Acea căpșună de pe tort

Un colb ce-a trecut peste gardul sudic, gard de sârmă rară, a ascuns în vântul ce l-a purtat, germenii plantei ce mai târziu a dat fructele. Ascunse în tufiș și datorită tunsului ierbii își scot capul, datorită culorii sunt observate, aceste căpșune, mai apropiate de sălbăticie decât porumbeii ce le privesc de pe gard, sunt atât de aromate. Așadar, prin micimea și neperfecțiunea geometrică se apropie de fragi, de aici odorizantul.


A trebuit să mă aplec și să scotocesc într-un verde acel roșu și mi s-a părut firesc să inund albul unei pietre cu această culoare a sângelui, profil și portret, apoi ca o răzbunare, o reacție verde devine ceas solar, se poate ghici ora, așa cum se pot vedea semințele, pe care mai târziu un vânt le va amesteca-ntr-un praf; un colb, ce mai!