≪Eroul Ghilgameș, însoțit de prietenul său Enkidu, intră în pădurea de cedrii păzită de monstrul Huwawa, al cărui „urlet este un tunet, gâtleju-i jar, iar suflarea moarte”. Va tăia pur și simplu pădurea sau, cum spun versiunile mai târzii, își va elibera poporul de răul simbolizat de Huwawa? Doborât inițial de către acesta, el reușește să îl omoare și îi aduce capul regelui zeilor, Enlil, căruia îi provoacă furia, căci Huwawa era demonul tuturor pornirilor sale negative, executantul celor mai josnice ordine ale sale. Enlil declanșează atunci un val de teroare asupra țării.
Este remarcabilă evoluția acestei povestiri în tradiția sumeriană și babiloniană. Cu timpul, fabula concretă capătă înfățișare de mit cosmic și simbolic și devine o adevărată luptă între forțele binelui și ale răului. Pădurea devine lumea întunecată și tragică, Huwawa „adversarul”, iar câteva episoade anexe evocă imagini biblice familiare nouă: este vorba despre un copac sacru păzit de un șarpe; din lemnul acestui copac zeița Inanna vrea să facă diferite obiecte, adică elemente ale culturii. Huwawa, al cărui nume se regăsește sub forma Humbaba în manuscrisele de la Marea Moartă, suferă cu timpul aceeași evoluție ca și Satana din biblie, la început simplu agent al părților sinistre ale lui Yahve, căpătând, apoi, un statut autonom de geniu al răului.
[...]
Ființa și răul sunt inseparabile. Această constatare, pe care o regăsim adesea în religiile Orientului Apropiat, necesită o explicație - pe care mitologia babiloniană o caută, confuz, în mai multe direcții: aceea a unei eventuale responsabilități originare a omului și a acțiunii maligne a lumii divine, unde geniile și demonii, aliați, se îngemănează cu zei ambivalenți, care nu au în ei nimic liniștitor, de la Dimm-ul sumerian, la stăpâna infernurilor, Ereshkigal, fără a o omite pe Lamashtu, o altă zeiță redutabilă, care răspândește febra puerperală. În acest univers opresiv, oameni și zei sunt egali și își petrec timpul producând suferință, fără să se știe cu adevărat cine este responsabil pentru acest rău. Să nu uităm că, în secolul al VI-lea î.Hr., evreii vor petrece 50 de ani în Babilon, în contact cu acest îngrijorător panteon.≫
Georges Minois, Diavolul, ed.Corint, 2003, pag.8-9,10-11.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc