Imaginea ca obiect al realității

 

Obiectul dă naștere imaginii; în mintea noastră imaginea apare datorită obiectului.

Pentru ca omul să înțeleagă ceea ce trebuie, imaginea reprezintă doar o parte din ceea ce vede.

Pentru ca să nu obosească, i se arată doar căpșunile, restul nu mai contează.

În realitate, avem mai mult verde decât roșu, dar asta nu contează, pentru privitor, din imaginea de ansamblu s-a extras ceea ce (poate) este cel mai important, poate că cineva preferă salata sau ceaiul din frunze de căpșuni (sic!).

Se întâmplă și în viața de zi cu zi, privim numai la ceea ce ne interesează, ba mai mult, la ceea ce înțelegem. Trăim într-o sărăcie a imaginii, sigur că este măgulitor să observi barza cum vine la cuibul ei, dunga albă pe cer a unui avion cu reacție, frunzele mici și fragile ale unei mimoze, căci mimoza se înverzește abia acum, toate acestea ne-ar putea face fericiți pentru o clipă, dar tocmai că este vorba de doar o clipă, restul nu mai contează.

Din alt unghi, diferența dintre imagine și realitate este izbitoare. Avem două probleme aici: prima că ni se arată o parte a imaginii și a doua; că privită din alt unghi, această imagine suferă de încețoșare (de blur). Deci pe lângă faptul că vedem puțin în viața asta, mai vedem și prost -pentru că nu ne alegem unghiul potrivit.

Experimentul meu va continua și zilele următoare pentru a demonstra că mărimea căpșunei reale o va întrece pe cea din imagine. Va fi o demonstrație uluitoare, voi fi aplaudat -la scenă deschisă... da, sigur... întrerup disertația pentru a vă anunța că fiica mea a mâncat căpșuna, a văzut-o aici și a dat buzna afară și-a mâncat-o. Mi-a mâncat imaginea.

Mutantul

Din cauza poluării, a zgomotului urban, a încălzirii globale, a alegerilor locale (aici stresul este marcant), a crizei imobilizărilor imobiliare, a crizei Euro, a piraților de la nord de Madagascar, cât și a pinguinilor ce au ajuns acolo, din cauza secetei ce nu există și a inexistenței motivelor de a scumpi drastic curentul electric, din cauza mea că țip prea tare, că scriu, că trăiesc, a apărut în curtea mea Mutantul. Trei sau chiar patru flori de căpșuni s-au iubit atât de tare încât cuprinse de acea dragoste hotărâtoare, și datorită unor viespi sau albine ce le-au cotrobăit interioarele, au dat naștere acestui minunat fruct. Mutantul a fost găsit în urma unor epurări vegetale, urmele extraterestre sunt evidente, capsula spațială nu este de găsit. Țin minte doar de niște oameni îmbrăcați în negru care m-au pus să scriu povestea de mai sus. Noroc totuși că pozele le-am făcut înainte de a veni dânșii și a de mă curenta optic.

Acea căpșună de pe tort

Un colb ce-a trecut peste gardul sudic, gard de sârmă rară, a ascuns în vântul ce l-a purtat, germenii plantei ce mai târziu a dat fructele. Ascunse în tufiș și datorită tunsului ierbii își scot capul, datorită culorii sunt observate, aceste căpșune, mai apropiate de sălbăticie decât porumbeii ce le privesc de pe gard, sunt atât de aromate. Așadar, prin micimea și neperfecțiunea geometrică se apropie de fragi, de aici odorizantul.


A trebuit să mă aplec și să scotocesc într-un verde acel roșu și mi s-a părut firesc să inund albul unei pietre cu această culoare a sângelui, profil și portret, apoi ca o răzbunare, o reacție verde devine ceas solar, se poate ghici ora, așa cum se pot vedea semințele, pe care mai târziu un vânt le va amesteca-ntr-un praf; un colb, ce mai!