Fenomenul optic denumit fata morgana este des întâlnit în spațiile deschise, deșertice, caniculare, atunci când lumina soarelui inversează realul, așa apar ca prin minune, forme ce aduc a castele, apar și oazele cu apa tremurândă, bineînțeles totul într-un ireal.
Noi nici măcar n-am ajuns la lumină ca să ne jucăm cu soarele, luminița aceea de la capătul tunelului, pe care un prim-ministru post-decembrist o pomenea, s-a mărit neașteptat arătându-ne treptele, acum alunecăm pe ele și senzația rostogolirii iminente ne amețește.
Am impresia că la vârf soarele-i bate rău în cap pe toți.
“Să nu te izolezi de lume. Nu-ţi ratezi viaţa când o pui in lumină. Tot efortul meu, în toate situaţiile, nenorocirile, deziluziile, se îndreaptă spre reluarea contactelor. Până şi în tristeţea asta din mine, câtă dorinţă de iubire şi câtă beţie chiar şi-atunci când nu văd decât o colină în aerul serii. ... Esenţialul: să nu te pierzi şi să nu pierzi ceea ce, din tine, doarme în lume.” Albert Camus, Caiete
cu telesubiectivul :)
RăspundețiȘtergereşi eu care tocmai citesc,,Tunelul'' de Sabato. Foarte psihanalitic şi tu în postarea asta, şi Sabato.
RăspundețiȘtergere„Nimium ne crede colori.”
RăspundețiȘtergereVergilius, Ecl. a II-a
„În culori să nu credeți frumoaselor chiar
Dacă părul vi-i roșu și-albaștri-s ciorapii, că doar...„
Byron
:))
eva
RăspundețiȘtergerescriem în carnețelul de bal,
Tunelul de Sabato.
:)