Slăbiciunea Spaniei comportă în schimb o universală ignoranță a splendidei  sale literaturi.”


În afara culturii spaniole care au fost lecturile Dvs. cu adevărat formative?


„Freud, de Sade, Marx și Engels, Jean Henry Fabre entomologul. E adevărat, gusturile mele literare se schimbă ca vremea. Pot iubi un autor dimineața și să-l urăsc în aceeași noapte. Eram nebun după Thomas Hardy acum treizeci de ani. Aerul acela irațional, pasiunile acelea obscure. L-am recitit recent și-am adormit. Munți de retorică; mister: zero. George Meredith mă distra enorm. Elegantă, insuportabil de aleasă viața socială pe care o descrie, serbările, toate acestea m-au învățat multe. Și Emily Brontë, desigur, toți suprarealiștii au iubit-o. Culmile prăpăstioase [Wuthering Heights - „La răscruce de vânturi” nota mea] fost marea noastră istorie de dragoste. Am vrut s-o refac în 1930 cu multă muzică de Wagner pe coloana sonoră și-a ieșit un anacronism, un omagiu sentimental pentru tinerețea mea.”


Care este poziția Dvs. în ceea ce privește valorile culturale?
Ați mărturisit că vreți să aruncați în aer Luvrul, așa s-a spus.


„Desigur, mai ales dacă cineva susține că: viața unui om dacă este asemănată valorilor unui muzeu este nesemnificativă, asemeni aceleia unui vierme. Dar l-aș bate pe omul care ar spune  că viața sa valorează mai mult decît Luvrul. În orice caz, întotdeauna am simțit o antipatie în ceea ce privește cultura moartă. Îmi lipsește complet memoria conceptuală. Lucrurile trăiesc pentru mine grație doar memoriei vizuale. Cînd pregăteam Simon în deșert m-am închis pentru luni de zile în Biblioteca Națională din Paris, și am citit totul despre primii stîlpnici, cum se îmbrăcau, ce mîncau, cum puteau să supraviețuiească ani de zile în vîrful acelor stîlpi. Filmul nu este decît o serie de gaguri vizuale.”


Iată una dintre modalitățile care ar fi bună să definească filmele Dvs. cu începere de la Cîinele andaluz. Cum s-a născut, în particular, acest film?


„Totul a început cu două visuri identice: al meu și al lui Dali. El a visat obsesiv  o mînă plină de furnici,

http://deleuzecinemaproject1.blogspot.ro/2010/06/shot-surreal-luis-bunuel-un-chien.html

eu un ochi tăiat.

http://deleuzecinemaproject1.blogspot.ro/2010/05/out-vile-jelly-luis-bunuel-un-chien.html

Am scris scenariul asociind imaginile și eliminînd tot ceea ce avea vreo conotație politică, istorică, estetică sau morală. Criticii au inventat mii de interpretări. În realitate Cîinele andaluz e un apel disperat contra violenței și delictului.” (...)
„Filmul nu este o ecuație algebrică, nu poate dovedi nimic. S-a spus că peliculele mele sînt violente și distructive și de aceea imorale. Adevărul este că niciodată n-am ales mai întîi subiectul - echitatea, virginitatea, sau cruditatea ca apoi să-l adaptez cu forța personajelor. Nu am răspunsuri preconstituite. Eu privesc și a privi e un mod de a pune întrebări.”


Mulți sînt de acord întru a spune că L'Âge d'or este opera cea mai mare și semnificativă a întregii mișcări suprarealiste. De fapt, ce a însemnat experiența suprarealistă pentru Buñuel?


„Ei, bine, sub anumite aspecte solidaritatea de grup a fost un fapt extrem de important pentru suprarealiști. Breton obișnuia să ne cheme spre a ne supune judecății dacă vreunul deviam de la moralitatea de grup. Am învățat atunci că a fi liber nu înseamnă să faci tot ceea ce dorești ci să acționezi în solidaritate cu prietenii pe care-i iubești și-i respecți chiar dacă prin alegerea unei moralități nu se sfîrșește prin a fi liber. Numai criptofasciștii se laudă că sunt liberi din punct de vedere ideologic. Suprarealismul m-a învățat că omul nu e niciodată liber și totuși luptă pentru ceea ce nu va putea fi niciodată. Iată drama.”≫

După L'Illustrazione Italiana, februarie-martie 1983;

Traducere și adaptare de Ileana Damian

din
Spectacol -Almanah Tribuna- 1984, pag.140-141

Partea a II-a următoarea postare (mîine).