duminică, 17 iunie 2012

Epaminonda de Gârliște

magazin universal din satul Gârliște, comuna Carașova (cred?), Reșița, jud. Caraș-Severin

Spre morile de apă de pe Gârliște am să povestesc mai târziu, acolo sunt cetăți în care domesticirea apei se făcea cu o tactică militară. Apa, domeniu atât de fluid în mintea tuturora, atât de exploatat, atât de definit, totul se știe despre apă; graalul apei!

vâltoarea
Așa am venit acasă, în dorința de-a povesti despre apă, despre vâltoare, locul coriolis, domesticirea apei...
Când colo, la venire, căci la ducere eram preocupat de gropile de pe drum, la întoarcere rupt-n gură de drum eram preocupat să nu mușc vreun pieton cu bara automobilului meu supărat că i-am ars scutul și pietre grele i-au dat la gioale, așa am observat că vine -din stânga Epaminonda, și dacă vreunul iese din magazin, mai bea o gură și centrează în fața radiatoarelor mele (două -și cel de climă), reușesc să nu-l dobor.


La 36 ca la 55 cât are Absintul, nu iese nimeni, toți lucrează.
Așa am ajuns acasă neștiind că undeva -într-un loc minunat dealtfel, cineva s-a gândit la Epaminonda.


Din istorii:


La Leukra, în 371 Î.H. (î.e.n.) generalul teban Epaminonda împreună cu omul politic (teban) Pelopidas, înfrâng armata spartană condusă de regele Cleombrotos. Au fost în acele vremuri grele 10.000 de spartani împotriva a 7.000 de tebani, la ora actuală ambele cetăți sunt pulbere, deci nimeni nu poate interveni asupra cifrelor, dar se pare că sunt destul de reale. Pentru Teba nu s-a întâmplat mare lucru: a avut loc o hegemonie de scurtă durată, apoi decăderea continuă. În schimb Sparta și-a pierdut hegemonia în Elada, lucru greu de înfăptuit chiar și de către atenieni. Epaminonda este o istorie ca om, ca politic, ca orator... și eu am trecut cu mașina pe lângă el. Trebuie aflat ce l-a mânat pe omul din Gârliște să pună numele firmei sale în acest context istoric atât de amplu de dezvoltat. Și dacă mă duc acolo și-mi scoate Plutarh și Suetonius, sau Polybios și Herodot și mi-o dă în gură? eu zic că nu mă duc!


P.S. poate cineva a văzut filmul 300, ca să vadă ce făceau spartanii în acele vremuri!

7 comentarii:

  1. cred ca ai avut un soc cand ai vazut firma :))

    daca vrei gasesti la mine pe blog un pahar sau mai multe de absint :)

    RăspundețiȘtergere
  2. am șocuri zilnice, așa trăiesc, dar acum câteva ore am avut un preinfarct (închipuit)!:)

    RăspundețiȘtergere
  3. imi dai emotii :))
    in mod sigur si emotiile pot fi inchipuite :P

    RăspundețiȘtergere
  4. stai că n-am terminat... vin și altele, avem -și puțini știu, o țară atât de frumoasă, dar trebuie să cunoști mult pentru a-ți da seama -scriu la general! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. sa stii ca da (rezumandu-ma doar la frumusetea peisajelor) :)
    nu am umblat eu mult mult de tot dar...uite,Grecia (ca tot esti tu indragostit de ea),in Grecia am fost tare dezamagita de Olimp...muntii nostrii sunt cu mult "suparati",impunatori,salbatici...
    in Canada m-a impresionat Niagara...da au si paduri,multe paduri,rezervatii naturale...la noi...doar daca zici Maramures zici Paradis :)
    si sunt sigura ca putem continua mult si bine...

    RăspundețiȘtergere
  6. draga mea soră: pandhora,
    și în munții Retezat sunt parcări, acolo unde automobilele se înghesuie (ca la Muntele Mic -la telescaun), pe valea Lăpușnicului în schimb ai parcare la high altitudine, de aici după două ore ai lacul Bucura face-tot-face, un high-end al călătoriei... și mai departe?

    ceața pe Olimp ai surprins-o? în spatele ei, în cea mai densă rătăcire călătorul nu cere un ajutor? nu dorește ca vreo divinitate să se arate? nu o concepe? și alte întrebări pe care și eu le-am conceput între Cârja și Parângu Mare prins de-o furtună!

    munții noștrii sunt mai aproape de noi, despre alți munți mai greu, pe Pentelis soarele arde de strălucește marmura...

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc